Peste 20.000 de elevi de la majoritatea liceelor bucurestene si de la mai multe scoli generale din Capitala s-au adunat, duminica, in Piata Constitutiei, la finalul editiei a III-a a Paradei elevilor bucuresteni, anunta Agerpres. Parada a inceput in jurul orei 15.00 in fata Salii Palatului si a urmat traseul Calea Victoriei - Splaiul Independentei - Bulevardul Unirii, punctul terminus fiind Piata Constitutiei. Potrivit datelor comunicate de Jandarmerie, numarul participantilor la eveniment a fost de 20.210 de elevi.

Participantii au scandat pe parcursul paradei sloganuri referitoare la scolile pe care le-au reprezentat si au arborat banere pe care se puteau citi numele liceelor sau scolilor generale unde invata. Parada s-a desfasurat de Ziua elevilor bucuresteni, in cadrul Zilelor Bucurestiului, manifestarea fiind organizata de Primaria Capitalei, prin Centrul de Proiecte si Programe Educationale si Sportive pentru Copii si Tineret, impreuna cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Scoala Democratiei.

In continuarea evenimentului din Piata Constitutiei, cei peste 20.000 de elevi participa in aceasta seara la un spectacol muzical sustinut de Andreea Balan, Alex Velea, Andreea Banica si Connect-R.

La primele doua editii, din 2009 si 2010, ale Paradei elevilor bucuresteni au participa 12.000, respectiv 16.000 de elevi.