Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" din Bucuresti s-a redeschis publicului sambata dimineata, dupa aproape trei ani in care a fost in renovare. Cateva mii de persoane au stat la coada pentru a vizita muzeul, care e de nerecunoscut dupa schimbarile radicale prin care a trecut. Datorita numarului mare de vizitatori, conducerea muzeului a hotarat, dupa o discutie cu ministrul Culturii, Kelemen Hunor, prelungirea programului de vizitare pana la ora 22.

Muzeul AntipaFoto: HotNews / DP

In muzeu sint expuse circa 2.000 de exponate, dintre care 37 sint exemplare noi, primite de muzeu anul acesta. Cele mai spectaculoase exponate sunt ursul alb, foca, oaia canadiana, vulpea polara si un cap de elefant apartinind unui exemplar de 75 de ani.

Printre noutatile muzeului se numara o diorama de 17 m lungime, o pestera artificiala de 20 m lungime si cea mai mare proiectie digitala a unei ploi din savana.

Muzeul are cinci sali in care se vor proiecta documentare, 66 de infotouch-uri, proiectii 3D, plasme si sisteme interactive de prezentare a exponatelor. Noua organizare a muzeului prevede spatii destinate interactivitatii, sali multimedia si compartimente amenajate ca laboratoare, in care vizitatorii vor putea face sau asista la experimente stiintifice, demonstratii si lucrari de laborator.

Lucrarile de renovare au costat aproximativ 14 milioane de euro, fonduri provenite de la Ministerul Culturii si din finantari europene.

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" poate vizitat de marti pana duminica inclusiv, in intervalul orar 10.00 - 20.00 (la ora 19.00 intra ultimul vizitator), pretul unui bilet intreg fiind de 20 de lei. Lunea, muzeul este inchis.

Pretul intreg al unei bilet este 20 de lei, pentru pensionari 10 lei, iar pentru elevi - 5 lei.