Premierul Emil Boc a anuntat ca miercuri va trimite Parlamentului propunerea ca Leonard Orban, consilierul prezidential pe probleme de afaceri europene, sa conduca Ministerul Fondurilor Europene, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege privind infiintarea Ministerului pentru Coordonarea Absorbtiei Fondurilor Europene va fi aprobat miercuri de Guvern si trimis Parlamentului, urmand ca Leonard Orban, propus pentru conducerea noului minister, sa fie audiat luni de comisiile parlamentare si sa fie votat marti in plenul Legislativului.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere in procedura de urgenta.

Orban a venit la sedinta de marti a coalitiei, organizata la Palatul Victoria, in care s-a discutat si despre atributiile noului minister, dupa ce, luni, a avut o discutie pe aceasta tema cu premierul Emil Boc.

Legea privind organizarea si functionarea Guvernului prevede, la articolul 36, ca "ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament, prin acordarea votului de incredere asupra Programului de guvernare si intregii liste a Guvernului, la investitura".

"Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea ori comasarea unor ministere. In astfel de situatii prevederile art. 36 se aplica in mod corespunzator", stabileste articolul 37 al aceluiasi act normativ.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, sambata, la Suceava, ca modificarea structurii Guvernului prin infiintarea unui nou minister nu presupune ca toti ministrii sa fie reaudiati in comisii, ci doar candidatul pentru noul minister, iar noul Cabinet trebuie sa obtina 235 de voturi in Parlament.

Leonard Orban a fost, in perioada 2001-2004, negociator-sef adjunct al Romaniei cu Uniunea Europeana, iar din decembrie 2004 pana in aprilie 2005 a fost negociator-sef cu Uniunea Europeana.

Ca secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban a fost, apoi, coordonator al pozitiei Romaniei referitoare la statutul de observator activ la Uniunea Europeana, iar din iunie 2006 a fost seful delegatiei Romaniei pentru negocierea aderarii la Spatiul Economic European.

In perioada ianuarie 2007 - februarie 2010 a fost comisar european pentru Multilingvism.

Din martie 2010, Leonard Orban este consilier prezidential pe probleme de afaceri europene.