Curtea de Apel Craiova a admis luni recursul procurorilor in cazul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, la decizia Tribunalului Olt, care a dispus inlocuirea masurii de arest preventiv a acestuia cu aceea de a nu parasi localitatea, informeaza Agerpres. Potrivit deciziei instantei doljene, Sandu Anghel ramane in arest preventiv.

Tribunalul Olt a decis, miercurea trecuta, inlocuirea masurii arestarii preventive a lui Bercea Mondial, aflat in prezent arestat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Slatina.

Magistratii din Olt au apreciat ca Bercea Mondial nu mai reprezinta pericol social si poate fi judecat in stare de libertate, iar 'detentia preventiva a inculpatului apare ca fiind excesiva'.

'Desi inculpatul urmeaza a fi judecat pentru infractiunea pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani, pericolul social pentru ordinea publica in cazul lasarii in libertate a acestuia nu mai este actual cu cel al posibilitatii de influentare a partii vatamate sau a martorilor acuzarii - in conditiile in care ascultarea acestora a fost aproape finalizata, iar fata de inculpat exista posibilitatea dispunerii unor masuri care sa impiedice aceasta posibilitate - pe de o parte, iar pe de alta parte, durata detentiei provizorii a atins un termen apreciabil, oportunitatea si proportionalitatea acesteia fiind analizate prin prisma actualului context probator al cauzei', se arata in motivarea deciziei magistratilor Tribunalului Olt.

Instanta a dispus, de asemenea, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a lui Bercea Mondial, de catre INML, cu internarea acestuia in Penitenciarul Spital Bucuresti, in care sa se mentioneze daca expertizatul sufera de vreo boala psihica, iar in caz afirmativ care este diagnosticul acestuia.

Sandu Anghel a fost arestat pe 20 februarie, intr-un dosar in care este cercetat pentru tentativa de omor, dupa ce si-ar fi injunghiat nepotul, Ionut Anghel, zis Mercedes.

Bercea Mondial a cerut, in repetate randuri, sa fie eliberat sub control judiciar, pe motive de boala, insa solicitarea i-a fost respinsa de fiecare data. El mai este cercetat, in prezent, in alte sase dosare penale, iar membrii familiei sale au fost cercetati de politistii din judetul Olt, in ultimii cinci ani, in aproximativ 120 de dosare penale.