Aplicația online "iHidro", lansată luni de Hidroelectrica, a fost suspendată după doar o zi, în urma mai multor reclamații legate de erori. Operatorii call-center spun că sunt făcute verificări, după ce au existat mai multe sesizări potrivit cărora au fost încurcate datele clienților. În mai multe cazuri, după instalare, apăreau datele altor persoane, cu alte nume, numere de telefon și adrese.

Aplicatie HidroelectricaFoto: Hidroelectrica

Nu este cunoscut un termen pentru remedierea erorilor. Imediat după lansarea aplicației, unii clienți ai companiei s-au plâns, pe rețelele sociale, de diverse erori. Pe lângă încurcarea datelor, în unele cazuri a fost reclamat și faptul că utilizatorii nu primesc link-ul de activare pe e-mail. Alți clienți au fost anunțati că există deja conturi pe numele lor. De asemenea, au fost și utilizatori care au reclamat că nu există opțiune pentru menționarea unui al doilea loc de consum.

Există și utilizatori care au reușit să-și instaleze aplicația, însă au constatat că nu o pot folosi pentru plăți. Potrivit reprezentanților Hidroelectrica, aceasta este o funcție care nu este încă disponibilă, fiind necesară parcurgearea unei proceduri de achiziții publice pentru obținerea ei.

Hidroelectrica a transmis luni un comunicat de presă prin care informează că a lansat aplicația mobilă iHidro.

Funcțiile aplicației Hidroelectrica

  • Monitorizarea consumului: Pe pagina principală a aplicației, clienții pot verifica soldul curent și pot accesa ultima factură emisă. De asemenea, pot accesa secțiunea de grafic al istoricului de consum și pot raporta indexul autocitit pentru o mai bună gestionare a consumului de energie.
  • Gestionarea locurilor de consum: cu iHidro, clienții pot gestiona toate locurile de consum pentru care au contract. Astfel, aceștia pot monitoriza și controla consumul de energie pentru mai multe adrese într-un mod convenabil și eficient.

Aplicația iHidro este împărțită în mai multe secțiuni, inclusiv:

  • Facturare: Aici sunt disponibile facturile emise și istoricul plăților efectuate.
  • Utilizare: Această secțiune permite introducerea indexului autocitit și consultarea istoricului de consum.
  • Contul Meu: În această secțiune, clienții își pot administra profilurile și detaliile personale.
  • Servicii: În această secțiune este disponibil un link către portalul client.Hidroelectrica, urmând ca foarte curând să fie adăugat și un link către Q Desk – aplicația de gestionare a reclamațiilor și sesizărilor.