​Menținerea statului român în acționariatul a două societăți din Grupul Enel a fost decisă la nivel de Guvern deoarece ar prezenta "avantaje de natură economico-financiară și de guvernanță corporativă", potrivit unui răspuns transmis de către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), la solicitarea HotNews.ro. Mai simplu spus, statul român a renunțat la dreptul său de a-și vinde participațiile odată cu italienii, către grecii de la Public Power Corporation (PPC), pentru posibile dividende și pentru ocuparea unor posturi la nivel de management. În plus, SAPE are mandat de achiziție a participațiilor la societăți din domeniul energetic listate la bursă.

ENELFoto: AGERPRES

Reamintim că italienii de la Enel se află în plin proces de vânzare către PPC a participațiilor deținute în România, pentru o sumă totală de aproximativ 1,26 miliarde de euro.

Compania de stat SAPE, în calitate de acționar minoritar la societățile deținute de Enel și care ar urma să fie cumpărate de greci, a renunțat la așa-numitul drept de tag along, adică la dreptul de a-și vinde participațiile împreună cu italienii.

Decizia a fost luată de statul român, prin Ministerul Energiei, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a SAPE din data de 13 aprilie.

SAPE are mandat de achiziție a participațiilor la societăți din domeniul energetic listate la bursa de valori

Renunțarea la dreptul de tag along și menținerea participațiilor statului român la societățile din Grupul Enel în administrarea SAPE prezintă avantaje de natură economico-financiară și de guvernanță corporativă, susține SAPE în răspunsul către HotNews.ro.

Dreptul de tag along este prevăzut doar la două din cele cinci societăți din Grupul Enel cu activitate pe aria de distribuție și furnizare a energiei electrice.

SAPE deține 10% din capitalul social al fiecăreia dintre cele două societăți, respectiv E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, astfel că are exercițiul drepturilor legale prevăzute de Legea 31/1990 pentru acționarii semnificativi, mai precizează SAPE.

Potrivit acestuia, pot fi create premise pentru distribuirea unor dividende cu ocazia redresării situației financiare a societăților de furnizare odată cu restabilirea cash flow.

Deținerea participațiilor în toate societățile din grupul Enel cu activitate de distribuție și furnizare conferă un grad ridicat de analiză și predictibilitate în domeniul energetic, mai spune SAPE.

"Se menține interesul Statului Român pentru deținerea unor participații minoritare la societăți din domeniul energetic, SAPE având un mandat de achiziție a participațiilor la societăți din domeniul energetic listate la bursa de valori", a mai afirmat SAPE.

Stadiul vânzării activelor Enel către greci

Tranzacţia prin care urmează să preia activele Enel din România urmează să se finalizeze în al treilea trimestru al anului.

În luna iunie, Comisia Europeană a aprobat preluarea operaţiunilor din România ale grupului italian Enel de către grupul Public Power Corporation S.A. din Grecia.

Odată cu finalizarea achiziţiei, Grupul PPC îşi va consolida poziţia în regiune şi va deveni cel mai mare jucător de pe piaţa de energie din Europa de Sud-Est. Mai exact, va depăşi capacitatea instalată de 11 GW şi va deservi 8,9 milioane de clienţi, pe mai multe pieţe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiţi şi peste 27 TWh generaţi, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.