​Electric Castle a intrat în a 3-a zi de festival, ultima la Bonțida înainte să se mute la Cluj, și am fost să văd care e atmosfera și ce spun oamenii despre primul mare festival organizat în România de când cu pandemia de care ni s-a acrit tuturor.

Electric Castle - Laura, 32 de ani, MarketingFoto: Hotnews

Eu am ajuns sâmbătă la Bonțida și prima mare observație: a fost o zi ideală de festival, fără ploile faimoase din alți ani și, mai ales, fără căldurile caniculare care ne-au sufocat în ultimele săptămâni. Mi se pare că maximul zilei a fost undeva la 28 de grade, deci perfect pentru a petrece (noaptea s-a făcut puțin mai rece).

Altă chestie interesantă: s-a văzut efectul pandemiei, că oamenii de abia așteptau să iasă din case și să ajungă la un festival. Foarte mulți din oamenii cu care am vorbit au fost pentru prima dată la Electric Castle, deși festivalul a ajuns la a 8-a ediție, timp în care și-a construit un grup dedicat de fani datorită muzicii mai altfel și, mai ales, locului în care se ține.

Din cei cu care am vorbit și au fost și înainte la Electric toți mi-au spus că îi atrage foarte mult locul, senzația de aer liber și vibe-ul specific de la Bonțida. Și absolut toți cu care am stat de vorbă mi-au zis că e primul festival al anului pentru ei.

Una din petele de culoare inedite de anul acesta mi s-a părut panoul cu "Lockdown Memories" pe care participanții au fost încurajați să-și scrie pe stickere amintirile din carantină. Și normal că oamenii au fost creativi și au scris tot felul de chestii mișto, mai mult sau mai puțin funny și/sau serioase.

"Mi-am dat seama că iubitul meu mă iubește și că și eu îl iubesc (P.S.: El m-a obligat să scriu asta" / "A fost nașpa dar mă bucur că am scăpat! Distracțieeee!" / "Depresie :)" / "Mi-am cunoscut iubita (prestează)".

În rest a fost formula care a făcut festivalul unul de succes de 8 ediții: muzică bună și diversă, activități și chestii de făcut în afara scenelor și oameni faini și de toate felurile (o să îi las pe ei să îți spună mai multe).

Au fost și două excepții notabile: lume mai puțină din cauza pandemiei și o aplecare mai mare înspre muzica electro, marii headlineri urmând vină săptămâna viitoare (9-15 august) la Cluj ca parte a primului Electric Castle care nu se ține doar la Castelul Banffy din Bonțida.

Ah, și încă o chestie ce mi s-a părut oarecum tragicomică sau nu-s sigur cum să-i zic: chiar în timp ce eram pe autobuz întorcându-mă de la festival îmi apare mare o știre în Newsfeedul Facebook - "Drogați depistați la Electric Castle. Cei prezenți simt spun că se simte miros de ‘iarbă’ la greu".

Acuma poate nu m-am învârtit eu pe unde trebuie dar m-am cam învârtit peste tot însă mi se pare penibil că unii încă încearcă să facă trafic promovând ideea asta că la festivalurile de muzică electronică e "depravare" și "drogăreala" șamd.

Nu mă pot pronunța cum o fi la alte festivaluri de la noi dar la Electric și Untold la care am fost sunt o grămadă de oameni tineri care vin cu copiii și organizatorii mereu pun la dispoziție activități pentru toată familia.

Vezi aici poza full screen

Am și vorbit cu o tânără mamă care venise la festival cu soțul și băiețelul lor. Uite ce mi-au spus ea și ceilalți oameni cu care am vorbit despre Electric Castle:

Laura, 32 de ani, marketing

Cred că asta e a 4-a ediție la care suntem, am fost din 2013, de la prima și mi se pare că ediția de anul acesta e fix ca aia când era superfain. Mie aia mi-a plăcut cel mai mult, că era vibe-ul acela de relaxare.

Față de acum doi ani chiar n-a fost așa de greu să ne găsim cazare, am venit cu soțul și copilul meu și ne-am cazat la Cluj. Cel mai mult îmi place atmosfera de festival. Asta mi-a plăcut cel mai mult la Electric mereu, atmosfera de festival, de libertate, de spațiu super deschis, de aer liber.

Un alt festival care mi se pare că se aseamănă cu Electric e Sumer Well din București, de unde suntem și noi. Sumer Well a fost și primul festival al băiețelului nostru, la 8 luni, și atunci era mult mai ușor să mergem cu el la festival pentru că adormea în cărucior și gata, puteam să stăm până târziu. Dar acum ne-am folosit de activitățile pentru familii de la EC, mai ales el, nu (uitându-se înspre băiețel)?

Anul ăsta e primul nostru festival dar am mai fost la două Sumer Well-uri cu el, am mai fost și în urmă cu doi ani aici la Electric, am venit și acum, ne place.

Dragoș, 23 de ani, absolvent de inginerie electrică

E primul meu Electric Castle și sunt și voluntar aici, chiar e o experiență foarte foarte faină. O să fiu și la Cluj zilele următoare și de abia aștept să văd și acea parte a festivalului, fiind ediție specială anul acesta. Mi-am dorit să simt experiența Electric Castle și de ce nu, să ajut lumea, de asta am făcut și voluntariat și în felul acesta e un câștig și pentru mine și pentru festival.

E chiar primul meu festival al anului și mă bucur de el. Ce mi-a plăcut foarte mult e cât de prietenoși sunt oamenii, m-am simțit foarte bine primit și ai timp să te bucuri de festival și ca voluntar.

Alexandra și Claudia, 17, 16 ani, eleve

Suntem la prima Ediție a Electric Castle, e chiar fain, e super atmosfera. Cel mai mult ne place muzica și senzația festivalului.

Ne-am găsit cazare într-un sat din apropiere și o să rămânem doar weekendul acesta, am venit pentru Bonțida.

Cristian, 27 de ani, IT

Am venit cu prietena mea, suntem la a doua ediție a Electric Castle. Acuma venim din Cluj dar de loc suntem din Maramureș. Deocamdată intenționăm să stăm doar la Bonțida pentru că așa ne-am și luat biletele anul acesta. Am mai fost în urmă cu doi ani și tot așa am stat pentru că atunci așa a fost și festivalul.

Ne place în primul rând spațiul deschis, nu e foarte aglomerat și sincer mi se pare că asta aduce în plus Electric Castle față de orice alt festival: extrem de mult spațiu, extrem de mult loc unde să stai, dacă n-ai chef să stai la scenă poți să mergi să te întinzi la Garden. Ai mereu un loc unde să stai, să te liniștești.

Dar, într-adevăr, cum era și în urmă cu doi ani, la Main Stage o grămadă de lume. Dacă vrei îmbulzeală poți și acolo, dacă vrei relaxare, poți și dincolo. Deci până la urmă e un pic din tot ce ai putea să vrei. E mult mai relaxant așa.

Ah, și ochelarii ăștia de soare i-am câștigat la una dintre activități, am venit fără ochelari. Anul acesta nu prea am participat la foarte multe chestii dar la ultima ediție la care am fost atunci chiar am făcut tot.

Corina, 35 de ani, stilist

E prima dată când vin la Electric Castle deși sunt din Cluj. Am ratat absolut toate edițiile și am zis că anul acesta nu o s-o mai fac, în special după tot ce s-a întâmplat, chiar dacă de fapt a fost o chestie foarte spontană: astăzi la lucru un coleg a propus și am zis că hai că vin că oricum plănuiam să merg în Cluj.

Prima impresie e că e foarte variat festivalul, cel puțin în ceea ce privește publicul, și deschis și interesant. Păcat că am ajuns așa de târziu. Dar o să merg și în Cluj, cred că asta e de mare ajutor pentru oamenii care sunt din Cluj și lucrează, altfel nu cred că ajungeam și în continuare.

Olimpiu, 24 de ani, influencer/fashion blogger

E primul meu Electric, îi superb, atmosfera, tot, tot, tot, cum este gândit. Îmi place foarte mult la festival, de fapt eu mă petrec de felul meu. E primul festival pentru mine vara asta, am mai fost la diferite evenimente dar nu chiar așa de mari și cumva am așteptat foarte mult să vină Electric.

Am venit doar pentru Bonțida că după aceea plec în vacanță dar rămâne de văzut, poate câteva zile ajung și în Cluj. Cel mai mult îmi place vibe-ul în sine și ideea asta de festival e suficientă să îți capteze atenția, ce-i pe lângă sunt doar plusuri.

Ah, și apropo de influenceri, am întâlnit-o la Electric Castle și pe fabuloasa Ana Gum (2,2 milioane de followeri pe TikTok):

Pe același subiect: