Adolescența este o nouă etapă de relaționare între părinți și copiii lor. Dacă la grădință și în primii ani de școală suntem eroii copiilor noștri, odată cu tumultoșii ani ai adolescenței, soclul pe care ne-au așezat începe să se clatine, statuia noastră de părinți atotputernici se fisurează prin multe locuri.
Rolul părinților după vârsta de 10 ani. Mai departe de noi, mai aproape de prieteni
Desprinderea de părinți și de locul călduț de acasă, căutarea și definirea propriei identități sunt temele centrale ale acestei perioade. Deidealizarea noastră a părinților este urmată de apropierea de colegi, opiniile, sfaturile și momentele petrecute împreună cu grupul de prieteni devin foarte importante. Trăim adesea cu senzația că adolescenții noștri sunt permanent conectați cu cei de vârsta lor, că nu mai au timp de rutinele de familie și o zbughesc ca din pușcă să se vadă cu amicii lor.
Încep să își exprim vehement opiniile, condimentate pe alocuri cu “habar nu ai”, “poate așa era pe vremea ta” sau mai politicosul “lucrurile s-au mai schimbat”, renegociază constant reguli și limite, își căută modele în afara familiei, experimentează contexte noi, iar toate acestea fac parte dintr-o listă lungă de comportamente de căutare a unui drum în afara casei. Pentru ca această tranziție, între siguranța familiei și găsirea propriului loc în lumea mare și largă să fie una de succes, copilul are nevoie de trei lucruri: trebuie, să fie în primul rând stabil, echilibrat emoțional, apoi, în al doilea rând să aibă exersată abilitatea de a se descurca pe cont propriu, iar în al treilea rând să fie responsabil de propriul lui comportament, să înțeleagă și să își asume consecințele acțiunilor lui. Cu alte cuvinte să fie competent din perspectiva autonomiei și încrezător în propriile lui puteri.
h2. Sunt mai înalți decât noi, însă tot au nevoie de îmbrățișările noastre
Ce au părinții de făcut să asigure copiilor o trecere lină spre și în adolescență? În ce fel se redefinește rolul lor acum?
2
4
