Ministerul Justiţiei intervine în greva profesorilor și vine cu explicații despre tehnica legislativă după ce sindicatele din educație au acuzat că în ordonanța de urgență adoptată de guvern nu se regăsește principala lor revendicare legată de garantarea că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie.

Greva generală în școliFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ministerul Justiţiei spune că a fost solicitat de către Ministerul Educaţiei pentru explicații privind normele de tehnică legislativă.

  • „Potrivit art. 30 și 34 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative, precum și a art. 108 din Constituție, notele de fundamentare ale ordonanțelor de urgență și expunerile de motive ale proiectelor de lege privind aprobarea ordonanțelor de urgență sunt obligatorii pentru promovarea și adoptarea proiectelor, fiind asumate și semnate de către Prim-Ministru și contrasemnate de miniștrii conducători ai ministerelor inițiatoare/coinițiatoare și ai ministerelor cu atribuții în aplicarea actului normativ, așa cum sunt semnate și contrasemnate și actele normative respective și însoțesc ordonanța de urgență în întreaga procedură”, a transmis Ministerul Justiției, marți, printr-un comunicat de presă.

În ordonanța de urgență privind salarizarea angajaților din învățământ adoptată joi de guvern nu apare principala revendicare a sindicatelor, respectiv garantarea că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie, au acuzat liderii federațiilor sindicale din educație.

  • „Principala revendicare a noastră e cea legată de garantarea printr-un act normativ a faptului că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie și că toată grila se va construi ținând cont de vechime, grade și așa mai departe.
  • S-a publicat în Monitorul Oficial ordonanța și nu se face nicio referire legat de acest lucru”, a declarat liderul FSLI, Smion Hăncescu.

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a reiterat și el că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului debutanţilor în învăţământ nu se regăseşte în textul ordonanţei Guvernului, ci doar în nota de fundamentare, iar profesorii aflaţi în grevă nu vor să înceteze conflictul de muncă deoarece nu au nicio garanţie privind creşterea salariilor şi investiţiile în Educaţie.

Guvernul s-a apărat prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, care a spus că mențiunea se regăsește în nota de fundamentare a ordonanței și că „garanțiile privind implementarea noii grile în condițiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învățământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel și de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliției de guvernare”.

De altfel, solicitarea apare în continuare pe lista revendicărilor sindicatelor din educație, în ultimul comunicat de presă transmis luni, în care au anunțat că greva continuă.

Principalele solicitări sunt:

  • stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie;
  • aplicarea grilei de salarizare pentru învățământ într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern;
  • majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute;
  • Acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.

Greva generală din educație, cel mai mare astfel de protest din ultimii 18 ani, a intrat în cea de-a treia săptămână, iar sindicatele din Educație au anunțat că greva profesorilor continuă până când le sunt rezolvate solicitările privind atât salariile, cât și „viitorul educației”.