Toate salariile din învățământ vor fi majorate, iar cea mai mare creștere, de aproape 25%, va fi pentru profesorii debutanți, a declarat vineri ministrul Educației, Ligia Deca. 183.000 elevi de clasa a VIII-a trebuie să susțină Evaluarea Națională, iar 142.000 de elevi de clasa a XII-trebuie să susțină Bacalaureatul, iar dacă profesorii nu se vor întoarce cât mai repede la școală, atunci va fi modificat calendarul acestor examene, prin „prelunguri și reprogramări ale probelor”. „Eu cred că niciun cadru didactic nu își dorește ca generația de clasa a VIII-a și de a XII-a să nu își dea examenele naționale”, a spus Deca.

Ministrul Ligia DecaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Ligia Deca, a susținut o conferință de presă, vineri, de la ora 12.00. Reamintim că Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență pentru majorarea salariilor profesorilor, însă sindicatele au anunțat că nu sunt de acord cu formula găsită și că greva generală va continua, în condițiile în care urmează examenele naționale - Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2023 era programată să înceapă luni, 29 mai, iar Ministerul Educației a prelungit până la 9 iunie perioada de înscriere a candidaților la BAC, dar și încheierea situației școlare pentru elevii din anii terminali. Conform calendarului actual, în 12 iunie ar urma să înceapă prima probă din cadrul competențelor, iar prima probă scrisă este programată din 26 iunie. Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română.

Ligia Deca a rugat cadrele didactice să se întoarcă în clase de săptămâna viitoare, pentru ca toţi elevii să poată susţine Evaluarea Națională și Bacalaureatul, iar anul şcolar să se poată finaliza în bune condiţii, ea precizând că simultan negocierile cu sindicaliştii pentru celelalte revendicări pot continua.

„În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar dacă asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale”, a avertizat Deca.

Întrebată când vor ști elevii dacă va fi modificat calendarul examenul naționale, Deca a spus că până în 9 iunie se va ști „cu siguranță” dacă se rămâne pe calendarul normal sau dacă va fi nevoie de o reprogramare a probelor de competențe la examenul de bacalaureat.

Principalele declarații ale ministrului Educației:

„Toate salariile din învățământ cresc, niciun salariu nu scade”

  • Ultimele săptămâni au fost un semnal de alarmă pe care l-am înțeles
  • Munca personalului școlii este una esențială
  • La propunerea reprezentanţilor sindicatelor, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 53/2023, garantăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi, respectiv, de 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj: toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade
  • Tot ieri, au apărut și informații neadevărate: una din ele este legată de avizul Consiliului Legislativ, care ar fi fost egativ. Avizul a fost unul favorabil, fără nicio menționare „neconstituțional”
  • OUG are toate avizele
  • O altă informație falsă a fost că salariile vor scădea. Confuzia e generată de faptul că în anexă sunt prezentate valorile corespunzătoare gradației 0. Este o convenție contabilă
  • Vom transmite inspectoratelor informații despre salariile corespunzătoare tuturor gradațiilor - de la 0 la 5
  • Toate salariile de bază cresc și se va resimți pentru toată lumea în venitul net, iar sporurile se aplică pe baza mărită: gradația de merit, spor învățământ special de 15%, spor de dirigenție, de 10%, sporul pentru învățământ simultan, indemnizația pentru zonele izolate, sporul de suprassolicitare neuropsihică, sporul pentru activități cu persoanele cu handicap, sporul pentru cei care predau în penitenciare
  • Salariul mediu din educație crește de la 1 iunie până la 8.500 de lei brut
  • Grila privind acest angajament a fost discutată cu sindicatele, au rezultat grile care vor fi bază pentru salariile din învățământ, pe princpiul că grila începe de la salariul mediu brut pe economie
  • Asta se menționează și în nota de fundamentare a OUG
  • Despre etapizările de creștere - în 3 tranșe: 40% de la 1 ianuarie 2024, urmată de alte două tranșe de câte 30% pentru 2025 și 2026
  • Ligia Deca prezintă mai multe simulări de calcul
  • Profesor cu studii superioare, vechime peste 25 de ani, cu gradație 5. Salariul de bază brut după OUG - 8.117 lei. Se adaugă sporul de solicitare neuropsihică, dirigenția, gradația de merit

  • Aceste calcule exclud plata cu ora, care se plătește suplimentar, și aceasta fiind raportată la baza crescută
  • E nevoie de mai multă echitate în sistem. Am reflectat acest principiu în majorări
  • Debutanții primesc cea mai mare creștere - aproape 25%. Celelalte categorii primesc între 8 și 25%

Ce spune ministrul Educației despre riscul modificării calendarului Evaluării Naționale și Bacalaureatului

„Pentru sutele de mii de elevi care au de susținut Evaluarea Națională și BAC avem nevoie să ne întoarcem la școală”

  • Până acum am reuşit să ţinem sub control calendarul examenelor naţionale. Nu a fost modificat calendarul probelor
  • Am prelungit perioada de încheiere a mediilor pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a până pe 9 iunie. Am prelungit, de asemenea, perioada de înscriere la examenul de bacalaureat tot până pe 9 iunie
  • Asta ne-ar permite să începem în bune condiţii examenul de bacalaureat, aşa cum era el inclus în calendarul de activităţi şcolare, pe data de 12 iunie. Evaluarea Naţională începe pe 19 iunie
  • Este foarte important, pentru a putea să rămânem în acest calendar, să dăm predictibilitate elevilor şi să asigurăm cele mai bune condiţii de desfăşurare a examenelor să ne putem întoarce cu toţii în sălile de clasă săptămâna viitoare
  • În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar dacă asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale
  • Având în vedere importanța ca toți elevii să își poată susține exemenele naționale, rugăm cadrele didactice să ne ajute să finalizeze situațiile școlare și să se întoarcă la școală
  • Sunt 183.000 elevi de clasa a VIII-a care trebuie să susțină Evaluarea Națională și 142.000 de elevi de clasa a XII-a care trebuie să susțină BAC
  • Pentru aceste sute de mii de elevi avem nevoie să ne întoarcem la școală

Răaspunsuri la întrebări:

  • Considerăm că avem suficiente garanții până acum pentru a nu pune în dificultate aceste sute de mii de elevi care trebuie să susțină examenele
  • Putem garanta creșterea salariilor
  • În nota de fundamentare este granatat că se pornește de la salariul mediu brut pentru debutant
  • Nu poate un text de OUG să includă o prevedere pentru o viitoare lege a salarizării. Este extrem de complicat juridic
  • Această notă clarifică că se acordă măririle în cele trei tranșe și într-un context economic negativ
  • Angajamentul politic, guvernamental există
  • S-a refuzat încheierea unui acord politic girat de președinte, nu a fost acceptat de liderii sindicatelor din păcate, motivul invocat fiind lipsa de încredere
  • Toate salariile cresc
  • Câți profesori debutanți sunt? Între 17.000 -18000, incluzându-i pe cei fără Definitivat
  • Solicitarea creșterii cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic a venit din partea sindicatelor, iar coaliția a acceptat și operaționalizat rapid
  • Ulterior, ei au spus că au nevoie să se consulte în interior
  • Trebuia ca OUG să fie emisă și publicată în 1 iunie pentru ca majorările să se aplice și pentru iunie
  • Îi rugăm să nu fim puși în situația să amânăm examenele naționale
  • Prima noastră preocupare e asigurarea dreptulyi la educație și asta o putem face doar împreună ci cadrele didactice
  • Numărul de școli care au încheiat situația pentru cls XII-a urmează să fie centralizat nși să avem situația după zilele libere
  • Ce se va întâmpla cu examenele naționale depinde foate mult de momentul la care profesorii vor reveni la clasă

Ce se întâmplă dacă profesorii nu revin în clasă până la data începerii Evalurării Naționale?

  • Luăm în clacul refacerea calendarului de examen, nu există varianta anulării examenelor. Va trebui doar împinsă această perioadă în calendar
  • Informațiile referitoare la grevă se obțin de la sindicatele care organizează această grevă
  • Singura soluție realistă în cazul elevilor de clasa a XII-a care s-au înscris la studii în străinătate de a nu pierde asta este menținerea actualului calendar de bacalaureat
  • Și din acest motiv este imperios necesară revenirea profesorilor la școală
  • Trebuie să vedem situația de marți. ermenul încheierii situației școlare și a înscrierii la BAC este 9 iunie. Până atunci vom ști, cu siguranță, dacă rămânem pe calendarul normal sau dacă va fri nevoie de o reprogramare a probelor de competențe

....................

Guvernul s-a reunit, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o „extraordinară”, pentru a aproba OUG care ar fi trebuit să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ.

Chemați la guvern pentru o nouă rundă de negocieri, liderii sindicatelor din educație au anunțat că greva continuă, membrii de sindicat fiind cei care vor decide dacă aceasta se va încheia sau nu.

  • „Mandatul primit de la profesori este unul foarte clar: grila de salarizare care a fost negociată cu Ministerul Educației să fie pusă în aplicare în totalitate începând cu această lună. Nu există alt mandat. Nu avem ce discuta în afara mandatului dat de ei.
  • De marți încolo, colegii noștri vor continua acțiunile de protest, ei fiind singurii în măsură să decidă altceva”, a anunțat joi liderul Federației sindicale din educație (FSE) Spiru Haret, Marius Nistor, după ce Guvernul a adoptat OUG, deși sindicatele anunțaseră că nu sunt de acord cu condițiile, respectiv cu majorările eșalonate pe trei ani.

OUG adoptată joi prevede:

  • „Începând cu data de 01 iunie 2023 se majorează salariile de bază:
  • a) personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1000 de lei brut pe fiecare funcţie;
  • b) personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie;
  • „Majorările menţionate anterior se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

În ordonanța de urgență privind salarizarea angajaților din învățământ adoptată joi de guvern nu apare principala revendicare a sindicatelor, respectiv garantarea că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie, acuză liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Guvernul se apără prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, care spune că mențiunea se regăsește în nota de fundamentare a ordonanței și că „garanțiile privind implementarea noii grile în condițiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învățământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel și de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliției de guvernare”.

CITEȘTE ȘI: Iohannis atacă dur profesorii: Guvernul le-a dat tot ce-au cerut, de ce să mai continue greva? Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?