Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor cer eliminarea examenului de admitere la liceu organizat ulterior Evaluării Naţionale, conform proiectului de lege privind învăţământul preuniversitar publicat luni de Ministerul Educației.

Admitere liceu eleviFoto: Agerpres
  • „Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Naţională, din proiectul de lege a învăţământului preuniversitar. (...)
  • Totodată, Ministerul Educaţiei trebuie să aibă în vedere şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv.
  • Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor.

Elevii și profesorii spun că micşorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranţă nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditaţiilor private, inechitate, limitarea accesului în învăţământul liceal şi nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani.

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor mai spun că propunerile trimise Ministerului Educaţiei nu au fost luate în considerare.

Potrivit aceleiaşi surse, aspectele care reprezintă „un real interes” sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu.

  • „Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea şi consecinţele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educaţie, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune şi desegregare şcolară", se mai arată în comunicat, conform Agerpres.

Evaluarea Națională - modificările prevăzute în proiectul Legii Educației

Evaluarea naţională va rămâne în formula de acum - probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă -, iar pe lângă aceasta liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere, cu probe de profil, pentru 60% din locuri, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar, prezentat luni de Ligia Deca.

În varianta inițială realizată de Deca și prezentată pe surse era precizat că liceele pot organiza examen propriu de admitere pentru 90% din locuri.

În urma criticilor din spațiul public, în proiectul prezentat luni s-a prevăzut ca liceele să poată organiza examen propriu de admitere pentru 60% din locuri. Restul de 40% din locuri vor fi incluse în sistemul de repartizare computerizată.

Examenul - care ar urma să fie organizat după Evaluarea Națională - se va raporta strict la profilul ales, iar unitatea de învățământ va decide propriile criterii de admitere. De exemplu, pentru profilul Științele Naturii, liceele cu „concurență” dovedită pot organiza examen la probele Biologie și Chimie.

  • „Evaluarea naţională rămâne în formula de acum - probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă pentru cei care urmează în această formă.
  • Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs.

Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs liceele pot alege două probe pliate pe profil. De exemplu, pentru chimie-biologie pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv", a precizat Ligia Deca, într-o conferinţă de presă în care a prezentat proiectele noilor legi ale educaţiei.

Exemenul propriu va fi susținut de toate liceele în același timp, cu subiecte standardizate, unice, elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în conformitate cu programele la nivel gimnazial, „cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie decât în forma de examen sumativ pe care o are Evaluarea naţională”.

Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu.

Dacă noile legi ale educației vor fi adoptate în acest an, atunci 2028 ar putea fi primul an în care se vor aplica noile reguli de admitere la liceu.