Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare să susţină şcolile să păstreze orarul normal şi să descurajeze trecerea la ”orarul de iarnă”, după ce unele unităţi de învăţământ au redus durata orelor de curs şi a pauzelor.

Sală de clasăFoto: © Chokniti | Dreamstime.com

Ministerul Educației spune, într-un comunicat de presă transmis marți, că descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor.

În fundamentarea acestor decizii, școlile invocă art.11, alin. (8) din ROFUIP: „În situații speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar.”

Ministerul Educației consideră că, în condițiile meteorologice pe care le putem observa cu toții, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreționară și inadecvată.

  • "Date fiind pierderile în învățare generate de perioada pandemiei, orice minut de școală contează. De aceea, am trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care am solicitat ca școlile să fie susținute să-și păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea față de obiceiul trecerii la „programul de iarnă”.
  • Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii și părinții să susțină apelul pe care l-am lansat și să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici și acțiuni ce pot conduce la pierderi de învățare", mai spune Ministerul Educației. (Foto: Dreamstime)