Ministerul Educaţiei va propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor, care va însemna o creştere importantă de buget şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită sancţionarea acelor situaţii în care copiii nu primesc bursele sociale la care au dreptul, a declarat joi ministrul Sorin Cîmpeanu.

baniFoto: Dreamstime.com
  • "Vom propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor. Această reformă va presupune o creştere foarte importantă de buget şi va presupune, de asemenea, şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită rapid sancţionarea acelor situaţii în care elevii nu primesc acele burse sociale la care au dreptul.
  • De asemenea, vom avea şi burse de încurajare a excelenţei mult mai mari decât până acum. (...) Autorităţile locale trebuie să plătească aceste burse pentru că, spre deosebire de perioada dinainte de 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat. Nu plăteşti burse elevului se cheamă deturnare de fonduri", a spus Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, noul proiect va prevedea un cuantum de minimum 250 de lei pentru bursele sociale. Acum, bursa socială este de 200 de lei.

El a susținut că vor exista prevederi pentru a putea sancţiona acele situaţii în care nu se respectă acest cuantum minim.

Cuantumul burselor

Bursele școlare au fost majorate printr-o hotărâre adoptată de guvern în octombrie 2021, astfel că din semestrul II al anului școlar 2021-2022 cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de:

  • a) 500 lei, pentru bursa de performanță,
  • b) 200 lei, pentru bursa de merit,
  • c) 150 lei, pentru bursa de studiu,
  • d) 200 lei, pentru bursa de ajutor social.