Evaluarea Națională 2022 a scos la iveală probleme grave în ceea ce privește cunoștințele dobândite de elevii de clasa a VIII-a, chiar dacă peste 82% dintre ei au luat medii peste 5. Doar 6% dintre elevi au putut să scrie perfect româneşte, în timp ce 21% nu au putut să identifice nici măcar un verb într-un text, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, referindu-se la unul dintre exercițiile primite la Limba română, unde, printre altele, copiii au avut de conjugat la anumite forme verbele "a fi" sau "a vrea".

Ziua examenului Foto: AGERPRES

Doar 6% dintre elevii de clasa a VIII-a au putut să scrie perfect româneşte, iar 57% dintre ei au probleme de scriere corectă, de ortografie şi de punctuaţie, a afirmat Sorin Cîmpeanu, joi, în conferința de presă în care a anunțat rezultatele la Evaluarea Națională 2022.

El a spus că la proba la Limba română au fost itemi care au avut un procent extrem de mic de rezolvare. De exemplu, itemul 8 de la subiectul 1, unde doar 6% dintre elevi au rezolvat integral corect exerciţiul care viza scrierea corectă.

  • ”Cu alte cuvinte, doar 6% au putut să scrie perfect româneşte. Este o concluzie tristă, dar importantă pentru a şti ce avem de făcut.
  • Mai exact, verbele a vrea, a fi, sau substantivul stradă, adjectivul mândru sau acordul pronumelui cu substantivul, 14% nu ştiu să scrie corect niciunul din cuvintele date la forma cerută” a spus ministrul Educației.

Exercițiul care le-a ridicat probleme elevilor de clasa a VIII-a:

Ministrul a mai spus că la un alt item, doar 43% dintre elevi au ştiut să identifice verbele - 21% nu au identificat nici măcar un verb.

Doar 37% dintre elevi ştiu să identifice corect o propoziţie principală

O altă concluzie este că doar 37% dintre elevi ştiu să identifice corect o propoziţie principală şi una atributivă.

  • "8% dintre elevi nu pot identifica o informaţie prezentată explicit în primul enunţ al unui text dat. 57% dintre elevi au probleme de scriere corectă, de ortografie şi de punctuaţie”, a mai spus ministrul Educației.

Peste 82% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022 au luat medii peste 5, fiind "o maximă absolută" în ultimii 10 ani.