Un program național integrat masă sănătoasă în școli ar urma să fie demarat din luna septembrie a acestui an, timp de 5 ani, cu o finanțare de peste 1 miliard de euro, care vizează peste 900.000 de elevi, deci o treime dintre elevii acestei țări, cei mai vulnerabili din perspectiva abandonului școlar, a anunțat miercuri ministrul Educației Sorin Câmpeanu, la începutul ședinței de Guvern.

HotNews.roFoto: Hotnews

Premierul Nicolae Ciucă a spus miercuri la începutul ședinței de Guvern că a dispus crearea unui grup de lucru interministerial cu oficiali din Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care să aplice soluții pentru reducerea abandonului școlar.

Una dintre măsuri este extinderea programului masă în școli, de la 150 de școli în prezent, iar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dat detalii despre un program național numit masă sănătoasă în școli.

„Pentru un program național integrat masă sănătoasă în școli 2022-2027 - sursele de finantare toate luate împreună depasesc 1 miliard de euro. Este vorba de un grup țintă de peste 900.000 de elevi, deci o treime dintre elevii acestei țări care să fie cei mai dezavantajați, care sunt practic cei mai vulnerabili din perspectiva abandonului școlar.”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a enumerat printre resursele de finanțare PNRR, alte fonduri UE și de la Banca Mondială și bugetul Ministerului Agriculturii.

„Ministerul Sănătății va defini lista alimentelor care coprespund conceptului de masă sănătoasă în școli. Prin Ministerul Agriculturii vom încuraja utilizarea de produse alimentare astfel încât să ne apropiem de un grup țintă de peste 900.000 elevi, finanțarea fiind de peste 1 miliard de euro pentru 5 ani - 2022-2027.”, a spus ministrul Educației.

se actualizeaza