Guvernul vrea să adopte joi un proiect de Ordonanță de urgență care prevede plata eșalonată pe 5 ani a diferențelor de drepturi salariale pe care instanțele au decis că statul nu le-a plătit profesorilor în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021. În acest an, statul va plăti doar 5% din aceste drepturi, iar impactul financiar asupra bugetului va fi de peste 60 milioane de lei.

Proteste profesori in fata Guvernului 1Foto: Facebook - FSLI

Situația actuală: Discriminări salariale și procese câștigate de profesori

În nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență se precizează că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a generat interpretări diferite, astfel încât, pentru o serie de drepturi prevăzute de aceasta în favoarea personalului din învățământ, s-a ajuns la acțiuni în justiție care în cea mai mare parte au fost soluționate în favoarea reclamanților.

Această situație a dus la costuri suplimentare asupra bugetului general consolidat, cu sume reprezentând cheltuieli de judecată, ca urmare a parcurgerii tuturor fazelor procesuale în fața instanțelor judecătorești și ulterior cheltuieli de executare silită în faza de de executare silită.

Schimbări preconizate: Sumele vor fi actualizate cu inflația și se vor plăti eșalonat pe 5 ani

Guvernul spune că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale urmează să fie actualizate cu indicele de inflație și se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, fiind plătite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:

  • a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
  • b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
  • c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale;

Impactul financiar asupra bugetului în fiecare din cei 5 ani

Plata sumelor în cauză se va face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2022, plata sumelor se face într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Impactul financiar asupra bugetului de stat va fi de minus 61,3 milioane de lei în acest an, impactul maxim negativ fiind în 2026: minus de aproape 430 milioane de lei.