Începând de miercuri, în România încetează starea de alertă, după aproape 2 ani de pandemie de COVID-19, iar odată cu aceasta se ridică toate restricțiile în școli. Astfel, examenele naționale din 2022, precum ș simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat din martie și aprilie se vor desfășura fără regulile specifice impuse în 2020 sau 2021.

Elevi la examenul de evaluare nationalaFoto: AGERPRES

Ce înseamnă școala fără restricții legate de Covid și fără ordinul comun

Miercuri, 9 martie, a încetat starea de alertă, iar odată cu aceasta se ridică toate restricțiile în școli, impuse printr-o serie de ordine comune realizate de ministerul Educației - ministerul Sănătății. Cel mai recent ordin comun în vigoare până acum a fost abrogat marți seara.

Astfel, nu se mai trece la cursuri online în funcție de numărul de cazuri de COVID sau de gradul de ocupare din spitale.

Nu vor mai fi posibile predarea și examinarea online, iar masca nu va mai fi obligatorie.

Ce recomandă ministrul Educației pe viitor:

  • „Recomand purtarea măștii de protectie în spatii închise (în școli, grădinițe și universități), chiar dacă nu va exista obligativitatea pentru masca de protecție.
  • Recomand, de asemenea, respectarea riguroasă a regulilor de igienă", a declarat Cîmpeanu luni seară, pentru HotNews.ro.

Astfel, teoretic, examenele se vor desfășura așa cum s-a întâmplat până în martie 2020, când a debutat pandemia de Covid-19 în România.

Cum au fost asigurate condițiile de siguranță epidemiologică la examenele din 2021

În 2021, examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat au fost organizate cu respectarea câtorva reguli pentru siguranța epidemiologică:

  • În centrele de examen au existat echipamente și materiale de protecție;
  • Intrările/ieșirile și sensul de deplasare pe coridoare erau semnalizate corespunzător. Punctele de acces/iesire și culoarele erau dezinfectate în mod regulat;
  • În sălile de clasă în care s-au desfășurat probele, locurile erau stabilite astfel încat să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celalalt, pe rânduri și între randuri;
  • În situatia în care acest lucru nu se putea realiza, trebuia asgiurată distanțarea maximă posibilă;
  • Fiecare persoană care intră în școală putea primi câte o mască la sosire și, dacă solicita, una la plecare;
  • Sălile de clasă aveau dezinfectanti pentru mâini;
  • În incinta centrului de examen era obligatorie masca de protecție
  • Colectarea maștilor purtate se făcea în locuri special amenajate și semnalizate;
  • Era interzis schimbul de obiecte personale;
  • Centrele de examen beneficiau de asistență medicală.

Când au loc simulările la Evaluarea Națională 2022

Calendar simulare Evaluare Națională 2022

  • Simulare Limba şi literatura română - 4 aprilie 2022
  • Simulare Matematică - 5 aprilie 2022
  • Simulare Limba maternă - 6 aprilie 2022
  • Afișare rezultate (se comunică elevilor) - 14 aprilie

Când au loc simulările la Bacalaureat 2022

Calendar Simulare Bacalaureat 2022

  • Simulare Limba şi literatura română - 28 martie 2022
  • Simulare Disciplina obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie - 29 martie 2022
  • Simulare Disciplina la alegere a profilului (precum Biologie, Geografie, Logică etc) - 30 martie 2022
  • Simulare Limba maternă - 31 martie
  • Afișarea rezultatelor - 14 aprilie (aceeași dată ca și la simularea la Evaluarea Națională)

CALENDAR Evaluare Națională 2022

Probele la Evaluarea Națională 2022 au loc între 14-16 iunie.

Când au loc înscrierile

30 mai — 3 iunie 2022 - Înscrierea la evaluarea națională

3 iunie 2022 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

Evaluarea Națională - Probele de examen

14 iunie 2022 - Limba și literatura română — probă scrisă

16 iunie 2022 - Matematica — probă scrisă

17 iunie 2022 - Limba și literatura maternă — probă scrisă

Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2022

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00)

24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) - Depunerea contestațiilor

24 iunie—29 iunie 2022 - Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDAR Bacalaureat 2022

Sesiunea iunie-iulie

Când au loc înscrierile la BAC 2022

23—27 mai 2022 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6—8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

8—9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

9—10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

13—15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Bac 2022

27 iunie 2022 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00

28—30 iunie 2022 - Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022 - Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august - septembrie

18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă

19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

31 august 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

1 – 2 septembrie 2022 - Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2022 - Afișarea rezultatelor finale