Ridicarea stării de alertă în România, începând de miercuri, va însemna, pentru elevi și profesori ridicarea tuturor restricțiilor, dar și a facilităților în școli, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Masca de protecție nu va mai fi obligatorie.

Copii la scoalaFoto: World Vision Romania

Starea de alertă pe teritoriul României - instituită în 18 mai 2020 - ​​nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, aceasta fiind ultima zi în care sunt valabile restricțiile stabilite prin hotărâre de guvern. Ministerul Sănătății ar trebui să prezinte eventuale recomandări sau măsuri care să se aplice începând cu 9 martie.

Ce înseamnă asta pentru școli?

  • "Ridicarea stării de alertă înseamnă, în educație, revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55 și întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011.
  • Adică se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educației", Sorin Cîmpeanu.

Concret, nu vor mai fi posibile predarea și examinarea online.

În egală măsură, se va aplica și în universități, spune ministrul Educației:

  • "1. Legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) / cu frecvența redusă/ la distanță. Aceste forme sunt acreditate de ARACIS în urma evaluării.
  • 2. Școlarizare fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești.
  • 3. Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru".

În ceea ce privește masca de protecție la școală, purtarea acesteia nu va mai fi obligatorie.

  • "Odată cu ieșirea din starea de alertă, ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, emis în baza OUG 141 din 2020 și a legii 55 din 2020 își încetează automat valabilitatea.
  • Însă, în calitate de ministru al Educatiei, recomand purtarea măștii de protectie în spatii închise (în școli, grădinițe și universități), chiar dacă nu va exista obligativitatea pentru masca de protecție.
  • Recomand, de asemenea, respectarea riguroasă a regulilor de igienă", a explicat Cîmpeanu.