Haosul testării elevilor și copiilor de grădiniță cu testele cumpărate de stat, ziua 1 / Unele teste au ajuns la vânzare pe OLX

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Luni, 6 decembrie 2021, 14:05 Actualitate | Educatie


Test de saliva
Foto: Bruno Bebert / Bestimage / Profimedia Images
Luni a fost prima zi în care elevii și copiii de grădiniță a trebuit să facă testele COVID pe bază de salivă cumpărate de guvern. Nefiind o procedură unitară, fiecare școală și-a făcut propria regulă - cele mai multe au trimis părinților testele pentru a le face copiilor acasă, iar unele au ales ca părinții să le comunice rezultatul doar dacă testul este pozitiv. În tot acest haos, pe internet au început să apară anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă.

Digi24.ro semnalează că pe OLX au apărut la vânzare teste de salivă, câte două la prețul de 18 lei sau la 50 de lei.

Amintim că ministrul Educației a precizat că testarea nu este obligatorie. „Dar îmi place să cred că testarea pe bază de salivă este o modalitate prin care putem contribui la siguranța în școli,” a spus Sorin Cîmpeanu luna trecută.

Testele, făcute în general acasă de către părinți



  • Nicio școală sau grădiniță de stat din București, exceptând cele speciale, nu administrează testele de salivă în cadrul unității de învățământ

„Săptămâna trecută, vineri, erau 24 - 4 scoli speciale de stat și 20 de scoli private (dintr-un total de 649 - n.r.) care au decis să facă administrarea la școală/grădiniță,” a precizat luni reprezentantul Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru HotNews.ro.

În județul Covasna, preşcolarii şi şcolarii vor face acasă testele antigen de salivă pentru depistarea noului coronavirus, excepţie făcând două unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe care au decis să fie efectuate în clase.

Un alt exemplu: Consiliile de administraţie ale tuturor unităţilor de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud au decis ca testarea elevilor şi preşcolarilor pentru COVID-19, pe bază de salivă, să se facă la domiciliu, sub supravegherea părinţilor sau a tutorilor legali, a anunţat, marţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).

UPDATE Ministrul Educației a anunțat luni că doar în 216 școli se fac testele chiar în unitatea de învățământ, iar în 467 se fac în sistem mixt.

„Doar în 216 (şcoli) testarea este asigurată în unitatea de învăţământ. Sunt 467 de unităţi de învăţământ în care testarea se asigură mixt, în funcţie de nivelul educaţional se testează sau în şcoală sau la domiciliu, în toate celelalte şcoli testarea se asigură la domiciliu sub supravegherea părinţilor”, a spus el.


Procedura neunitară. Unele școli ceri dovezi din partea părinților



Cei mai mulți părinți consultați de HotNews.ro spun că școala solicită ca doar testele pozitive să fie anunțate, pe e-mail sau într-un mesaj pe whatsapp adresat dirigintelui sau învățătoarei.

„La noi se merge pe incredere - nu avem de incarcat poze / justificari ..etc…doar cei pozitivi trebuie sa anunte”, spune un părinte.

Sunt și școli care au cerut dovezi din partea părinților că acele teste sunt făcute chiar în ziua aceea.

Ce povestește luni dimineață mama unei fetițe de clasa a patra:

  • „Luni dimineata, primul lucru, trezesc copilul si ii pun punguta de hartie sa scuipe. Nici nu e bine dezmeticita. Desfac kitul. Oricum nu e ca in explicatiile primite: substanta in care se amesteca saliva e deja in rezervor, nu e separata, asa cum arata explicatiile. Nu-i nimic, doar i-am facut copilului meu la teste - e adevarat, din nas - in toata perioada asta incat sunt experta. Just noticing. Fac poza rapid si arunc totul la cos, ma spal pe maini si repede ma apuc sa ii fac micul dejun si pachetul.
  • Ma uit pe classroom sa incarc poza, ce vad: am pozat gresit, nu e suficient sa pozez doar rezultatul testului. Pe o hartie trebuie sa pun testul, tot kitul insirat, data scrisa pe hartie.
  • Ce fac? Scriu pe o hartie data si numele copilului, iau din gunoi testul si kitul care strans in intregime in punguta (doar nu m-oi apuca sa intind scuipatul din nou) si le fac poza, le incarc pe classroom.
  • Dar, de ce toata aceasta insirare de kituri, rezultate, scuipat? Ca nu exista incredere ca parintii vor face testele riguros sau de fiecare data, ca exista temerea ca vor incarca aceeasi poza. Da, e si vina noastra.”

De exemplu, multe şcoli din judeţul Arad au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatele testelor rapide făcute elevilor cu probă de salivă, astfel încât să existe o evidenţă a folosirii acestora, în timp ce alte şcoli s-au înţeles cu părinţii să trimită la şcoală o notă scrisă semnată cu rezultatul testului pentru COVID-19, potrivit Agerpres.



Cum ajung testele acasă la copii



Procedura nu este unitară nici în ceea ce privește modul în care testele ajung acasă la elev. În unele școli ele sunt predate părinților - fie la școală, chiar la finalul orelor, afară, în diferite moduri de ambalare - mape transparente, pungute care se sigilează precum cele de IKEA, pungi alimentare obișnuite înnodate, fie sunt date unui singur părinte responsabil care le va distribui ulterior celorlalți.

În unele cazuri ele sunt oferite direct elevilor, în special dacă sunt elevi mai mari, dar acest lucru se întâmplă și în cazul celor mici.

De altfel, ministrul Educației preciza că cel mai probabil elevii sunt cei care vor primi în ziua de vineri câte două teste pentru săptămâna ce urmează, pe care să le facă lunea și joia.

Mai jos, un părinte a postat o fotografie cu modul în care a primit testul copilului - întreg kitul, pus în punguța pentru salivă:





Cam asa au primit copiii mei și nu doar ei aceste teste Vi se pare normal? În punguța pentru recoltarea salivei puse toate:



Testele, greu de realizat la preșcolari



Pe de altă parte, părinții copiilor de grădiniță se confruntă cu o altă problemă - copiii mai mici nu știu încă să scuipe pentru a realiza un test corect.

Pe grupurile de părinți, unii dintre aceștia încercau să afle cum să își învețe copiii de grădiniță de scuipe suficientă cantitate de salivă pentru efectuarea testului.

Câteva mărturii ale părinților:

  • Băiețelul meu de 2 ani are gestul de a scuipa, însă atât, fără sa scoată ceva. Noi ne-am chinuit cu pipeta.
  • Nu credeam ca o sa trebuiasca sa invat copilul la 3 ani cum sa scuipe...
  • In curand parca vad ca apare si o carte despre asta sau macar o sectiune in cele de tipul X merge la gradinita.
  • A durat doar 40 min pana a reusit sa scuipe. Doar 40!


Instrucțiunea include și o anexă reprezentând formularul de consimțământ pentru părinți.

Ce se întâmplă atunci când testul pe bază de salivă iese pozitiv

Rezultatul pozitiv trebuie anunțat la școală sau grădiniță iar unitatea de învățământ va raporta acest caz către DSP.

  • Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că dacă testul de salivă arată un caz pozitiv sau dacă copilul este simptomatic și testul de salivă este negativ, urmează un test PCR obligatoriu, pentru a depista dacă într-adevăr copilul este negativ, fiind simptomatic, sau pentru a confirma testul pozitiv.

Ce prevede ordinul comun ministerul Educației- ministerul Sănătății:

După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:
”Art. 6^1
  • În situația în care, în urma testării cu test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform Instrucțiunii Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021, rezultatul este pozitiv, se aplică dispozițiile protocolului privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, prevăzut la punctul VI din anexa la prezentul ordin.
  • Preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform alin. (1), continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore.
  • Preșcolarul/elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.
  • Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal.
  • În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății.
  • În situația efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11.

Protocolul în cazul rezultatului pozitiv la un test pe bază de salivă



VI. Protocoale, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
”5. Protocolul privind managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă:
  • persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor realiza testarea preșcolarilor/elevilor în conformitate cu Instrucțiunea Ministerului Sănătății nr. CAZ/4216/19.11.2021 și vor putea fi instruite de echipe de voluntari formate din medici, studenți la facultățile de medicină, asistenți medicali și alte categorii de personal cu competențe în domeniul medical, sub coordonarea DSP/DSPMB;
  • persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ se vor informa corespunzător în ceea ce privește procedura aplicabilă colectării testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale. Întreaga procedură va fi încheiată cu dezinfecția corectă a mâinilor;
  • în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la un test rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în unitatea de învățământ, se aplică prevederile pct. 4. Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19;
  • în cazul preșcolarilor/elevilor cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă la domiciliu, părinții/reprezentanții legali au obligația de a comunica în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11 rezultatul testului;
  • unitatea de învățământ raportează DSP/DSPMB cazurile cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă în vederea asigurarii testarii lor prin test certificat antigen rapid sau RT-PCR;
  • unitatea de învățământ păstrează evidența preșcolarilor/elevilor testați pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.

Citește mai multe pe această temă:


  • DOCUMENT Noua instrucțiune privind testele de salivă care se vor face fie acasă, fie la școală: Când și cum se administrează corect / Copiii nu trebuie să bea sau să mănânce cu o oră înainte de test










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8655 vizualizari

  • +11 (23 voturi)    
    Oamenii se descurca (Luni, 6 decembrie 2021, 14:18)

    Tokeniza. Din carne de vake. [utilizator]

    Cand impui niste masuri aiuristice te astepti ca si rezultatele sa fie pe masura. Vorba aceea: garbage in , garbage out.
    • -5 (7 voturi)    
      Ce astepti ? (Luni, 6 decembrie 2021, 17:44)

      Gabi.Tudor [utilizator] i-a raspuns lui Tokeniza. Din carne de vake.

      Cine vrei sa vina sa te ia de manutza sa iti arate cum sa faci chestii elementare?
      Noroc ca nu e razoi sau ceva de genul, vai de capul nostru de retardati !
      • 0 (2 voturi)    
        Abia astept (Luni, 6 decembrie 2021, 19:59)

        Tokeniza. Din carne de vake. [utilizator] i-a raspuns lui Gabi.Tudor

        Pentru ca nu inteleg. Pe aceasta lume un certificat atesta o proprietate a cuiva. Certificatul verde se elibereaza persoanelor: neinfectioase (test PCR), vaccinate sau trecute prin boala.

        Care e proprietatea comuna a celor trei categorii?!?!

        Cele vaccinate sau trecute prin boala POT fi infectioase, ceea ce cel cu test PCR NU POATE. Cele vaccinate sau trecute prin boala AU anticorpi, in timp ce cel cu test PCR negativ NU ARE.

        Adica iti cer un atestat tie prin care sa dovedesti ca ai carnet de sofer sau ai fost pasager in avion.
  • 0 (16 voturi)    
    cum ar fi sa dea acum o regula noua (Luni, 6 decembrie 2021, 14:36)

    AM1981 [utilizator]

    Testele se predau la scoala pentru a fi distruse la fiecare inceput de saptamana, si pe baza lor se primesc altele.altfel se platesc... asa ar stopa si risipa. Oricum nu le foloseau...
    • +2 (4 voturi)    
      Corect. (Luni, 6 decembrie 2021, 16:27)

      Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui AM1981

      Nu stiu de ce ai luat minusuri... O fi vanzatorii de pe OLX...

      Testul negativ sa fie prezentat si colectat la intrare. In felul asta se pot aduna si in mod corect si controlat aceste deseuri medicale. Altfel in doua saptamani o sa fie aruncate peste tot, fix ca mastile. Cand predai testul folosit, primesti altul nou. Gata. Altfel se pot intampla tot felul de cazuri extreme (de ex lipseste copilul vineri de la gradinita, nu primeste test pentru luni). Nicio alta solutie (gen poze trimise pe grup) nu e OK, pentru ca se poate trisa.
    • +4 (8 voturi)    
      haha... (Luni, 6 decembrie 2021, 16:44)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui AM1981

      o tara plina de autisti... guvernul sa iti dea teste pentru siguranta ta si a copilului tau si tu sa le pui la vanzare pe internet.

      bine ar fi sa le aprinda o lumanare cat mai repede tuturor alora care au facut asa ceva.
  • +2 (16 voturi)    
    ! (Luni, 6 decembrie 2021, 14:36)

    tudorr [utilizator]

    Natie de prosti! Sa faci un test din asta a ajuns test de inteligenta? Dureaza 1 minut ca sa-i tii si pe cei din jurul tau sanatosi!
  • +6 (18 voturi)    
    NU e o obligatie LEGALA pt ca NU exista LEGE (Luni, 6 decembrie 2021, 15:25)

    Kivek [utilizator]

    care e legea care ii obliga pe parinti sa isi testeze copii?
    • +1 (11 voturi)    
      Nu exista. (Luni, 6 decembrie 2021, 15:49)

      traianw [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      Nici un test nu e obligatoriu.
    • -3 (19 voturi)    
      iti spun eu doua (Luni, 6 decembrie 2021, 16:12)

      doejohn [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      A bunului simt! Si a responsabilitatii. Chestii pe care unii nu le au.
      • 0 (8 voturi)    
        Doar ca cei care fug de responsabilitati (Luni, 6 decembrie 2021, 16:46)

        kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui doejohn

        Sunt profesorii.
        Tov. sinitru al educatiei prin plagiat, Campeanu, apare aproape zilnic cu masuri pe care le schimba de la o ora la alta, in functie de horoscop.
        • +4 (6 voturi)    
          Nu inteleg... (Luni, 6 decembrie 2021, 19:19)

          naitza [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

          ...care este responsabiitatea profesorilor in acest caz?
      • +1 (9 voturi)    
        Nu mai putem noi de ce zici tu (Luni, 6 decembrie 2021, 16:53)

        adrian dg [utilizator] i-a raspuns lui doejohn

        Testeaza-te tu, fii responsabil si cu bun simt,
    • +1 (7 voturi)    
      NU E OBLIGATORIE TESTAREA (Luni, 6 decembrie 2021, 16:15)

      anticocalar [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      Din moment ce testarea NU E OBLIGATORIE, inseamna ca nu e nici o lege.
      Numai la scoala in care invata copilul meu sunt o gramada de parinti care pur si simplu au refuzat testarea, indiferent de modalitatea de testare (acasa sau la scoala).
      Prin urmare, copiii netestati (potential "pozitivi" sau potential "negativi") vin la scoala ca si cei testati "negativ".
      Totul e un mare fâssssssssss !
  • +2 (10 voturi)    
    :) (Luni, 6 decembrie 2021, 15:27)

    bancheru83 [utilizator]

    eu imi testez catelul...noroc cu firma lu nutu camataru
  • -2 (4 voturi)    
    mda (Luni, 6 decembrie 2021, 15:33)

    cmariusalin [utilizator]

    ca numai asta nu avem de facut...
  • -3 (3 voturi)    
    De ce trebuie sa anunti? (Luni, 6 decembrie 2021, 16:01)

    adrian dg [utilizator]

    Ce rost are sa anunti rezultatul testului si sa nu il bagi sub pres?
  • 0 (2 voturi)    
    De ce trebuie sa scuipe? (Luni, 6 decembrie 2021, 16:05)

    Gigel cu elefantii [utilizator]

    Nu se poate recolta o proba direct din gura? Face "balta" in spatele dintilor si se ia de acolo cu betigasul. Nu merge asa?
    • 0 (4 voturi)    
      ! (Luni, 6 decembrie 2021, 16:32)

      tudorr [utilizator] i-a raspuns lui Gigel cu elefantii

      Ce sa le ceri, n-ai vazut ca o bipeda a stat "40 de minute" sa recolteze 2 ml de saliva! Te doare mintea ce conationali avem!
      • 0 (2 voturi)    
        Nu te poti supara pe mama aceea (Luni, 6 decembrie 2021, 17:45)

        Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

        A facut ce scria in instructiuni. In principiu de la alea se pleaca. Doar ca poate fi mai simplu sa-i iei direct copilului din gura niste saliva. Nu stiu daca e in regula cu testul.
  • +1 (5 voturi)    
    Testarea nu e obligatorie ! (Luni, 6 decembrie 2021, 16:06)

    anticocalar [utilizator]

    In clasa in care invata copilul meu sunt elevi ai caror parinti au refuzat testarea. Dna directoare a intrebat vineri, la inspectoratul scolar, cum trebuie sa procedeze cu copiii ai caror parinti refuza testarea. Raspunsul a fost: ACESTI COPII VOR FI PRIMITI LA SCOALA, INTRUCAT TESTAREA NU E OBLIGATORIE !

    ??!!!!

    Si atunci de ce toata mascarada asta, cu pierdere de timp, de bani si consum de energie aiurea... ??
    • +5 (9 voturi)    
      Pentru ca... (Luni, 6 decembrie 2021, 16:32)

      Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui anticocalar

      ... ar fi de bun simt ca fiecare sa isi lase copilul testat. Dar romanii sunt gica contra la tot. Ca de ce nu!

      Nu ar fi mult mai ok sa iti stii copilul in siguranta la scoala? Sa stii ca sansele sunt mult mai mici sa ia virusul acasa pentru ca toti cei care intra sunt testati negativ??

      Cum ne asteptam sa se vaccineze oamenii daca nici sa scuipe nu vor. Numai seminte in fata blocului.
    • +4 (6 voturi)    
      ! (Luni, 6 decembrie 2021, 16:33)

      tudorr [utilizator] i-a raspuns lui anticocalar

      Pai s-a incercat cu BUN SIMT si SPIRIT CIVIC, dar la rromanake merge doar cu parul!
    • +1 (1 vot)    
      Mascarada? :) (Marţi, 7 decembrie 2021, 14:54)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui anticocalar

      Nici alocatia pentru copii nu este obligatoriu cheltuita de parinti in favoarea copiilor. Poate unii isi cumpara tigari de banii aia si copilul se duce la scoala mort de foame.
      Si atunci, de ce toata masarada asta?
      Pentru cei care doresc sa isi testeze copiii gratuit.
  • +2 (2 voturi)    
    De ce nu ne inspiram de la altii? (Luni, 6 decembrie 2021, 16:09)

    Gigel cu elefantii [utilizator]

    Teste rapide se aplica in scoli in alte tari, n-ar fi mai simplu sa vedem pur si simplu cum procedeaza altii?
  • -2 (2 voturi)    
    Banuiesc ca am voie (Luni, 6 decembrie 2021, 16:54)

    adrian dg [utilizator]

    Sa ii dau copilului o ciocolata inainte (ca sa nu ii scada glicemia) si sa il spal pe dinti inaitnte de test (ca sa nu ii apara carii)
  • 0 (2 voturi)    
    La noi e deviza "nu se poate" (Luni, 6 decembrie 2021, 17:43)

    ploiesteanu [utilizator]

    Nici un test simplu, explicat la toate televiziunile nu se poate face, tot timpul se găsesc unii cu drobul de sare, dacă sunt murdare mănușile, dacă scapă scuipatul jumate pe jos... dacă... dacă. În toate țările se poate, noi încercăm să găsim motive ca să nu se poată. De-aia suntem proștii Europei!
  • +1 (1 vot)    
    propun ca (Luni, 6 decembrie 2021, 17:47)

    ploiesteanu [utilizator]

    pe pliculețele de salivă să fie poza ministrului învățământului cu îndemnul: "SCUIPĂ AICI!" Elevii ar scuipa fără să fie obligați.
  • +1 (1 vot)    
    ? (Luni, 6 decembrie 2021, 18:26)

    ovidiub781255638850764 [utilizator]

    Citesc comentariile si ma mir, s-au umflat toti de responsabilitate si spirit civic. Am inteles ca nu exista cadru legal pentru a face o treaba cum trebuie, care sa nu mai lase atata loc de comentarii.. Cadru legal? E asa mult o simpla lege din partea unei super-majoritati de aproape 3 sferturi de parlament...
    • +2 (2 voturi)    
      Adica... (Luni, 6 decembrie 2021, 19:07)

      Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui ovidiub781255638850764

      Tu nu furi numai pentru ca exista cadru legal pentru furt? Ca altfel...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by