Un procent de 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 pe bază de salivă elevilor, la clasă, conform unui sondaj realizat de Fundaţia World Vision România, în care trei sferturi dintre respondenți predau în mediul rural.

Copii la scoalaFoto: World Vision Romania

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au decis ca testele de salivă să poată fi făcute fie acasă, de către părinți, fie la școală, decizia fiind a școlii. Noua instrucțiune privind testele pe bază de salivă va fi publicată vineri în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, mai mult de 93% dintre profesori spun că nu au primit, până la acest moment, niciun fel de instructaj legat de cum se folosesc testele COVID-19 pe bază de salivă. Acest lucru în condiţiile în care trei din patru profesori au spus că în şcoala unde lucrează nu există asistent medical şcolar sau medic.

În plus, doar puţin peste jumătate dintre profesori spun că au suficient dezinfectant de mâini pentru a desfăşura corect procedura de testare.

Astfel, peste 83% dintre profesori se tem foarte mult sau oarecum că s-ar putea infecta cu COVID-19 dacă realizează testele.

  • De precizat că 75% dintre respondenţii în cadrul sondajului realizat de World Vision România sunt din mediul rural.

Legat de eficienţa pentru combaterea pandemiei a testării pe bază de salivă a elevilor, doar 28% dintre profesori consideră că aceasta este foarte efecientă, 44% consideră că este oarecum eficientă şi 28% consideră că nu ajută semnificativ.

În proporţie de 74%, profesorii consideră că ar fi mai bine ca părinţii să testeze acasă copiii, în loc să fie testaţi la şcoală.

Pe de altă parte, World Vision România atrage atenţia că, în mediul rural, acolo unde activează majoritatea profesorilor respondenţi, părinţii trebuie de asemenea instruiţi cu privire la folosirea testelor COVID-19, precum şi despre importanţa vaccinării şi a metodelor de prevenire a răspândirii virusului.

Rata de vaccinare în mediul rural este de doar 22%, conform datelor oficiale, amintește organizația, în comunicat. În ceea ce priveşte intenţia de vaccinare, exprimată de părinţi în formularele distribuite în şcoli, 7,5% sunt de acord să se vaccineze, 15% sunt indeciși și 77,5% nu sunt de acord.

Organizația solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei organizarea de sesiuni de informare a profesorilor, părinţilor şi elevilor în toate şcolile din România, fie că sunt din mediul rural sau urban. Sesiunile trebuie susţinute de personal specializat, precum asistenţi medicali, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.