​​Reprezentanții elevilor din România consideră măsura de a menține școlile deschise în localitățile cu incidență a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă, solicitând și o serie de măsuri de prevenție și de protecție suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor și profesorilor, se arată într-un comunicat al Consilului Național al Elevilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Măsura prin care școlile din localitățile cu rata de infectare sub 3 la mia de locuitori ar putea fi deschise, fără a se ține cont de rata de vaccinare, a fost anunțată ca propunere de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la începutul săptămânii. Ea trebuie adoptată de CNSU și prevăzută într-o modificare a ordinului comun ministerul Educației - ministerul Sănătății, care ar urma să fie anunțată vineri.

„Suntem martorii unor decizii incerte: azi se anunță ceva diferit de ieri, mâine nu se știe cum va mai fi! Avem un cadru legal șubred, care e modificat fără o bază sanitară, fără recomandări din partea experților în domeniu, fără a asculta nevoile exprimate de reprezentanții beneficiarilor. Condamnăm atitudinile autorităților, care au datoria de a asigura un cadru legal predictibil și coerent”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, citat în comunicat.

Ce spune Consiliul Elevilor în comunicat:

  • „Deși Consiliul Național al Elevilor a atras atenția decidenților în repetate rânduri asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional, decidenții continuă să ia decizii peste noapte, luând pe nepregătite toți actorii implicați.
  • Reprezentanții elevilor din România consideră măsura de a menține școlile deschise în localitățile cu incidență a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă având în vedere că redeschiderea școlilor cu prezență fizică ar trebui să impună și o serie de măsuri de prevenție și de protecție suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor și profesorilor, despre care încă nu știm nimic clar”, afirmă reprezentanții elevilor.
  • Consiliul Național al Elevilor a adus în vedere „necesitatea dezvoltării unui algoritm în baza căruia școlile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulți factori, dintre care amintim: infrastructura sanitară, capacitatea de testare și de menținere a distanțării fizice, situația persoanelor care folosesc transportul în comun, supraaglomerarea claselor etc. Cu toate acestea, autoritățile competente nu au ținut cont de propunerile elevilor reprezentanți, alegând să adopte măsuri de compromis, în detrimentul unor decizii predictibile și asumate.”
  • „Consiliul Național al Elevilor își exprimă dezamăgirea față de modul în care guvernanții gestionează valul pandemic. În timp ce cazurile de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 nu sunt nici pe departe într-o scădere considerabilă, decidenții nu își asumă un set de măsuri clare care să promoveze o educație de calitate, existând în continuare multe lacune în ordinul comun, precum incertitudinea necesității schemei complete care să conteze la calcularea ratei de vaccinare în școală sau situația unităților de învățământ arondate, fără personalitate juridică, cu o rată de vaccinare diferită față de structura cu personalitate juridică.”
  • De asemenea, ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, a declarat faptul că „nu suntem naivi, nu vrem să fim inconsecvenți legat de necesitatea desfășurării actului pedagogic”, dar, în același timp, a menționat următoarele: „dacă constatăm după 7, 10 zile, 2 săptămâni că cifrele sunt hai să zic îmbucurătoare, atunci sigur putem să discutăm de alte criterii sau de criterii mai permisive, dacă vreți”. Declarațiile incerte și neasumate de acest gen confirmă în continuare un set de măsuri scrise pe genunchi, fără consultarea partenerilor de dialog social și fără coerență pe termen lung.”