Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a declarat că școlile, atât de stat cât și private, ar trebui să rămână deschise cu prezență fizică dacă sunt dispuse să-și asume în mod voluntar aplicarea certificatului verde, vaccinarea în proporție mare a profesorilor și elevilor sau testarea frecventă, potrivit Digi24.ro.

Asztalos CsabaFoto: Facebook/Asztalos Csaba

Asztalos spune și că autoritățile ar fi trebuit să găsească soluții pentru implementarea adecvată a școlii online pentru că am intrat, deja, în al treilea an școlar afectat de pandemia de coronavirus.

„Am fost contactați de reprezentanți ai unităților de învățământ din zona privată. Și ei spun: „noi suntem școli care avem grad de vacinare de 80% printre profesori, elevi, și testăm. Nu avem un cadru legal. Noi am dori să ne desfășurăm activitatea fizic”. Mi se pare echitabil să existe această posibilitate, dacă o unitate de învățământ își asumă în mod voluntar să aplice certificatul verde, de ce să nu aibă posibilitatea să-și desfășoare activitatea fizic?” afirmă acesta.

Potrivit șefului CNDC, dacă s-ar fi introdus certificatul verde în educație din august, și proporțional și în timp, „nu ajungeam aici”.

„Acolo unde se îndeplinesc condițiile de ce nu există un cadru care să permită acestor școli să-și desfășoare activitate. Indiferent că e de stat sau privat. Poate să fie școală de stat care să-și asume folosirea certificatului verde sau să aibă un grad de vaccinare destul de mare și să testeze astfel încă, cu acordul părinților, să poată să desfășoare fizic școala. Dacă legiuitorul nu va ajunge la concluzia, într-un final, să adopte lege în care să se impună certificatul verde”, mai afirmă acesta.