Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, afirmă că „vom vedea” dacă se va putea institui regula certificatului verde în învățământ printr-o lege, dar că ministerul susține atât vaccinarea cât și testarea, pe baza cărora se obține certificatul verde.

Sorin Cimpeanu s-a vaccinatFoto: Guvern, Facebook

„Vom vedea în ce măsură la nivelul unei legi se pot institui aceste reguli. Noi ne gândim în permanență la siguranța sanitară în școli. Certificatul verde se obtine in urma vaccinarii, noi susținem vaccinarea. De asemenea, susținem testarea. Certificatul verde se obține în baza acestor elemente, pe care ministerul Educației le susține”, a afirmat Cîmpeanu la Digi24, răspunzând la o întrebare în acest sens.

Ministrul a afirmat în repetate rânduri că nu susține obligativitatea vaccinării.

„Vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susținută de mine, în calitate de ministru al Educației, nu este susținută nici acum, îndemnul la vaccinare în schimb, este altceva”, afirma acesta pe 17 septembrie.

Ce presupune certificatul verde

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.