​Ministerul Educației nu va decide prelungirea semestrului I, care ar trebui să se încheie pe 22 decembrie, sau a anului școlar în vară, înainte de revenirea din vacanța care începe pe 25 octombrie.

Sorin CimpeanuFoto: captura video

„Ne vom consulta cu elevii și profesorii. Există mai multe variante. Nu vom lua o decizie înainte de revenirea din vacanță”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews.ro, întrebat dacă se va prelungi semestrul I pentru ca orele pierdute să fie recuperate.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară că toți elevii și preșcolarii vor intra în vacanță, timp de două săptămâni, luni, pe 25 octombrie.

„Este evident că școlile sunt puternic afectate prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni”, a declarat șeful statului, după o întâlnire la Cotroceni.

Conform structurii anului școlar stabilite, grădinițele și clasele primare aveau o vacanță de o săptămâna, între 25 și 31 octombrie.

Vacanța prelungită și prelungirea anului școlar, măsură luată și în anul școlar trecut

Amintim că soluția unei vacanțe prelungite pentru a fi redusă mobilitatea populației a fost luată și în anul școlar trecut.

Astfel, elevii au avut o vacanță de primăvară prelungită, din 2 aprilie până în 4 mai, iar anul școlar a fost la rândul său prelungit în vară, astfel că s-a luat vacanța de vară pe 25 iunie (este vorba de elevii care nu erau clasa a opta și a XII-a).

Structura anului școlar 2021-2022

Anul școlar 2021 - 2022 începe la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I:

- 14 săptămâni de cursuri: 13 septembrie 2021 - 22 decembrie 2021

Semestrul al II-lea:

- 20 săptămâni de cursuri: 10 ianuarie 2022 - 10 iunie 2022,

Când au elevii vacanță

Vacanțele elevilor și preșcolarilor sunt programate astfel:

  • Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 - 31 octombrie 2021;
  • Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022;
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022;
  • Vacanța de vară: 11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.