​Ministerul Educației a publicat subiectele și șablonul de corectare pentru examenul scris din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți din școli. Examenul a fost tip grilă, cu 50 de itemi cu patru variante de răspuns care trebuiau rezolvați în 120 de minute.

ExamenFoto: Flickr/ Alex France

UPDATE Mininistrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat o prezență a 95% în raport cu cei 9111 candidați validați. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Examenul a început la ora 10.00 și s-a susținut fizic, în centre de examinare. Candidații au avut de răspuns la 50 de întrebări. Broșura de examen a avut 13 pagini.

Evaluarea testului standardizat se face în prezența candidatului și a observatorilor. Notele obținute la proba scrisă se pot contesta în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor.

În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vizează capacităţile cognitive şi de leadership, aproximativ 20% competenţele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

Rezultatele finale la proba scrisă vor fi afişate în data de 20 octombrie, urmând ca interviurile să se desfăşoare în perioada 15 noiembrie - 8 decembrie 2021.

Candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la fiecare probă (proba scrisă şi proba de interviu).

Rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie, urmând ca numirile în funcţie să aibă loc începând cu 10 ianuarie 2022, debutul semestrului al doilea al anului şcolar 2021 - 2022.

Ce le-a picat candidaților care vor să devină directori de școală

Au fost 9200 de persoane înscrise pentru 8652 de posturi de director și director adjunct.

În București s-au înscris 699 de candidați pentru 644 de posturi.

Sesiune suplimentară pentru cei bolnavi de COVID sau aflați în carantină

Candidaţii care nu se vor putea prezenta vineri la proba scrisă a concursului din cauza infectării cu SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării vor putea participa la o sesiunea specială, a anunţat ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, Ministerul Educaţiei va organiza pe 28 octombrie o sesiune specială a probei scrise, la care vor avea acces doar candidaţii care au transmis comisiei județene până joi, la ora 16.30, o solicitare însoţită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/ carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau a contactului direct cu o persoană infectată.

Proba de interviu

Interviul cu durata de 60 de minute pentru fiecare candidat, în cadrul căruia se evaluează:

- competențele de management strategic, operațional și de comunicare, prin prezentarea unei strategii de dezvoltare a unității de învățământ pentru care candidează.

- abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, prin raportare la contextul și specificul unității de învățământ pentru care candidează;

- competențele digitale, pe baza utilizării calculatorului.

Strategia de dezvoltare a unității de învățământ va conține maximum 5 pagini și va fi pusă la dispoziția membrilor comisiei de evaluare a probei de interviu la prezentarea candidatului pentru susținerea probei.

Interviul este evaluat cu punctaje exprimate prin numere întregi de la 1 la 10 de către fiecare membru al comisiei, punctajul final fiind media aritmetică a punctajelor acordate de către cei cinci membri ai comisiei de evaluare.

Punctajele se înregistrează în borderoul de notare conform anexei nr. 2 la prezenta metodologie. Nu se admit diferențe mai mari de trei puncte între oricare doi evaluatori. În cazul diferențelor mai mari de trei puncte, președintele comisiei are obligația să medieze divergențele de punctaj între evaluatori. În urma medierii, evaluatorii pot acorda alte punctaje decât cele inițiale și se întocmește un nou borderou de punctaj, în care evaluatorii își motivează, în scris, punctajul acordat.

Ce notă trebuie să iei pentru a putea deveni director de școală

Este declarat ”admis” la proba scrisă candidatul care a obținut cel puțin nota 7. Pot participa la proba de interviu doar candidații declarați admiși la proba scrisă.

Este declarat ”admis” la proba de interviu candidatul care a obținut cel puțin 7 puncte.

În conformitate cu borderourile de notare și situația centralizatoare cuprinzând toți candidații și toate punctajele obținute de aceștia, comisia de organizare a concursului calculează nota finală conform formulei de la art.13 alin (3) și realizează ierarhia candidaților.

Este declarat ”reușit” candidatul care a obținut nota cea mai mare dintre candidații care optează pentru aceeași funcție.

În cazul obținerii de note egale de către candidații pentru aceeași funcție, se aplică, în ordine, următoarele criterii de departajare:

a) Punctajul la proba de interviu. Este declarat ”reușit” candidatul care are punctajul cel mai mare la proba interviu.

b) Unitatea de învățământ la care este titular. Este declarat ”reușit” candidatul care este titularul unității pentru care candidează.

c) Gradul didactic. Este declarat ”reușit” candidatul care are gradul didactic cel mai înalt.

CALENDAR Concurs de directori

15 octombrie - Desfășurarea probei scrise.

15 octombrie - Afișarea rezultatelor la proba scrisă.

15-17 octombrie - Depunerea contestațiilor la proba scrisă.

18 - 20 octombrie - Soluționarea contestațiilor la proba scrisă.

20 octombrie - Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă.

21 – 27 octombrie - Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare.

28 – 29 octombrie - Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților.

1 – 10 noiembrie - Constituirea comisiilor pentru proba de interviu.

12 noiembrie - Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor.

15 noiembrie – 8 decembrie - Desfășurarea probei de interviu.

16 noiembrie – 10 decembrie - Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu.

13 decembrie - Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ.

14 - 17 decembrie - Consultarea grupurilor parlamentare/reprezentanților cultelor religioase si obtinerea avizului motivat.

17 decembrie - Validarea rezultatelor finale.

20 – 22 decembrie - Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).