Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat că 123 de angajaţi din școlile din județ au fost confirmaţi cu COVID-19, iar trei directori de şcoli sunt internaţi, dar nu în stare gravă, transmite Agerpres.

Foto:

"Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi. Avem 423 de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, 123 de angajaţi din sistem, iar 334 de clase cu 8.122 de elevi au trecut în sistemul online, la care se adaugă 392 de elevi care sunt online pentru că au motivări din alte cauze medicale decât COVID sau au în familii membri cu afecţiuni care-i fac vulnerabili", a afirmat Popescu.

  • Potrivit raportărilor de marți, rata de infectare în județul Timiș este de 5,71 la mia de locuitori, a doua cea mai mare după cea din județul Ilfov și mai mare decât cea din București.

Şeful IŞJ a adăugat că primele 3.000 de teste distribuite şcolilor se epuizează marţi, dar Direcţia de Sănătate Publică Timiş a solicitat deja Ministerului Sănătăţii încă 10.000 de teste pentru unităţile şcolare din judeţ.

El anticipează că 51.000 de elevi vor intra online de săptămâna viitoare, ceilalţi continuând în sistemul faţă în faţă şi pentru aceştia este nevoie de testare.

"Am luat în calcul şi posibilitatea că nu are cine să aplice testele, având deficit de personal medical, dar cu sprijinul colegilor de la învăţământul special am creat echipe mobile pentru intervenţia de aplicare a testelor. Avem o solicitare de la Liceul de Informatică Grigore Moisil din Timişoara pentru echipă mobilă de teste", a menţionat Popescu.