Bunăstarea văzută prin ochii copiilor români: aproape un sfert sunt tot timpul îngrijorați că familia va rămâne fără bani / doi din cinci au fost supuși cel puțin unei experiențe de bullying la școală

de DP     HotNews.ro
Vineri, 24 septembrie 2021, 8:45 Actualitate | Educatie


Copii la scoala
Foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia
Copiii români de 8-12 ani se declară în mare foarte mulțumiți de elementele care constituie lumea lor: locuința, familia și prietenii, arată rezultatele celui mai recent studiu ”Lumea copiilor”, tocmai publicat. ”Dincolo însă de acest grad ridicat de mulțumire, vin răspunsurile care reflectă probleme: la școală cam 40% dintre copii au fost supuși în ultima lună cel puțin unei experiențe de victimizare (fizică, verbală sau relațională) iar 14% au fost supuși de cel puțin trei ori în ultimul an. Doar puțin peste jumătate dintre copii consideră că sunt destule locuri de joacă în zona în care locuiesc”, explică sociologul Sergiu Balțătescu, de la Universitatea din Oradea, co-autor al studiului, cu care HotNews.ro a stat de vorbă.

Deși 75-80% dintre copii sunt mulțumiți de lucrurile pe care le au, explică sociologul român, aproape un sfert dintre ei sunt adesea sau tot timpul îngrijorați în legătură cu banii pe care îi are familia. Interesant e că cei mai mici (8 ani) sunt mai îngrijorați decât cei mai mari (10-12 ani).

Mai mult, aproape 7% dintre copii nu au uneori (sau unii niciodată) destulă mâncare în fiecare zi, mai precizează Sergiu Bălțătescu. ”Există un procent (care variază în jurul lui 10%) de copii defavorizați care nu au echipament pentru școală, nu au acces la Internet sau bani de buzunar. Interesant că doar 58% dintre copii au un aparat de radio în casă. În schimb un procent foarte mare de copii (peste 80%) sunt foarte mulțumiți de timpul liber și de modul cum și-l petrec. Date recente culese în cadrul aceluiași program de studii arată însă că acest procent scade drastic în perioada pandemiei de care copiii au fost foarte afectați”, mai spune profesorul de sociologie.




Față de țările din jur stăm mai bine la unele capitole dar mai ales la satisfacție: copiii noștri sunt foarte mulțumiți de condițiile lor de viață dar și de viața lor luată ca întreg. Aceasta este o caracteristică pentru toate domeniile. Dar dacă comparăm situația lor materială, nu e o surpriză că este mai problematică decât a celor mai mulți dintre copiii din Europa, mai precizează sociologul.

El ar sugera decidenților de politici publice câteva recomandări. ”În primul rând aceste date de sondaj arată că e nevoie de mai multă conștientizare a nevoilor lor și de intensificare a preocupărilor privind îmbunătățirea calității vieții acestora. Chiar dacă în situații normale copiii români au printre cele mai ridicate de satisfacție și fericire dintre cele 35 de țări incluse în eșantion, date mai recente arată cât de fragilă este această fericire și cât de drastic a fost afectată în pandemie. Deci prima preocupare ar trebui să fie cea de monitorizare atentă a situației și opiniilor lor.

Apoi școala este un punct nevralgic. Comparativ cu celelalte țări, copiii români suferă mai mult de victimizare de către colegi comparativ cu cei din alte țări, uneori aceste fapte luând forme grave precum bullyingul la școală. De asemenea, copiii români se plâng de lipsa spațiilor de joacă din zonele în care locuiesc (iar pandemia a accentuat acestă lipsă).

De asemenea, copiii romi, cei cu dizabilități, cei care trăiesc cu un părinte vitreg și cei lăsați în grija altor rude de părinții care au imigrat au niveluri de bunăstare semnificativ mai scăzute decât ceilalți. Protejarea acestor copii vulnerabili trebuie să fie în centrul politicilor statului Român”, conchide Seriu Bălțătescu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2956 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Felicitari pentru articol! (Vineri, 24 septembrie 2021, 9:53)

    jackalphonse [utilizator]

    In sfarsit un subiect serios dezbatut in ziar.
    In timp ce singura preocupare pentru copii pare sa fie "necesitatea educatiei de gen", dumneavoastra ati scris un articol despre niste probleme reale de care nimeni nu se ocipa serios si care definesc adultul din viitor.
    Felicitari!
    • -2 (2 voturi)    
      Aceeași finanțare, aceeași ideologie (Vineri, 24 septembrie 2021, 14:48)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      Nici o grija, următorul articol va face referire și la suferintele atroce ale copiilor transsexuali, ca doar acolo e finantarea. Copiii au de la cine învață sa se plângă pentru faima și compatimire. Linia de la "vai mie" la "vai mie ca sunt transsexual" e directa.

      https://www.youtube.com/watch?v=qIqymq5xuIk


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by