Numărul elevilor care au fost confirmaţi cu COVID-19 în județul Cluj a crescut de aproape patru ori într-o singură zi, potrivit datelor oficiale, transmite Agerpres.

Elevi cu mascaFoto: Jean-Christophe Milhet / AFP / Profimedia

"Astăzi sunt 202 elevi confirmaţi, 37 - personal şi 147 de clase/grupe cu formă online din 60 de unităţi de învăţământ", a informat, miercuri, prefectul judeţului Cluj, Tasnadi Szilard.

Marţi, în judeţul Cluj erau înregistraţi 56 de elevi confirmaţi cu COVID-19.

"În judeţul Cluj sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19: 56 de elevi din şcoli şi licee; un cadru didactic din unitate de învăţământ preuniversitar; 7 copii preşcolari; 2 cadre didactice din unităţi de învăţământ preşcolar şi o persoană parte a corpului de îngrijire dintr-o unitate de învăţământ preşcolar", arăta prefectul Tasnadi Szilard, în informarea sa de marţi.

Tot în informarea de marţi, prefectul Tasnadi Szilard menţiona faptul că în judeţul Cluj existau 48 de clase din învăţământul preuniversitar care au trecut la cursuri online, la care se adăugau patru grupe din unităţile de învăţământ preşcolar.

Miercuri urmează să fie anunțată situația epidemiologică din școli și grădinițe la nivel național.