Ministerul Educației renunță la modificările propuse pentru instituția care verifică acuzații de plagiat: Nu vor fi modificări cât timp sunt eu ministru. Am luat act de opiniile exprimate

de Iulia Rosca     HotNews.ro
Marţi, 3 august 2021, 14:28 Actualitate | Educatie


Sorin Cimpeanu
Foto: Agerpres
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marți că renunță la modificările propuse la regulamentului Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), afirmând că a „luat act” de opiniile exprimate și nu vor fi alte modificări propuse nici pe viitor, în timpul mandatului său.

„Am luat act de opiniile exprimate. Nu vor fi modificate nici acum, nici pe viitor, cel puțin atât timp cât eu voi fi ministrul Educației”, a spus acesta într-o conferință de presă.

„Dacă toți cei care s-au pronunțat au spus că este foarte bine așa, am luat act și vor rămâne în aceeași formă”, a adăugat el.

„Aceste propuneri de modificare vizau îmbunătățirea transparenței, vizau consolidarea responsabilității, vizau de asemenea consolidarea bunei administrări. Dacă toți cei care s-au exprimat au spus că este foarte bine așa, să elimine acele întârzieri prin care sute de candidați la titlul de doctor sau de abilitare depun plângere la Ministerul Educației cu privire la întârzierea procesului. Îmi place să cred ca nu se vor mai înregistra întîrzieri”, a maideclarat Cîmpeanu.

„Îmi place să cred că solcitiarea pe care am făcut-o la CNADTCU va fi onorată ca în aceasta toamană să avem o strategie de combatere și prevenire a plagiatului”, a spus acesta.

Cîmpeanu a explicat că ministerul Educației va acorda și o finanțare pentru acest proces de analiză a tuturor lucrărilor de doctorat susținute în fiecare din universități. Potrivit acestuia, pentru analiza fiecarei teze se va fi acordat o sumă rezonabilă, cu titlu de exemplu în jur de 50 euro.

Reacția acestuia vine după ce vineri președintele Klaus Iohannis a răspuns scrisorii reprezentanţilor mediului academic și societății civile cu privire la plagiate, spunând că are "toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic", iar opinia sa faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată.

El le-a cerut iniţiatorilor proiectului de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNTDCU), printre care se află şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să ţină cont de îngrijorările şi riscurile semnalate şi să acţioneze în consecinţă.

Modificarea regulamentului CNADTCU - Scrisoarea societății civile și a mediului academic


Reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile au afirmat într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis că proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică.

Semnatarii - organizaţii şi mişcări civice, alături de peste 250 de profesori universitari şi cercetători din România şi străinătate (n.r. - numărul semnatarilor a crescut ulterior la peste 500) - îi cereau șefului statului să își precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor.

Pe 6 iulie, Consiliul General al CNATDCU a respins, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare a CNATDCU, nota Edupedu.ro, citând-ul pe Mircea Dumitru, vicepreședinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Restul de trei membri s-au abținut de la vot.

De asemenea, Dumitru susținea că verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare „nu poate fi pusă în practică” fiindcă „niciun profesor nu are la dispoziție timp să citească și să verifice toate sursele ore în șir, de mai multe ori, asta este obligația comisiei de doctorat să o facă”.
Luna trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat într-o conferință de presă că, potrivit proiectului de modificare a regulamentului CNATDCU, noi sesizări de plagiat pe marginea aceleiaşi teze vor fi admisibile în cazul în care este reclamată copierea din surse noi, diferite faţă de cele deja semnalate.
  • "Există o sesizare în care Ionescu, în teza de doctorat, l-a copiat pe Popescu dintr-o carte. Odată introdusă această obligaţie de analiză in integrum, comisia descoperă că l-a copiat nu numai pe Popescu, ci şi pe Georgescu, şi pe Grigorescu. Acest lucru va fi specificat în raportul de analiză. Există o obligaţie de precizare expresă. Dacă vine o altă sesizare prin care acelaşi Ionescu (...) l-a copiat pe Johnson - este admisibilă. Dacă vine o altă sesizare şi spune că l-a copiat pe un autor al unei teze doctorat din anii '70 care nu este disponibilă în format on-line, scrie clar că este admisibilă. Dacă vine şi spune că l-a copiat pe un autor care a publicat într-o limbă de circulaţie restrânsă, iarăşi este admisibilă. Singurul caz în care nu este admisibilă este când avem aceeaşi sesizare pentru aceeaşi persoană, pentru aceeaşi teză şi se reclamă copierea din aceleaşi surse care au mai fost deja sesizate. Este un organ consultativ al Ministerului Educaţiei, este cel mai înalt for ştiinţific în această perspectivă şi nu este un joc de loto la care îţi iei bilete de câte ori vrei, până câştigi", a arătat ministrul atunci, potrivit Agerpres.
Cîmpeanu a mai precizat că în, cazul în care comisia de lucru, comisia de specialitate, panelul sau Consiliul General ar lua o decizie greşită, există în continuare posibilitatea unor căi de atac în instanţă.
  • "Aş vrea să întreb - şi nu retoric - ce nu este bine în introducerea unei precizări prin care tezele de doctorat vor fi analizate integral, în urma oricărei sesizări de plagiat? De acum încolo, toate aceste teze vor fi analizate in integrum, nu numai pentru a identifica acele porţiuni în care s-a înregistrat un furt de cuvinte, ci pentru a se vedea prin analiza integrum dacă s-a înregistrat un furt de idei. Doi: ce nu este bine în respectarea principiului legalităţii? Ce nu este bine în respectarea principiului transparenţei? Ce nu este bine în respectarea principiului bunei administrări? Ce nu este bine în respectarea principiului responsabilităţii?
  • Trei: ce nu este bine în reglementarea utilizării soft-urilor de detectare a similitudinilor, care până acum au fost utilizate la nivelul fiecărei sesizări de plagiat în afara procedurilor, fapt care a diminuat şansele de câştig în instanţă? Sesizările cu privire la plagiat au fost întotdeauna analizate utilizând soft-urile de detectare similitudini. Acest lucru nu era prevăzut. Acum este prevăzut, alături de prevederea clară, expresă, privind nevoia de completare a rezultatelor, în mod obligatoriu, de către specialiştii CNATDCU", a mai spus la acea vreme ministrul.













Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2837 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    aparatorul lui dr plagiator Ponta PSD ce ar (Marţi, 3 august 2021, 14:50)

    hopsinoi [utilizator]

    putea sa faca.

    Reamintim ca nu avem nici macar un plagiat de doctorat in Academia M (nu dam nume ca ne cenzureaza HN (au ordin)).

    Dl. Minustru Sorin Campaeanu PSD cum de s-a intamplat sa nu existe nici macar o teza plagiata in acea Academie?
  • +6 (6 voturi)    
    penalizari! (Marţi, 3 august 2021, 15:03)

    clencix [utilizator]

    Facultățile, comisiile, conducătorii, la un plagiat, suspendarea, la al doilea, destituirea din a mai face parte din proces.
  • +4 (6 voturi)    
    Normal, doar l-a ajutat pe Ponta cu plagiatul... (Marţi, 3 august 2021, 15:04)

    Miky60 [utilizator]

    USL-ul nu se desminte... USL traieste
  • +5 (5 voturi)    
    Un ministru învins (Marţi, 3 august 2021, 16:13)

    finutza [utilizator]

    Cam singulare exemplele când societatea civilă are succes în demersurile sale. Atât acea doamnă minunată care se bate cu plagiatorii de ani buni, cât și semnatarii acelui memoriu către autorități, au lăsat în ofsaid pe cei care se cred mari și tari, modificând normele legale după interesul particular al unora.
  • +4 (4 voturi)    
    Ce sa zici si matale acum, (Marţi, 3 august 2021, 16:19)

    holdup [utilizator]

    cand ai fost incoltit de legea din 2011, de catre universitarii si cercetatorii adevarati, dar si de catre societatea civila si presedinte...asta e, n ai livrat, mafiotii cu gulere albe te vor parca.
  • +3 (3 voturi)    
    cimpeanu (Marţi, 3 august 2021, 20:02)

    ras-putin [utilizator]

    alooo, citule, pe asta nu-l vezi ca face imvatamintul praf? in continuare, cum ar veni.

    pertormanta pe model usele pare obiectivul penale. a fost rusine cu orban, dar tu esti de-a dreptul "wow". si nu in sensul bun.
  • +2 (2 voturi)    
    Cine o fi (Marţi, 3 august 2021, 21:00)

    Ibit [utilizator]

    Ministrul educatiei , in fapt ?
    Asta cu numele , este o marioneta .


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by