​Consiliul Național al Elevilor solicită autorităților din România să anunțe, până la finalul lunii august, cum va începe noul an școlar pe 13 septembrie și dacă vor exista scenarii ca anul trecut, având în vedere valul patru al pandemiei de Covid-19.

Elevi revenind la cursuri la Scoala 190 din BucurestiFoto: Agerpres

CNE cere ca deciziile privind eventuale scenarii să fie luate descentralizat.

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pe 25 iulie că este convins că un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învăţământ.

El a subliniat că prezenţa fizică la cursuri este necesară pentru a stopa pierderile înregistrate nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.

Redăm comunicatul de presă al Consiliului Elevilor:

În ultimele săptămâni, autorităţile din România au adus în vedere o posibilă evoluţie a infectării cu COVID-19 în lunile care urmează, ca urmare a începutului valului IV al pandemiei, dar şi ca urmare a transmiterii comunitare a noilor tulpini de SARS-CoV-2.

Având în vedere aceste aspecte, dar şi faptul că, la acest moment, nu se prefigurează crearea unor scenarii privind modalitatea în care va debuta anul şcolar 2021-2022, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să trateze această decizie cu celeritate şi să comunice modalitatea în care va începe şcoala până la sfârşitul lunii august, astfel încât sistemul educaţional din România să nu mai fie pus în situaţia de anul trecut, atunci când, cu doar o săptămână înainte de începerea şcolii, nimeni nu ştia forma în care se vor organiza cursurile.

Totodată, este esenţial ca deciziile în ceea ce priveşte debutul noului an şcolar să fie racordate la situaţia de la nivel local, iar stabilirea eventualelor scenarii în care elevii se vor întoarce la cursuri să fie descentralizată. În acelaşi timp, este imperios ca autorităţile să trateze deschiderea şcolilor cu responsabilitate, astfel încât unităţile de învăţământ să fie dotate cu materiale sanitare, iar infrastructura să permită respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea infectării cu COVID-19 şi, după caz, să se asigure accesul la educaţia online pentru toţi elevii.

"Noul an şcolar nu ne poate lua pe nepregătite din nou. Avem experienţa anului trecut, atunci când, cu doar câteva zile înainte de începerea cursurilor, autorităţile locale, elevii, părinţii şi profesorii au fost puşi în situaţia de a se adapta de pe o zi pe alta. Instituţiile competente au datoria de a oferi predictibilitate comunităţilor şcolare, iar modalitatea în care se va desfăşura anul şcolar viitor trebuie să fie comunicată până la finele lunii august. Altminteri, ne vom confrunta cu aceeaşi nebuloasă ca în toamna trecută.", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.