Preşedintele Klaus Iohannis răspunde scrisorii reprezentanţilor mediului academic și societății civile cu privire la plagiate, spunând că are "toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic", iar opinia sa faţă de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată. El le cere iniţiatorilor proiectului de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNTDCU), printre care se află şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să ţină cont de îngrijorările şi riscurile semnalate şi să acţioneze în consecinţă.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro
  • "Am luat act de scrisoarea deschisă a unei părți importante a comunității academice și a societății civile care, solidar, își exprimă nemulțumirea cu privire la proiectul normativ ce propune schimbări de substanță în metodologia de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, inițiat de Ministerul Educației.
  • Așa cum am afirmat în numeroase ocazii, am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic. Poziția mea față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!
  • Performanța și încrederea societății în mediul universitar și de cercetare sunt influențate decisiv de capacitatea instituțiilor abilitate de a rezolva credibil și cu celeritate suspiciunile de plagiat", a transmis vineri Klaus Iohannis.

El spune că combaterea fenomenului plagiatului nu ar trebui să se limiteze la sancționarea abaterilor de la normele de integritate ale scrierii academice, fiind necesare acțiuni concrete și coerente pentru a preveni instituirea unei „culturi a plagiatului”, precum și pentru a evita compromiterea calității în procesul educațional și de cercetare.

  • "Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a celorlalți, dar și pe aceia care facilitează acest lucru.
  • Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Le solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate în spațiul public și să acționeze în consecință", adaugă Iohannis.

Reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile afirmă într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis că proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică.

Semnatarii - organizaţii şi mişcări civice, alături de peste 250 de profesori universitari şi cercetători din România şi străinătate - îi cer șefului statului să își precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor.

Pe 6 iulie, Consiliul General al CNATDCU a respins, cu 15 voturi din 18 membri prezenți, propunerile de modificare a metodologiei de soluționare a sesizărilor de plagiat și a regulamentului de funcționare a CNATDCU, nota Edupedu.ro, citând-ul pe Mircea Dumitru, vicepreședinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Restul de trei membri s-au abținut de la vot.

De asemenea, Dumitru susținea că verificarea integrală a unei teze de doctorat la fiecare sesizare nouă care apare „nu poate fi pusă în practică” fiindcă „niciun profesor nu are la dispoziție timp să citească și să verifice toate sursele ore în șir, de mai multe ori, asta este obligația comisiei de doctorat să o facă”.

Luna trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat într-o conferință de presă că, potrivit proiectului de modificare a regulamentului CNATDCU, noi sesizări de plagiat pe marginea aceleiaşi teze vor fi admisibile în cazul în care este reclamată copierea din surse noi, diferite faţă de cele deja semnalate.

  • "Există o sesizare în care Ionescu, în teza de doctorat, l-a copiat pe Popescu dintr-o carte. Odată introdusă această obligaţie de analiză in integrum, comisia descoperă că l-a copiat nu numai pe Popescu, ci şi pe Georgescu, şi pe Grigorescu. Acest lucru va fi specificat în raportul de analiză. Există o obligaţie de precizare expresă. Dacă vine o altă sesizare prin care acelaşi Ionescu (...) l-a copiat pe Johnson - este admisibilă. Dacă vine o altă sesizare şi spune că l-a copiat pe un autor al unei teze doctorat din anii '70 care nu este disponibilă în format on-line, scrie clar că este admisibilă. Dacă vine şi spune că l-a copiat pe un autor care a publicat într-o limbă de circulaţie restrânsă, iarăşi este admisibilă. Singurul caz în care nu este admisibilă este când avem aceeaşi sesizare pentru aceeaşi persoană, pentru aceeaşi teză şi se reclamă copierea din aceleaşi surse care au mai fost deja sesizate. Este un organ consultativ al Ministerului Educaţiei, este cel mai înalt for ştiinţific în această perspectivă şi nu este un joc de loto la care îţi iei bilete de câte ori vrei, până câştigi", a arătat ministrul atunci, potrivit Agerpres.

Cîmpeanu a mai precizat că în, cazul în care comisia de lucru, comisia de specialitate, panelul sau Consiliul General ar lua o decizie greşită, există în continuare posibilitatea unor căi de atac în instanţă.

  • "Aş vrea să întreb - şi nu retoric - ce nu este bine în introducerea unei precizări prin care tezele de doctorat vor fi analizate integral, în urma oricărei sesizări de plagiat? De acum încolo, toate aceste teze vor fi analizate in integrum, nu numai pentru a identifica acele porţiuni în care s-a înregistrat un furt de cuvinte, ci pentru a se vedea prin analiza integrum dacă s-a înregistrat un furt de idei. Doi: ce nu este bine în respectarea principiului legalităţii? Ce nu este bine în respectarea principiului transparenţei? Ce nu este bine în respectarea principiului bunei administrări? Ce nu este bine în respectarea principiului responsabilităţii?
  • Trei: ce nu este bine în reglementarea utilizării soft-urilor de detectare a similitudinilor, care până acum au fost utilizate la nivelul fiecărei sesizări de plagiat în afara procedurilor, fapt care a diminuat şansele de câştig în instanţă? Sesizările cu privire la plagiat au fost întotdeauna analizate utilizând soft-urile de detectare similitudini. Acest lucru nu era prevăzut. Acum este prevăzut, alături de prevederea clară, expresă, privind nevoia de completare a rezultatelor, în mod obligatoriu, de către specialiştii CNATDCU", a mai spus la acea vreme ministrul.