​Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a facut noi precizări legate de examenul de admitere la liceu care ar urma să fie introdus după ce proiectul „România educată” va fi transpus în legislație. El a precizat că „nu este în interesul elevului” să aibă posibilitatea să susțină mai multe examene de admitere la licee diferite.

Sorin CimpeanuFoto: Agerpres

Potrivit acestuia, acest examen de admitere, care va fi opțional pentru licee și ar urma să se susțină înainte de Evaluarea Națională, nu va putea fi introdus mai devreme de 2023.

„Dacă vom avea concurs de admitere în liceu, acesta va fi voluntar. Acest concurs va fi înainte de Evaluarea Naţională. Acest concurs se va baza pe curriculum-ul existent deja. Acest concurs va fi organizat în toate şcolile în aceeaşi zi, cu începere la aceeaşi oră. Acestea sunt lucrurile clare. Cât priveşte întrebarea dacă vor susţine şi examen de Evaluare Naţională şi concurs urmează să răspundem", a declarat ministrul Educației, după ședința în care a fost adoptat prin memorandum raportul prezidențial „România educată”

Întrebat în conferința de presă dacă la examenul de admitere va fi subiect unic sau fiecare liceu își va face propriile subiecte, Cîmpeanu a răspuns:

„Ne vom concentra cu toții să vedem care este cea mai bună opțiune de implementare a acestui concept. Cunosc nemulțumirile Nu vreau să mă antepronunț. Va fi un subiect prioritar de stabilit pentru a răspunde cât mai repede acestei întrebări.”

Cîmpeanu precizase că aceste examene de admitere vor avea loc toate în același timp. Întrebat de ce elevii nu vor avea posibilitatea să susțină mai multe examene dacă doresc, Cîmpeanu a răspuns:

„Pentru că nu considerăm în interesul elevului să aibă posibilitatea să susțină două, trei, cinci, șapte, zece examene de admitere.”

Reporter: Care sunt argumentele și de ce nu decid asta părinții și elevul, nu statul?

Cîmpeanu: Părinții și elevul se vor gândi la cea mai bună variantă de educație pentru acel elev. Acest sistem de admitere la liceu... Eu am dat examen de admitere la liceu, mi-am asumat și riscul, în cazul în care nu intram, mergeam prin redistribuire unde se mai găseau locuri. Plecând de la această experiență vom încerca să găsim cea mai bună variantă, în interesul elevilor.

Reporter: Ce argumente ați primit de la specialiști?

Cîmpeanu: Nu exista sisteme de educatie unde sa fie nelimitat numărul de optiuni. Nu cunosc eu să fie și nici de la specialiști nu am înțeles să fie. Sunt multe ipoteze de luat în calcul.

Ce scrie în Raportul România Educată despre examenul de admitere la liceu și structura învățământului la liceu:

  • Atât liceele teoretice, cât și cele vocaționale și profesionale au dreptul (dar nu și obligația) de a organiza, examene de admitere, conform unei metodologii stabilite de către Ministerul Educației. Conținutul acestor examene va reflecta specificul educațional al fiecărei instituții și poate include probe vocaționale sau practice, iar, în cazul liceelor profesionale duale, probele pot fi organizate de către partenerul din mediul privat.
  • Cei care optează pentru a nu organiza un examen de admitere suplimentar vor utiliza rezultatele evaluării naționale pentru a departaja elevii, în cazul unui număr mare de cereri.
  • Elevii de clasa a VIII-a au dreptul de a se înscrie la examenul de admitere, iar cei care primesc o ofertă de studiu ca urmare a promovării acestuia, nu mai trebuie în mod obligatoriu să participe la Evaluarea Națională.
  • Învățământul secundar superior sau liceal se poate derula în licee teoretice, licee vocaționale și licee profesionale pentru elevii claselor IX-XII. Există trei rute distincte: teoretică, vocațională (cu profil militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic) și profesională. Fiecare rută are multiple specializări și se derulează în contexte de învățare diverse, care să stimuleze creativitatea, spiritul critic și dorința de explorare/investigare a elevului. Se pune accent pe aplicații practice, proiecte și activități derulate în echipă.
  • Atât ruta profesională, cât și cea vocațională au o orientare practică și se pot derula, parțial, la potențiali angajatori sau instituții relevante (de exemplu, pentru filiera vocațională: cluburi sportive, săli de concerte etc.). O mare parte dintre liceele profesionale au regim dual, în funcție de posibilitățile specifice și de capacitateea sectorului economic din fiecare regiune în parte.