Proiectul „România educată”, aflat în utimele zile de consultări la Palatul Cotroceni înainte de a fi trimis la Guvern, propune reorganizarea instituțiilor la nivel național și județean, între acestea și desființarea inspectoratelor și transformarea lor. Va exista un Consiliu Consultativ pentru Învățământ Preuniversitar la nivel județean, condus de șeful Consiliului Județean, un Centru județean pentru Învățământ Preuniversitar - fostul inspectorat, un Centru județean pentru Formare Continuă - fosta Casă a corpului didactic, ambele în subordinea ministerului Educației, dar și o Direcție județeană de Asigurare a Calității.

Portalul Romania EducataFoto: Presidency.ro

Consiliul Consultativ pentru Învățămntul Preuniversitar sprijină demersurile de administrare și dezvoltare a rețelei școlare și de monitorizare a capacității autorităților publice locale de a susține educația. Este prezidat de Președintele Consiliului Județean și întocmește și avizează Raportul anual privind starea învățământului preuniversitar la nivelul județului, potrivit proiectului aflat în consultare.

România educată - Cum ar urma să arate structura instituțională

La nivel național:

Ministerul Educației sub care să existe:

ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar)

O structură dedicată administrării sistemului preuniversitar

O structură dedicată de politici publice în educație

Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare

Centrul Național de formare continuă, asistență și resurse educaționale

La nivel județean:

Consiliul Consultativ pentru Învățământ Preuniversitar

DACIS - direcția județeană de asigurare a calității și inspecție școlară (în subordinea ARACIP)

CJ-IP - Centru Județean pentru Învățământ Preuniversitar (fostul Inspectorat școlar județean, în subordinea ministerului Educației)

CJ-FCARE - Centru județean pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale (fostul Casa Corpului Didactic, în subordinea Ministerului)

Proiectul național „România Educată” a început în 2016 şi a fost structurat în următoarele trei etape:

  • Prima etapă (2016-2017) a presupus o serie de activităţi, precum opt consultări cu privire la viziunea şi obiectivele de ţară pentru educaţie (dezbateri regionale), dezvoltarea şi diseminarea unui chestionar online, 35 de evenimente de consultare organizate de terţi.
  • A doua etapă (2017-2018) a pornit de la elementele de viziune identificate în etapa anterioară, pentru a continua consultarea cu privire la strategia pentru educaţie la orizontul anului 2030.
  • A treia etapă (2018-2021) a presupus lansarea în dezbatere publică a documentelor rezultate în demersurile anterioare.

Proiectul ”România educată” a fost supus dezbaterii publice din decembrie 2018.

Preşedintele Klaus Iohannis are, marţi, consultări cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai Comisiilor de Învăţământ din cele două camere pe tema Proiectului ”România Educată”, după ce luni s-a întâlnit cu liderii coaliţiei de guvernare şi cu ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, potrivit News.ro.

Următoarea întâlnire din seria de consultări anunţate de şeful statului va avea loc miercuri şi vor participa partenerii de dialog social din zona educaţiei şi reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în proiectul ”România Educată”.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede alocarea a 3,6 miliarde de euro pentru România Educată, printre reforme fiind incluse dezvoltarea unui sistem de educaţie timpurie incluziv şi de calitate, bacalaureat reformat, iar ca investiţii 1.800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, 75.000 de săli de clasă dotate cu mobilier, 20.000 de locuri de recreere şi lectură, 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare.