Subiectele care au picat luni la proba de limba română de la bacalaureat au fost unele generoase, care ar putea fi rezolvate de elevii de nivel mediu, afirmă pentru HotNews.ro profesoara de română Iuliana Niculae de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”. Faptul că elevii de clasele a XII-a și a XIII-a au avut de scris despre nuvela și personaj de nuvelă, foarte similar cu subiectul de la simulare, a fost o surpriză pentru ei, existând riscul ca unii să fi neglijat să repete acest text, mai crede aceasta.

bacalaureatFoto: Hotnews

La simularea din primăvară, elevii de liceu au avut de scris despre un text de Ioan Slavici, la real, respectiv un personaj dintr-un text de Ioan Slavici, la uman. Acum, la examen, la subiectul al treilea cerința se referea la particularitiățile unei nuvele, respectiv al unui personaj dintr-o nuvelă - „Moara cu noroc” de Ioan Slavici fiind textul cel mai comun studiat.

Redăm discuția cu profesoara Iuliana Niculae:

Reporter: Cum vi s-au părut subiectele de anul acesta?

Iuliana Niculau: „Subiectele au fost generoase, mă așteptam să fie mai dificil textul poetic la subiectul al doilea, dar titlul putea să îi ghideze foarte ușor să facă legătura dintre ideea poetică și mijloacele artistice, nu mi s-a părut dificil. Cred că puteau să îl rezolve elevii de nivel mediu fără probleme”, a precizat aceasta.

Rep.: Cum vi s-a părut fragmentul din Cioculescu, „Viața lui I.L Caragiale” de la primul subiect și textul argumentativ pe baza lui?

Iuliana Niculae: „Depinde dinspre ce nivel de pregătire al elevilor privești. Dacă privești dinspre o școală să spunem bună, nu cred că ridica problemele de înțelegere textul, dacă privești pe nivel tehnologic ar fi putut, pentru că acolo sunt mai multe probleme legate de înțelegerea textului. Și în general când sunt subiecte cu informatie densă lor li se pare mai dificil, dar din punctul meu de vedere e un text destul de clar.

Iar subiectul de la textul argumentativ era legat de experiența lor de viață, până la urmă nu era așa de complicat.

Rep: Faptul că le-a picat tot nuvela la subiectul al treilea ca la simulare credeți că a fost surpriză mare pentru ei?

Iuliana Niculae: Da, cred ca a fost surpriză, și s-ar putea ca unii dintre ei să fi neglijat aprofundarea acestui subiect având în vedere că s-a dat la simulare. Acum, datoria fiecărui profesor a fost să spună că, având în vedere numărul redus de texte, pentru că s-a redus programa din cauza pandemiei, era de așteptat să fie și acest subiect, nu era un motiv sa nu înveți. Desigur că, în psihologia elevului, el elimină ce se dă la simulare, dar nu cred că era un text greu pentru ei. Ar fi trebui să fie unul dintre textele mai ușoare, comparativ cu romanele lui Camil Petrescu, acesta era un text abordabil. Mă gândesc la nivel mediu.

Rep.: Ce text mai aveau la dispoziție, dacă nu scriau „Moara cu noroc” de Slavici?

Iuliana Niculae: Dacă nu scriau „Moara cu noroc”, puteau să scrie de la clasa a XI-a de la realism Caragiale, „În vreme de război”. Unii poate au stiut Alexandru Lăpușneanu, sigur că probabil nu au repetat-o, nemaifiind capitolul Pașoptism în programă.