Sorin Cîmpeanu vrea lungirea anului școlar începând din toamna anului 2022: Vacanţa de vară ar trebui scurtată

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 27 iunie 2021, 21:44 Actualitate | Educatie


Sorin Cimpeanu
Foto: Agerpres
Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, propune ca din toamna anului 2022 să fie lungită perioada anului şcolar, el explicând că a făcut o propunere în acest sens chiar pentru anul şcolar 2021-2022, dar că aceasta nu a fost acceptată, fiind invocată predictibilitatea, relatează News.ro.

„Structura anului şcolar pentru anul şcolar 2021-2022 este deja stabilită. Mai departe, din toamna anului 2022, am făcut publică opinia mea, pe care o susţin: este nevoie de o creştere a duratei cursurilor. Suntem printre ultimele ţări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe durata crizei sanitare au fost foarte mari – nu numai în România, este drept – ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a afirmat ministrul Educaţii, duminică seară, la Digi 24.

Întrebat ce părere are despre propunerea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a afirmat că în opinia sa, pentru următoarea perioadă durata vacanţei de vară ar trebui redusă la o lună, actualul deţinător al portofoliului Educaţiei a răspuns că o „vacanţă de vară mai scurtă înseamnă (o) perioadă de cursuri mai lungă”, el arătând că „este nevoie de acest lucru”, însă propunerile în acest sens pentru extinderea perioadei de cursuri din anul şcolar următor, care începe în toamnă, „acestea nu au fost acceptate”, invocându-se că este nevoie de predictibilitate.

„Nu ştiu şi nu vreau să vă răspund acum (cu privire la ipoteza unei vacanţe de vară de o lună, - n.r.). Nu mă antepronunţ, dar cu siguranţă vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă”, afirmă Cîmpeanu.

În prezent conform ministrului, perioada anului şcolar durează, în România, 34 de săptămâni, fiind una mai scurtă decât în multe ţări europene. Astfel, într-un ciclu de învăţământ de 12 ani, un elev din Germania învaţă cu doi ani şi jumătate mai mult decât un elev din România.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















70368 vizualizari

  • +6 (22 voturi)    
    mult si ieftin (Duminică, 27 iunie 2021, 21:56)

    Jeta [utilizator]

    marca consacrata (scuzati cacofonia).
    • -2 (6 voturi)    
      Ministri habarnisti, sau unde dai si care crapa! (Luni, 28 iunie 2021, 11:01)

      danduta [utilizator] i-a raspuns lui Jeta

      Pai asa se duc de rapa:
      1 vacantele a cca 1/2 din platitorii de raxe si impozite;
      2 Horeca
      3 PIB-ul, prin recul.
      • -2 (4 voturi)    
        dimpotriva! (Luni, 28 iunie 2021, 12:56)

        Vic_Tor [utilizator] i-a raspuns lui danduta

        e bine pentru economie ! din toate punctele de vedere. ca nu merg copii 2 luni in concediu la mare, parintii sunt la munca, mai degraba merg la bunici la sat . nici profesorii nu isi permit mai mult de cateva saptamani de concediu. horeca castiga oricum, ca parintii care isi stiu copii la scoala mai degraba se duc sa manance la restaurant decat sa gateasca pentru copii care stau acasa, nu ?
    • +2 (2 voturi)    
      Am citit "anul SOLAR"... (Luni, 28 iunie 2021, 15:52)

      P.Antipov [utilizator] i-a raspuns lui Jeta

      Am citit repede "anul solar" si nu am fost foarte surprins.
      Guvernul român propune noi legi ale naturii?
      Plauzibil :-)
  • +5 (45 voturi)    
    Un ipocrit (Duminică, 27 iunie 2021, 22:33)

    iulian73cta [utilizator]

    Cum ajunge câte unul în fruntea ministerului se și crede atotștiutor/împărat ...În luna iunie nu se poate face carte.E foarte cald în clase,elevii sunt cu gândul la vacanță,e greu de supraviețuit ,dar să mai sî înveți..Scurtarea vacanței înseamnă și exemene reesalonate,scurtarera sezonului estival și pierderi economice.Oere de ce peste tot în lume vara nu se învață și toată lumea este în concediu? A descoperit ministrul apa caldă...Dar programul părinților? la el o fi bine în birou,adus la minister cu mașinuța,i se deschide portiera..Dar noi,muritorii de rănd?
    • +1 (29 voturi)    
      Samba si, ,travaho no (Duminică, 27 iunie 2021, 23:07)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui iulian73cta

      Bai cum le siti tu pe toate. Dar uite ca mai suntem unii p-aici care stim care e realitatea. Si e simpla : Romania are cea mai lunga vacanta de vara din Europa si cel mai scurt an scolar. Cateva exemple : In Elvetia vacanta de vara 1 luna ( 20 iulie -20 august), in Germania 1,5 luni ( 15 iulie- 1 sept), in UK - 1 luna, etc. Eu inteleg ca te incurca pe tine scoala ca tu vrei sa-ti faci vacanta, asa vor majoritatea, nu dau doi bani pe scoala si viitorul copiilor. Dar apoi se vaita ca le pleaca copiii in Occident sa puna gresie si faianta. Pai deh, pentru joburile bine platite trebuie sa inveti la greu , si vara , si iarna. Si apropo, asta cu caldura e maxima. Dar de ce nu o abordezi si invers ? Nu putem sa punem AC in salile de clasa ? O tara din UE nu-si permite sa ia niste aparate de 1000 lei ? Si in plus, hai sa vedem putem sa facem vacanta mai scurta vara si mai lunga iarna cand ai costuri oricum mai mari cu energia, incalzirea, costurile cu transportul copiilor. Dar neah, noi vrem doar distractie. si cat mai putina munca.
      • -3 (9 voturi)    
        Serios, o luna? (Luni, 28 iunie 2021, 10:49)

        SimonneLe [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        Aveti copii de comentati cu atata siguranta ? Conditiile din RO nu vor fi prea curand la nivelul celorlalte tari din CE, asa o fi, au vacante mai scurte, dar conditii mult mai bune in scoli. Cum ar fi sa ma duc eu la directorul scolii si sa ii spun sa ia naibi un aparat de aer conditionat , mi-ar rade in nas si m-ar trimite la plimbare...Deci vara e un chin in marile orase din RO, e ingrozitor si eu eu personal abia astept sa imi duc copiii la tara, nu in luna aia in plus de scoala sta viitorul Romaniei, sun tmul tprea multe lucruri aiurea...iar ministrul actual mi se pare un amator, ca mai toti...
        • -1 (3 voturi)    
          bani ,,, (Luni, 28 iunie 2021, 11:20)

          Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui SimonneLe

          Sunt de acord cu scurtarea vacantei.

          Dar in acelasi timp trebuie obligatoriu:

          - redus programul la maxim 5 ore pe saptamana.
          - cumparate aparate de aer conditionat.

          Au un an la dispozitie pentru asta.
        • 0 (0 voturi)    
          Nu va duceti la director (Joi, 1 iulie 2021, 11:09)

          Maspp [utilizator] i-a raspuns lui SimonneLe

          Va duceti la primar ca el e responsabil. Primarul poate aloca bani pentru AC , ministerul poate aloca bani pentru AC prin fonduri europene. Orice se poate dar lenea e imensa in scolile de stat si in adm publica.
    • 0 (26 voturi)    
      Gândul la vacanța (Luni, 28 iunie 2021, 1:30)

      Manu89 [utilizator] i-a raspuns lui iulian73cta

      In Germania (depinde de land) vacanța de vara ii din de 6 săptămâni. Copii au gândul la vacanța in Iunie pt ca vacanța începe in Iunie, dacă ar începe in August, nu ar mai avea gândul la vacanța in Iunie! Cred ca mai tare ar supăra profesori ca nu o sa mai aibe 4 luni pe an concediu…
    • +2 (18 voturi)    
      practic nu se poate recupera asa (Luni, 28 iunie 2021, 6:24)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui iulian73cta

      Nici nu se poate recupera nimic asa, pentru ca bune-proaste, programele sunt croite intr-o ordine logica.

      Este practic imposibil sa iei materia unui semestru si sa o redistribui in alt an. Este o tampenie didactica.

      Nu ca ministrul s-ar pricepe la invatamant. Las'ca il pricepe dom prezident.
      • -2 (14 voturi)    
        Dar ce, semestrele nu se pot reorganiza (Luni, 28 iunie 2021, 7:43)

        Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

        Evident ca vei face cele 2 semestre mai lungi. Mai, voi in loc sa gasiti solutii , gasiti motive sa nu facem. Nu se poate domne, nu se poate.
        • -1 (1 vot)    
          Estre imposibil (Luni, 28 iunie 2021, 15:35)

          Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

          Nu se poate lua materia din clasa a VIII si redistribui in clasa a IX-a.

          La fel, esrte imposibila redistribuirea materiei clasei a X-a in clasa a XI-a.

          Din simplul motiv ca nu toti elevii claselor a VIII merg la acelasi profil.

          Iar cei de clasa a X-a termina pregatirea generala, incepand din clasa a XI-a avand discipline si orare axate pe specialitate.

          La fel, multe materii difera de la clasa la clasa, spre pilda biologia.

          Si mai sunt si multe alte obstacole. Dar trebuie sa stii cum se preda ca sa intelegi. Campeanu habar nu are
      • +2 (2 voturi)    
        Parerea mea e ca la noi lumea nu se pricepe (Luni, 28 iunie 2021, 12:10)

        Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

        pt. ca se complica tot timpul. Gasesc solutii complicate si greu de aplicat. Trebuie ceva simplu: ce e necesar in mod esential, scopul fixat, facut planul, apoi aplicat si facut ceea ce trebuie, nimic mai mult. Cat mai simplu, ca sa nu scape totul de sub control.
    • +1 (5 voturi)    
      un adaos (Luni, 28 iunie 2021, 8:54)

      Claudiu. [utilizator] i-a raspuns lui iulian73cta

      Si, presupun, nu are copii de scoala....
      Foarte pertinent comentariul.
      Imi cer scuze pentru ingerinta.
  • +22 (36 voturi)    
    dintr-o aberatie in alta (Duminică, 27 iunie 2021, 22:44)

    gigilu [utilizator]

    La cat de incalcita si multa e materia care se preda in Romania, cu multe lucruri fara sens si aplicare directa, doar asa, ca sunt nu stiu cati autori de manual care trebuie sa aiba manualele la clasa si procentul aferent, sa mai lungesti anul scolar e nebunie curata. Logic si normal ar fi sa fie revizuita programa si curatata de toata umplutura, ceea ce nu s-a intamplat de zeci de ani in Romania .Rolul scolii e sa invete copiii sa gandeasca singuri si sa fie capabili sa se descurce singuri nu sa li se bage pe gat tone de lucruri inutile. Si nu sa sustina economia neagra meditatiilor. Copiii trebuie sa plece de la scoala cu majoritatea materiei inteleasa din clasa nu sa aiba abonament la cursuri particulare. Toti ministrii vor sa “imbunatateasca” scoala cu aberatii.
    • +3 (19 voturi)    
      mda.. (Duminică, 27 iunie 2021, 23:01)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      din ce inveti la matematica de exemplu,,daca nu esti pasionat,mai mult de jumate uiti din ce ai invatat pana termini liceul.
      muzica e o materie predata degeaba celor care nu vor sa urmeze o cariera in domeniu
      desenul e o materie predata degeaba celor care nu sunt interesati si nu au talent
      si mai sunt ca ele destule..
      astia asa fac..a iesit funeriu cu o idee si hop iese si asta sa tipe la fel. CANTITATE nu CALITATE- asta e moto -ul in educatie
      • +3 (11 voturi)    
        Sau ce-ai invatat inainte de vara uiti pana (Luni, 28 iunie 2021, 7:44)

        Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

        in toamna. Ar trebui sa stii asta daca ai copii. Apoape 1 luna de zile toamna se pierde cu "sa ne reamintim... ".
        • +5 (5 voturi)    
          Repetitia e mama invataturii (Luni, 28 iunie 2021, 9:09)

          palatin [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

          Asa ca "se pierde" e o afirmatie falsa. Repetitia face parte din procesul de invatare. Nimic nu se invata daca nu e repetat. De mai multe ori.
          • 0 (0 voturi)    
            Repeti dar pe timpul cand ar trebui (Joi, 1 iulie 2021, 11:06)

            Maspp [utilizator] i-a raspuns lui palatin

            sa inveti materia de anul viitor. Adica noi in septembrie/oct in loc sa invatam lucruri noi, repetam ce s-a uitat in 3 luni.
        • +2 (8 voturi)    
          Gresit. Ce ai *memorat* inainte de vara... (Luni, 28 iunie 2021, 9:15)

          Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

          ...pentru teza de a doua zi, uiti pana in toamna.
          Scoala noastra se bazeaza pe cat de mult pot memora copiii pana trebuie sa redea acea informatie. Pentru asta nu merita prelungit anul scolar.
    • +2 (2 voturi)    
      Si parintii (Luni, 28 iunie 2021, 0:17)

      Xxxxx_Xxxxx [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      Acelasi rol il au si parintii, in egala masura cu scoala.
      Ei nu va invata nimic?
    • +6 (14 voturi)    
      Asta-i solutia (Luni, 28 iunie 2021, 6:06)

      tontu [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      Revizuirea programei si restructurarea materiilor e solutia. Lungirea anului scolar nu va face elevii sa invete mai mult si profesorii sa fie mai eficienti, ba dimpotriva. Nu stiu ce scoli or fi facut ministri astia, dar cu gandirea logica n-au nicio treaba.
      • +1 (5 voturi)    
        exact pe dos (Luni, 28 iunie 2021, 11:24)

        Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui tontu

        Lungirea anului scolar va permite profesorilor sa aprofundeze mai bine materia si elevilor sa invete mai temeinic.
    • +1 (13 voturi)    
      ar trebui redusa, nu marita (Luni, 28 iunie 2021, 6:18)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      Super de acord!

      Planul-cadru (adica numarul de ore pe saptamana) ar trebui redus la jumatate.

      Durata scolii ar trebui redusa nu marita.

      Asa cum e acum, scoala e doar un pretext pentru salarii uriase (comparativ cu munca) si bani negri din meditatii. Pentru examene care nu inseamna nimic si nu duc nicaieri.

      ===

      Manualele ar trebui curatate de toate imbecilitatile si elaborate ca manuale. Acum sunt colectii tampe de tot felul de teexte si "probleme".

      ===

      Scoala ar trebui scurtata cu cel putin 3 luni, pentru a permite invatarea independenta. S-au dus de decenii vremurile cand invatau copiii doar la scoala.
      • -3 (3 voturi)    
        Aproape de acord (Luni, 28 iunie 2021, 9:23)

        Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

        Materia obligatorie (adica tot ce-i comun la toti elevii) ar trebui redusa. Si lasat spatiu pentru ce le place la fiecare. Dar nesupravegheati... foarte putini ar face ceva util in timpul castigat. Deci invatarea "independenta" tot ar trebui sa se intample la scoala.

        Nu-mi pasa nici daca stau o luna mai mult la scoala in vara... dar sa invete ce le place si are rost. Sa memorezi eseuri inutile daca iti place matematica sau chimia e un chin si n-are niciun sens.
        • 0 (0 voturi)    
          scoala nu mai guverneaza invatarea (Luni, 28 iunie 2021, 15:38)

          Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Teszzt

          Invatamantul evolueaza in directia invatarii in afara scolii, in intreaga lume.

          Asta pentru ca scoala, ca institutie, este incapabila sa livreze cunostinte adaptate fiecarui elev, in conditiile in care acestea sunt in crestere exploziva.

          Rolul scolii se schimba, dar dinozaurii din invatamantul romanesc sunt tot la nivelul mi-ti-ti-mi-vi-li.
          • +1 (1 vot)    
            Cam acelasi lucru am zis si eu. (Luni, 28 iunie 2021, 19:57)

            Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

            Numai ca invatarea neasistata/neorganizata in niciun fel rareori da rezultate optime. Mai ales daca vorbim de copii. Tocmai de aia, scoala trebuie sa fie cadru/mediu stimulator, sa asiste invatatul copiilor.
  • +2 (10 voturi)    
    Scurtarea vacantei de vara la o luna (Duminică, 27 iunie 2021, 22:46)

    Harald2 [utilizator]

    are mai multe implicatii. Toti familistii ar da buzna in statiunile montane si pe litoral in acelasi timp. Daca in prezent presupunem ca gradul de ocupare al cazarii este de cca 85% pe durata vacantei de vara, probabil s-ar ajunge la 100% in acea unica luna, dar in rest, scaderea ar fi mult mai mare.

    Ca o alternativa, s-ar putea organiza cursuri de vara, optionale, pentru consolidarea materiei.
    • +7 (13 voturi)    
      Nu stiam ca toata populatia Romaniei (Luni, 28 iunie 2021, 7:45)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Harald2

      isi permite concedii. Ia studiaza un pic statisticile. Vei avea revelatia ca doar 30% din populatie isi permite un concediu.
      • +5 (5 voturi)    
        Statistica asta... (Luni, 28 iunie 2021, 9:10)

        justin puscasu [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        30% isi permit un concediu in fiecare an.
        60% isi permit un concediu cel putin odata la 2 ani
        90% isi permit un concediu cel putin oata la 5 ani.
        100% spera sa aiba concediu si isi fac niste planuri.
    • -3 (3 voturi)    
      sunt solutii si pentru asta (Luni, 28 iunie 2021, 11:27)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui Harald2

      Se poate ca materia sa se predea toata pana la mijlocul lui iunie si de la mijlocul lui iunie pana la mijlocul lui iulie sa se faca recapitulari.

      In perioara asta daca cine vrea sa mearga in vacanta nu are decat.
  • +17 (17 voturi)    
    Daca tot vreti sa schimbati ceva, in mod util, (Duminică, 27 iunie 2021, 22:59)

    vladulu [utilizator]

    ce-ar fi sa faceti ceva pentru ca elevii sa nu mai fie nevoiti sa ia ore in particular, la matematica si la alte discipline la fel de uricioase, care sunt facute grele in mod intentionat pentru a baga banii in buzunarele cui trebuie. Ce-ar fi sa nu mai puneti directori de scoli pe criterii politice ci sa organizati concursuri la care sa poate participa toti cei pe care ii tine cureaua nu doar mebrii partidului aflat la putere. Ce-ar fi sa finantati invatamantul ca si cum ar fi prioritatea pe care va place sa credeti ca este. ce-ar fi sa faceti invatamantul asta cu adevarat in favoarea elevului, prin fapte, nu prin vorbe. Ce-ar fi sa promovati excelenta nu sa ridicati handicapul social la rang de excelenta? Ce-ar fi sa reintroduceti examenul de admitere la facultati si sa nu-i mai lasati pe cei care au doar scoala vietii sa ajunga acolo, iar in final sa avem politicieni niste scursori ca voi?
    • -1 (1 vot)    
      :) (Luni, 28 iunie 2021, 11:30)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui vladulu

      Daca crezi ca matematica este scarboasa probabil ai gresit secolul in care traiesti.

      Si la subiectele care sunt acum la evaluarea nationala chiar nu ai nevoie de pregatire ca sa iei un 9 - 9:50.

      Este suficient sa iti faci temele.
      • 0 (0 voturi)    
        Nu asta e problema (Luni, 28 iunie 2021, 13:31)

        vladulu [utilizator] i-a raspuns lui Paul_

        Sa se faca o programa de examene nationale accesibila tuturor elevilor, chiar daca programa scoalara per disciplina ramane cea de acum. Important e sa nu se ajunga in situatia in care elevul nu poate promova datorita acestei discipline, ajungand sa fie santajat de profesor cu participarea la ore in particular.
      • 0 (0 voturi)    
        Unde asta? (Luni, 28 iunie 2021, 14:34)

        Jeta [utilizator] i-a raspuns lui Paul_

        Sunt multe cauze pt care elevii nu inteleg matematica, dar ideea e una singura: foarte multi elevi intampina probleme la matematica.
    • 0 (0 voturi)    
      da, dar... (Luni, 28 iunie 2021, 15:43)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui vladulu

      Cea mai simpla solutie, dar tot cu rezultate modeste ar fi:
      a) reducerea planului cadru la 50%, cu scaderea corespunzatoare a numarului de ore si a numarului de posturi in invatamant
      b) interzicerea folosirii bacului ca proba de admitere la universitati - ar urma sa isi faca fiecare propriul sistem de admitere
      c) acceptarea liceelor cu practica libera - adica in care programa nationala sa ocupa doar 10% din numarul de ore - restul fiind la absoluta libera alegere a scolilor
      d) legiferarea microcertificarilor, adica a inlocuirii orelor din scoala cu orice alte forme de pregatire (se pot imagina multe in acest sens, inclusiv reglementarea meditatiilor)
      e) acceptarea home-schooling partial
      f) legiferarea liceelor on-line

      ===
      Este imposibil sa imbunatatesti sistemul educativ actual fara masuri stricte de acest fel.
  • +7 (7 voturi)    
    sunt de acord (Duminică, 27 iunie 2021, 23:13)

    Paul_ [utilizator]

    Ca parinte sunt de acord.

    Dar cu 2 conditii:

    - nu mai mult de 5 ore zilnic la scoala. Inclusiv la liceu.
    - aparate de aer conditionat in salile de clasa.

    Au 1 an sa gaseasca solutii.
    • -2 (2 voturi)    
      . (Luni, 28 iunie 2021, 12:06)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui Paul_

      De ce totusi doar 5 ore la scoala? De ce nu mai mult? Un copil poate sa faca sport, poate sa-si faca temele la scoala.

      Cu aerul conditionat vor fi probleme: curentul costa si daca toti is pun AC o sa ne trezim ca nu avem destula retea pt. transmiterea energiei, deci iar trebuie sa punem ceva.
      • 0 (0 voturi)    
        nu la scoala (Luni, 28 iunie 2021, 15:52)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Gigel cu elefantii

        Romania nu se reduce la Bucuresti.
        Fiecare scoala are nevoie de cate ceva.
        Aerul conditionat poate fi necesar in unele scoli, dar nu in toate.

        ===

        Dar intrebarea majora este de ce ar sta copiii cat mai mult la scoala?

        Sportul nu se face in scoala, asta e o iluzie a multora. De teme nu e nevoie, sunt alte metode de invatare mult mai bune si mai atractive.
  • +2 (6 voturi)    
    O să vedeți voi scurtare (Duminică, 27 iunie 2021, 23:23)

    IoneI [utilizator]

    cand intra noul val covid la toamna.
    • +1 (1 vot)    
      ???? (Luni, 28 iunie 2021, 11:33)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui IoneI

      Pariu ca la toamna se va face scoala chiar daca vor state 2 in pat la ATI?

      Poate sa va mai inchide cate o scoala sau cate o clasa daca sunt multe cazuri in scoala respectiva (cum este si in cazul gripei de exemplu).

      In cazul copiilor, numarul deceselor la copii este la fel de mare ca la gripa.
  • +12 (12 voturi)    
    zii bre de plagiate, de dr Ponta, de dr. Ciuca (Duminică, 27 iunie 2021, 23:32)

    hopsinoi [utilizator]

    lasa tu vacanta de vara in pace. zii de meritocratie in invatamant. Zii de traseism politic, politruc mic.
  • -3 (5 voturi)    
    Exemple diferite (Duminică, 27 iunie 2021, 23:55)

    lumira [utilizator]

    Cat dureaza scoala in alte tari:

    Franta: 5 septembrie – 5 iulie
    Germania:
    Danemarca: 17 august – 29 iunie
    Austria : 5 sept. – 29 iunie
    Germania: 6 august – 30 iunie
    Malta: 26 septembrie – 27 iunie
    • +5 (7 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 28 iunie 2021, 8:18)

      [anonim] i-a raspuns lui lumira

      • +2 (4 voturi)    
        !!!! (Luni, 28 iunie 2021, 11:35)

        Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui

        Am copil in clasa a 7-a. Manualele mi se par destul rezonabile.

        Si daca anul scolar este mai lung atunci profesorii vor avea timp sa aprofundeze materia.
      • 0 (0 voturi)    
        Perfect de acord! (Luni, 28 iunie 2021, 13:39)

        lumira [utilizator] i-a raspuns lui

        Ce se preda este alt subiect de discutie. Dar trebuie sa admitem ca si vacanta este foarte lunga si ii deconecteaza complet pe copii. Chiar ajung sa se plictiseasca. Cum a propus cineva mai sus, educatie continua ( vacanta de 1 luna) dar cu 5 ore pe zi ar fi cred o solutie buna. O idee buna cred este si fara muzica, desen.....etc....unde nu este cazul.
        • 0 (0 voturi)    
          copiii sunt copiii (Luni, 28 iunie 2021, 15:45)

          Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui lumira

          Daca un copil se plictiseste in vacanta inseamna ca familiei nu ii pasa de el.
  • +4 (6 voturi)    
    Echivalare (Luni, 28 iunie 2021, 0:15)

    Xxxxx_Xxxxx [utilizator]

    Si cand copilul se poate immatricula in clasa a 11-a cand il transferi din clasa a 10-a din RO in strainatate cum e?

    Aia fac 2 ani in plus, dar sunt si mai lenti in invatare.
    • +5 (5 voturi)    
      nu e chiar asa (Luni, 28 iunie 2021, 8:59)

      Alynna [utilizator] i-a raspuns lui Xxxxx_Xxxxx

      saracii "aia" cu tot cu invatamantul lor mizerabil fata de al nostru, unde sunt ei si unde suntem noi????

      poate ca nu stiati, dar vacanta de vara a fost stabilita asa in timpul ministeriatului lui Spiru Haret, ca o conditie pentru ca taranii sa-si dea copiii la scoala! adica sa-i foloseasca ca mana de lucru in agricultura intre 15 iunie si 15 septembrie.

      Vacanta de vara poate fi stabilita cu o "decalare" de 2 saptamani intre regiuni, ca sa nu fie inghesuiala la mare si la munte intr-o singura luna.

      PS Daca se face un calcul, in Germania se fac cu 2,5 ani de scoala mai mult decat in Ro. cu aceste vacante scurtate.
      • 0 (0 voturi)    
        Hai sa vedem calculul ala. (Luni, 28 iunie 2021, 9:29)

        Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Alynna

        Ca mie nu imi iese nicicum. Poate n-am fost suficient de atent la matematica :)
        • +5 (5 voturi)    
          Draga Teszzt (Luni, 28 iunie 2021, 12:00)

          Alynna [utilizator] i-a raspuns lui Teszzt

          1.Daca ai fi citit cu atentie articolul, ai fi observat urmatoarele; citat din articol:
          “În prezent conform ministrului, perioada anului şcolar durează, în România, 34 de săptămâni, fiind una mai scurtă decât în multe ţări europene. Astfel, într-un ciclu de învăţământ de 12 ani, un elev din Germania învaţă cu doi ani şi jumătate mai mult decât un elev din România”.
          2. Daca vrei sa calculezi si sa-l verifici pe domn’ ministru, ai datele mai jos:
          https://www.kalenderpedia.de/ferien/ferien-baden-wuerttemberg-2020.html
          3. Mai mult: uite aici (de pe acelasi site) Für Schulen, die eine 6-Tage-Woche haben, sind die folgenden Samstage im Jahr 2020 unterrichtsfrei (traducere : pentru scolile care au cursuri 6 zile pe saptamana, urmatoarele sambete sunt libere:
          11. und 25. Januar 2020
          8. und 22. Februar 2020
          7. und 21. März 2020
          4. April 2020
          2., 16. und 30. Mai 2020
          27. Juni 2020
          11. und 25. Juli 2020
          26. September 2020
          10. und 24. Oktober 2020
          7. und 21. November 2020
          5. und 19. Dezember 2020
          4. Si da, invatamantul din Ro sucks!!! Si spune asta o fosta profa de engleza-germana, care s-a reprofilat dupa ce 9 ani a incercat sa supravietuiasca in sistem, dar a ajuns la concluzia ca e o batalie pierduta. Cel putin am satisfactia ca i-am invatat pe copii limbi straine ca sa poate pleca cat vad cu ochii de aici!!!!
          • 0 (0 voturi)    
            Nu mai acceptati fara verificare cifrele circulate (Luni, 28 iunie 2021, 15:26)

            Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Alynna

            De pe site-ul comisiei europene: https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-primary-education-18_en

            With a five-day school week, teaching takes place on 188 days a year on average [...] in Länder with a six-day school week [...] the number of days on which lessons are taught increases to 208 [...]. However, the total number of teaching hours per year is the same regardless of whether teaching is carried out on the basis of a five-day or six-day week...

            Hai sa luam 188 zile pe an. Si in alte surse tot numarul asta l-am gasit aproximativ. In RO avem 34*5 = 170 zile. Hai sa mai scadem 5 zile pentru cazuri exceptionale (gen 1 mai, desi nu sunt 5 astfel de zile intr-un an). Ramanem cu 165 zile, adica cu 23 mai putin ca in DE. 23 (zile) * 12 (ani) = 276 zile de studiu in plus. Oricum am lua, asta nici macar UN an si jumatate nu e. D-apoi 2 ani si jumatate...

            Si atunci cel mai important ar fi cate ORE invata copiii la scoala, nu cate zile. Din pacate aici n-am rabdarea sa caut foarte mult, dar din putinele surse unde m-am uitat, mie imi pare ca nu se preda timp de atatea ore pe zi ca la noi. Ca exista after-school la ei, aia e partea a doua.
            • 0 (2 voturi)    
              23 de zile de școală (Luni, 28 iunie 2021, 22:27)

              Elas [utilizator] i-a raspuns lui Teszzt

              Atenție! 23 de zile lucrătoare (cu 5 zile pe săptămână) în 12 ani, adică într-un ciclu de învățămând înseamnă 276 zile de școală mai mult, așa este? Dacă la noi sunt 170 zile de școală pe an, tot rezultă peste un an și jumătate de școală mai mult în Germania. Ce e atât de greu de calculat? Nu-mi răspundeți. Doar revedeți calculul în variantele dumneavoastră, pentru că, da, trebuie să recunoaștem, în România sunt vacanțe și „libere” cu duiumul!
              • 0 (0 voturi)    
                Pai eu ce am scris? (Luni, 28 iunie 2021, 23:46)

                Teszzt [utilizator] i-a raspuns lui Elas

                Am scris ca diferenta NU este de 2 ani si jumatate cum tot zice S. Cimpeanu & co.

                Daca faci calculul cu anul scolar nemtesc, ies 1.46808511 ani, iar daca faci calculul cu anul scolar din RO, ies 1.62352941 ani. Oricum ai face e departe de 2.5 ani.

                Nu stiu ce asteptari aveti voi de la un ministru, dar sa exagerezi ca un poet, nu cred ca e ok.

                Plus, cum am mai scris, conteaza numarul total de ore, nu de zile. Ori de numarul de ore nu am auzit niciun fel de informatii de la dl. ministru.
      • +2 (2 voturi)    
        copiii sau concediul? (Luni, 28 iunie 2021, 15:54)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Alynna

        Nu inteleg de ce toata lumea se gandeste la concedii in loc sa se gandeasca la copiii.

        Cui ii pasa mai mult de concediu decat de copil, nu are decat sa ii dea spre adoptie si scapa de povara lor. Merge in concediu cand vrea.
  • +7 (9 voturi)    
    Mai intai ar trebui sa se faca scoala (Luni, 28 iunie 2021, 3:09)

    BroascaLaBariera [utilizator]

    … pe tot parcursul anului scolar, chiar asa “scurt” cum e. Fiindca deocamdata nu se face efectiv scoala decat maximum 2/3 din anul scolar, in rest se sta. De ex.: dupa 1 dec. si pana la vacanta de Craciun, saptamana de dinainte de Paste, apoi dupa 1 mai - in toate aceste perioade, in majoritatea scolilor, nu se face aproape nimic.
  • +1 (11 voturi)    
    mai rau ca Anisie (uite ca se poate!) (Luni, 28 iunie 2021, 6:22)

    Dedalus [utilizator]

    Acest ministru pupator de prezidentiale nu are nicio treaba cu politicile educatiei sau cu administrarea invatamantului.

    Singurul lui obiectiv este sa adune voturi de la parinti disperati ca odrasla lor nu si-a umplut creierul cu aberatiile din scoala.

    Faptul ca prelungirea scolii nu ar face decat sa chinuie inutil copiii nu intra in capsorul sau plin doar de voturi si salarii.
    • -2 (4 voturi)    
      multe cadre p-aici (Luni, 28 iunie 2021, 9:49)

      di livio [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      didactice, adica dăscălime...se teme dăscălimea de muncă la școală, îi greu, vara-i cald, iarna frig și vara nu-i ca iarna...dăscălimea ar vrea să nu mai fie școală, să fie numa meditățiili, fac medității cîțiva care au bani și restu la șpăranghel...în ton cu Întîiu Meditator al patriei, primu fizician al Sibiului, jo napot...meditățiili se pot face și iarna și vara, mult succes
  • +7 (15 voturi)    
    Vacanta Mare (Luni, 28 iunie 2021, 6:35)

    dan.c [utilizator]

    Daca e ceva bun in invatamantul romanesc, atunci acela e exact Vacanta Mare!
    Cele mai frumoase amintiri ale copilariei vin din Vacanta Mare. Imi amintesc si acum senzatia de libertate pe care o simteam cand incepea… Pentru un copil, trei luni e un orizont de timp asa de indepartat… Vreau iar in Vacanta Mare!!!!
  • +12 (12 voturi)    
    In loc sa crestem calitatea... (Luni, 28 iunie 2021, 7:46)

    mircea112 [utilizator]

    Scoala in Romania e facuta pt profesori nu pt copii.
    Daca era o problema calitatea scolii atunci se revizuia materia scapand de lucrurile ce nu mai au sens, se revizuia metodologia si materialele de predare la secolul 21, se curata invatamantul de suplinitorii analfabeti si asa zisii profesori ce an de an scot clase intregi ce nu pot trece evaluarea nationala sau bacul!
    In schimb, se mareste durata scolii se baga alte materii nefolositoare predate de alti suplinitori analfabeti cu alte manuale alternative folosind aceleasi metode de predare de pe timpul lui Cuza. Pt ce?
    Sa avem un sistem bugetar mai mare, mai multi oameni legati de stat si de partid prin directorul de unitate inregimentat politic. Oameni ce vor propavaduii cuvantul partidului in scoli pt acel salariu de rahat. Iar copii? Rezultatele scolare? Vor fi aceleasi, eventual, ca de fiecare data, scadem nivelul examenelor sa aratam utilitatea orelor in plus! O sa ajungem sa-i punem sa-si scrie decat numele, sau eventual sa puna degetu...
  • +9 (9 voturi)    
    Trebuie refacut tot sistemul de invatamant (Luni, 28 iunie 2021, 7:56)

    Popcea [utilizator]

    Invatamantul nostru e ca acum 70 de ani: li se cere copiilor sa memoreze date si sa invete multe lucruri inutile. In schimb nu sunt invatati deloc sa faca lucruri de care chiar au nevoie in viata reala din prezent, adica scoala romaneasca nu-i invata sa gandeasca, sa se exprime clar si structurat scris si oral, sa-si sustina punctul de vedere, sa faca conexiuni, sa caute informatii in surse relevante, sa colaboreze in echipa, sa gestioneze un proiect. Ok, durata scolii se poate prelungi daca vacanta de vara e la noi cea mai lunga din Europa. Ar trebui insa sa nu mai aiba 6-7 ore pe zi, ci 4, maxim 5. Dar asta cu scurtarea vacantei nu e nici pe departe ceva important. Mult mai important e sa actualizezi manualele, programa, sistemul de evaluare ... si mentalitatea profesorilor la cerintele secolului nostru. Trebuie sa se tina cont ca memorarea nu mai e o cerinta in educatia unui copil: un copil de 12 ani are acces in 2 secunde la toata informatia cunoscuta de toti profesorii lui. Important e sa stie cum sa o caute, cum sa o inteleaga si sa faca conexiuni. Chestia eia cu "bagati caietrle si manualele in geanta si scoateti o foaie de hartie" e ceva anacronic. Evaluarea trebuie facuta in asa fel incat copilul sa aiba acces la toate sursele, inclusiv dmartphone. Dar pt asta intrebarile si sistemul de punctare trebuie sa fie diferit.
    • -2 (4 voturi)    
      Sunt de acord (Luni, 28 iunie 2021, 11:06)

      BuzzBuzzard [utilizator] i-a raspuns lui Popcea

      Intregul invatamant trebuie restructurat , lucru care trebuie facut de specialisti adevarati.
      Cred insa ca memorarea cat mai multor cunostinte in toate domeniile este esentiala.
      Capacitatile creierului trebuie folosite la maxim !
      Nu exista cunostinte nenecesare !
      Exista cunostinte care trebuie sa le ai !
      In toate domeniile !
      Altfel vei ajunge sa nu stii pe ce lume de afli ! Asa cum s-au trezit turistii francezi trimisi de o agentie franceza la Bucuresti , in loc de Budapesta.
      Toti cei implicati in aceasta aveau creierul odihnit, nefolosit , pentru ca invatamantul de care au avut parte nu a considerat ca memorarea este un subiect important. Creierul , asa precum restul organelor umane, trebuie folosit cat mai mult ! Iar MEMORAREA este principalul exercitiu care trebuie avut in vedere !
    • 0 (0 voturi)    
      obiectiv (Luni, 28 iunie 2021, 15:59)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Popcea

      Societatea romaneasca nu are nevoie de cetateni competenti. Nu are ce sa faca cu ei.

      De aceea invatamantul este formal si nu se poate reforma nicicum.

      Discutia despre durata cursurilor nu are nicio legatura cu calitatea procesului de invatamant.

      Este pur si simplu o manevra electorala, pe ideea de a multumi pe cei mai multi, pentru a atrage cat mai multe voturi. Daca prelungind se obtin mai multe voturi decat daca nu se prelungeste, atunci cursurile se vor prelungi. Nu-si bate nimeni capul cu invatarea, evaluarea si alte "prostii" de-astea/

      De copiii nu-i pasa nimanui.
  • +7 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 28 iunie 2021, 8:25)

    [anonim]

    • +1 (1 vot)    
      . (Luni, 28 iunie 2021, 12:01)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui

      Parerea mea e ca teme de 2-3 ore trebuie facute la scoala, dupa ore si eventual dupa masa. 2-3 ore e cam multisor as indrazni eu sa spun. Depinde si la ce nivel, daca e inainte de un examen sau nu...
      • 0 (0 voturi)    
        in acest mileniu (Luni, 28 iunie 2021, 16:01)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Gigel cu elefantii

        Notiunea de "tema" este anacronica.
        Un copil nu are voie sa rezolve teme mai mult de una ora pe zi.

        Dupa toate standardele si cercetarile.
        Daca depasesti una ora si durata cursurilor trece de 5 ore pe zi, e foarte probabil ca oboseala sa prabuseasca randamentul.

        Strici tot, nu castigi decat eventual un rezultat mai bun la un examen. Care rezultat oricum nu duce nicaieri.
  • -2 (10 voturi)    
    bravo (Luni, 28 iunie 2021, 9:08)

    mihnea1976 [utilizator]

    Au iesit toti profesorasii ca sa ne aminteasca ca e prea cald vara ca sa mearga la servici si ca ei sustin turismul romanesc.In comparatie cu tarile care au un sistem educational performant,Romania are cel mai scurt an scolar.In tara noastra scoala este structurata dupa nevoile profesorilor ,elevii sunt pe plan secund.In occident vacanta scolara coincide cu concediile parintilor deoarece bunicii nu prea au grija de nepoti,fiind mai mult preocupati de excursii.Profesorii se vor impotrivi oricarei reforme in invatamant,sistemul actual le convine.Nu stiu daca un ministru va avea vreodata curajul de a schimba ceva in scoala romaneasca,din pacate.Trebuie doar sa dea un copy paste la un sistem educational din tarile civilizate,nu sa inventeze roata la caruta atat timp cat ea a fost descoperita de sute de ani.Astept injuraturile cadrelor didactice stiind ca adevarul supara.
    • -2 (10 voturi)    
      Si de la mine un Bravo ! (Luni, 28 iunie 2021, 9:35)

      BuzzBuzzard [utilizator] i-a raspuns lui mihnea1976

      Este un pas spre normalitate !
      Nicaieri in lumea civilizata nu stabileste parintele programul scolar !
      Este prea multa vacanta in invatamantul romanesc !
    • 0 (0 voturi)    
      Pai si ce treaba ai mai facut (Luni, 28 iunie 2021, 12:00)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui mihnea1976

      daca nu inventezi roata de la caruta, varful acului de gamalie, aerul cald si gaura din covrig? Sa iei de-a moaca de la altii, poti zice ca ai avut activitate? Si daca iei de-a gata tu cum mai esti miezu'?
    • 0 (0 voturi)    
      Corect mihnea 1976 (Miercuri, 30 iunie 2021, 8:52)

      mihai53 [utilizator] i-a raspuns lui mihnea1976

      Toate comentariile care cer vacante cat mai mari , reduceri de ore si continut din programa , eliminarea materiilor ""neimportante "" , sunt foarte apreciate . Cand este vorba de munca mai multa , comentariul este sanctionat prin vot negativ .
  • +1 (3 voturi)    
    Si o luna e prea mult! (Luni, 28 iunie 2021, 10:44)

    n4c [utilizator]

    Eu propun sa renuntam la vacanta de vara!

    Daca pregatirea elevilor e proportionala cu durata cursurilor, renuntind la vacanta de vara un elev roman va invata cu un an in plus fata de un elev neamt intr-un ciclu de invatamint de doispe ani. In doispe ani le luam fata nemtilor!

    Si ginditi-va numa', cit s-ar ridica pregatirea elevilor daca am renunta LA TOATE VACANTELE! Ii rupem si pe americani!

    Urmatoarea miscare ar fi sa introducem scoala in trei schimburi. Isi dau astia micii si doctoratele pina ajung majori!
  • +1 (1 vot)    
    Nu mai bine (Luni, 28 iunie 2021, 11:56)

    Gigel cu elefantii [utilizator]

    s-ar pune la punct invatamantul online, sa fie facut sa functioneze? Am inteles ca scoala e si o forma de socializare, dar nu trebuie redusa doar la atat. Invatamantul online poate functiona alaturi de cel clasic si chiar sa faca foarte bine, ii face pe oameni mai responsabili de viitorul lor. Altfel, exista riscul sa o faca altii si noi sa ne luam dupa ei, ultimii din caruta (aveti grija sa nu cadeti).
    • +1 (1 vot)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 28 iunie 2021, 13:35)

      [anonim] i-a raspuns lui Gigel cu elefantii

      • +2 (2 voturi)    
        oarecum (Luni, 28 iunie 2021, 15:48)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui

        Nu tine de varsta.
        Ati fi surprins sa constratati ca mosulicii si babutele stiu mai bine sa lucreze cu calculatorul decat multi tineri. Sa nu confundam facebook si smartphone cu lucrul la calculator.

        Sigur insa ca depinde si de scoala.
    • -1 (1 vot)    
      mda (Luni, 28 iunie 2021, 16:04)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Gigel cu elefantii

      Oricum tot online invata. Cine e nebun sa isi bata capul cu aberatiile predate in scoala?!

      Vrei sa stii ceva ca lumea, te pui cu burta pe engleza si eventual de inscrii la un liceu on-line din lumea asta.

      De unde pana unde ar trebui ca un copil roman sa investe la o scoala din Romania!? Cand are la dispozitie o lumea intreaga, licee online, examene on-line, de ce ar trebui sa stea sa in Ro?
  • 0 (0 voturi)    
    De cate (Luni, 28 iunie 2021, 19:16)

    soringusar [utilizator]

    De cate ori apare un comunicat al dlui Campeanu , ma ia groaza si ma intreb cum poate fi tinut in guvern un ministru asa incompetent ?
    Atat de mica este rezerva de specialisti in invatamant in politica romana ?
    Dupa dna Cati Andronescu , acest ministru este de o incapacitae profesionala profunda.
    Dle Catu , chiar nu se vede acest aspect , sau aparitiile dlui Campeanu la TV il fac "foarte capabil" ?
    Puneti atunci un CD sa vorbeasca in direct si iertati-ne cu consideratiile "inovatoare" inepte ale dlui Campeanu.
    Dna Anisie a fost de 100 x mai valoraoasa profesional. De ce ati schimbat-o ? Pt ca avea coerenta ?
  • +1 (1 vot)    
    Vreau sa confirm (Luni, 28 iunie 2021, 19:18)

    soringusar [utilizator]

    Parerea unor comentatori din urma cu 4-5 zile de pe acest site.
    Alt minstru cu aspecte profesionale jalnice este dl Bode la MI. In vestul tarii se plimba migrantii pe strada ca la Kabul , Karachi.
    Au acestia forme legale de intrare in tara ? Pe ce criterii le-au fost acordate vizele ? Cine i-a invitat ? Pe unde intra in RO ?
    Sarbii de abia asteapta sa scape de ei si ni-i trimit pachet . De ce nu luam exemplul lui Victor Orban ?
    Suntem chiar atat de prosti ?
    De ce nu selectam pe cine primim in tara in functie de competenta ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by