Poliţia municipiului Focşani a început cercetări în urma unei reclamaţii venite din partea Inspectoratului Şcolar Vrancea care a arătat că, în ziua în care s-a susţinut proba la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale, subiectele au fost publicate pe o reţea de socializare înainte de finalizarea examenului, relatează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, cercetările au fost demarate în urma sesizării că subiectele la română au fost postate la ora 10.39, practic în timpul desfăşurării probei.

„Poliţia municipiului Focşani a fost sesizată că la 22 iunie, dată la care s-a desfăşurat proba la română în cadrul Evaluării Naţionale, la ora 10.39, pe un cont de socializare, au fost postate fotografii cu broşura necompletată care conţinea subiectele de evaluare pentru clasa a opta. Poliţia a demarat verificări urmând a se lua măsuri în funcţie de rezultatele acestora”, a declarat reprezentantul IPJ Vrancea.

Faptele au avut loc la Şcoala „Ion Basgan” din Focşani, unde directorul instituţiei a anunţat o anchetă internă pentru a afla cine a postat pe internet subiectele în timpul examenului.

Totodată, o anchetă a fost iniţiată de la Inspectoratul Şcolar, care ca o primă măsură în urma acestui incident a decis schimbarea comisiei de examen pentru proba de matematică, înlocuitori fiind numai inspectori şcolari.

La Şcoala „Ion Basgan” sunt 102 elevi de clasa a opta care susţin Evaluarea Naţională.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marți că au fost sesizate organele de cercetare penală în cazul a trei școli în care subiectele la evaluarea națională, proba de limba română, au fost făcute publice înainte de termen.

„La nivel naţional, cu unele excepţii, nu au fost incidente majore. Au existat incidente la nivelul a trei şcoli în care subiectele au fost făcute publice în pofida reglementărilor. În acest sens, Ministerul Educaţiei a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la nerespectarea regulilor în această situaţie, în toate cele trei situaţii. Este vorba de subiecte care au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă.

„Pentru divulgarea subiectelor, sancțiunea este cu siguranță cea mai gravă”, a adăugat acesta.