Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat că studenții care vor să locuiască în cămine „în regim hotelier” în timpul verii au obligația să se vaccineze anti-Covid.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studenţeşti peste vară, care ar afecta atât oraşul, cât şi începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenţilor)”, se arată în comunicatul de presă al UBB, adăugând că la această decizie au luat parte și studenții.

UBB anunță și că dorește ca anul viitor universitar să înceapă „clasic”.

Precizările Universității Babeș-Bolyai:

„1. Studenţii UBB care desfăşoară activităţi didactice obligatorii sunt cazaţi, în regimul constrângerilor impuse de pandemie, fără a fi condiţionaţi de vaccinare.

2. Studenţii care nu au activităţi didactice obligatorii, dar doresc să rămână în oraş şi să utilizeze căminele UBB "în regim hotelier", cu scop personal, au obligaţia de vaccinare. Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studenţeşti peste vară, care ar afecta atât oraşul, cât şi începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenţilor).

3. Modalităţile de cazare şi de începere a anului universitar 2021-2022 vor fi stabilitate la sfârşitul lunii iulie, în funcţie de condiţiile pandemiei şi de reglementările naţionale existente, cu implicarea întregii comunităţii academice a UBB.”

  • "UBB se pregăteşte să înceapă anul universitar 2021-2022 în logica clasică. Dar acest lucru depinde atât de condiţiile pandemiei şi de reglementările naţionale, cât şi de măsurile interne. Măsura vaccinării pentru acei studenţi care doresc să utilizeze peste vară, "în regim hotelier", căminele UBB este o astfel de măsură, luată democratic, inclusiv cu participarea studenţilor, pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studenţeşti peste vară, care ar afecta atât oraşul, cât şi începerea anului universitar 2021-2022.
  • Aşadar, este o decizie comună pentru a putea pregăti fără riscuri mari un nou an universitar 2021-2022, fără a discrimina pe cineva academic (nimeni nu este oprit de la un act academic).
  • Mai mult decât atât, vom analiza la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie dacă vaccinarea poate să fie înlocuită (nu doar ca măsură excepţională) cu prezentarea periodică a unui test şi/sau cu dovada trecerii prin boală; deja, aşa cum este precizat în Hotărârea Consiliului de Administraţie al UBB, dacă vaccinarea nu se poate realiza ca urmare a unor condiţii medicale, atunci se aplică măsuri alternative pentru a permite cazarea (ex. testare periodică, gruparea căminelor etc.).
  • În fine, împreună cu reprezentanţii Consiliului Studenţilor din UBB, venim în întâmpinarea studenţilor, ajutându-i să se vaccineze, astfel încât să putem reveni cât mai curând la condiţiile normale, fireşti de cazare şi studiu", afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că UBB, ca o instituţie care se ocupă de cunoaştere îşi fundamentează deciziile pe ştiinţă şi susţine campania naţională de vaccinare, inclusiv, în colaborare cu reprezentanţii studenţilor proprii, în campusurile studenţeşti.”