Miniştrii Proiectelor Europene şi Educaţiei, Cristian Ghinea şi Sorin Cîmpeanu, au transmis, miercuri, că s-a impus o reducere a alocărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență de la 42 la 29,2 miliarde euro, ceea ce presupune o ajustare a alocărilor pentru toate domeniile. Astfel, este redusă și alocarea pentru proiectul ”România educată”, dar România, cu 12% fonduri direcţionate către educaţie, tot are o alocare peste media europeană, susțin cei doi miniștri.

GradinitaFoto: Agerpres

HotNews.ro a scris, citând surse oficiale, că o “tăiere” importantă ar putea afecta capitolul Educație pentru proiectele prevăzute inițial să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru care alocarea inițială era de 4,4 miliarde de euro.

Miniştrii Proiectelor Europene şi Educaţiei, Cristian Ghinea şi Sorin Cîmpeanu, au transmis o declarație comună de presă în care spun că s-a impus o reducere a alocărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență de la 42 la 29,2 miliarde euro, ceea ce presupune o ajustare a alocărilor pentru toate domeniile. Astfel, este redusă și alocarea pentru proiectul ”România educată”, dar România, cu 12% fonduri direcţionate către educaţie, tot are o alocare peste media europeană, susțin cei doi miniștri.

Ce spun cei doi miniștri:

  • "Coaliția de guvernare consideră educația domeniu prioritar pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. In acest context, in varianta agreata astăzi, 5 mai 2021, se alocă pentru România Educată peste 12% din bugetul total PNRR (3,7 miliarde euro din totalul 29,2 de miliarde euro alocați României).
  • Ajustarea bugetului PNRR pentru eliminarea supracontractarii, de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro, presupune o ajustare a alocărilor pentru toate domeniile. PNRR include acum o alocare pentru educație mult peste media europeană/recomandările Parlamentului European (10%).
  • Bugetul “România Educată” pe care îl negociem acum cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde euro, buget ce păstrează alocarea inițială in valoare de 314 milioane euro pentru dotarea a 10.000 de laboratoare școlare, susține cel mai mare program de reducere a abandonului școlar - 530 milioane euro, aloca învățământului superior mai mult de 600 milioane de euro (peste 16% din buget educatie PNRR pentru sustinerea digitalizării învățământului superior, sustinerea calificărilor emergente și renovarea/ “înverzirea” campusurilor universitare), precum și reforma învățământului dual prin alocarea a peste 400 milioane euro.
  • Este un efort masiv de finanțare a educației din PNRR și lucrăm împreună pentru finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană, iar componenta “România Educată” rămâne una dintre “campioanele PNRR”.

Coaliția a agreat proiecte de 29 de miliarde de euro pentru finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), față de peste 40 de miliarde de euro, inițial, iar ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, spunea că există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă, dar "nu este nimic dramatic".

  • "Sunt 350 de linii de investiţie în PNRR. (...)
  • În cele mai multe cazuri vorbim de o reducere a sumelor, pentru că au fost cazuri în care, aşa cum ne aşteptam, nu aveam o fundamentare foarte bună a fluxurilor. Nu este nimic dramatic.
  • M-aş abţine însă de la a da detalii pentru că aş vorbi de nişte negocieri în curs. De altfel, dacă aţi observat eu am ţinut aceste negocieri cu Comisia Europeană destul de low profile, ca să zic aşa. Adică nu am simţit nevoia să facem negocierile publice. Nicăieri, în nicio ţară, nu s-au făcut negocierile publice", spunea Cristian Ghinea, joi, la Digi 24, întrebat cum s-a ajuns de la proiecte de 40 de miliarde de euro la 29 de miliarde de euro.

Ghinea a explicat că mai sunt puncte în care există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă, precum fondul pentru Unităţile Administrativ Teritoriale sau fondurile pentru cultură. România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în 31 mai, termenul fiind amânat cu o lună.

În varianța inițială, Guvernul propunea, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, o alocare de 4,7 miliarde euro pentru mai mulți piloni din educație - de la programul de reducere a abandonului școlar, educație timpurie și construcția de creșe, parte a programului România Educată.