Articol susținut de Universitatea Româno-Americană

30 de ani dedicați educației și 2 milioane de euro investiți din fonduri proprii în burse

de     Smile Media
Vineri, 16 aprilie 2021, 10:06 Actualitate | Educatie


Universitatea Româno-Americană
Foto: Universitatea Româno-Americană
​Timp de trei decenii, Universitatea Româno-Americană și-a consolidat poziția ca platformă de educație și expunere internațională prin cele 200 de parteneriate cu instituții de învățământ din întreaga lume, în beneficiul studenților. Totodată, a investit din resurse proprii peste 2 milioane de euro pentru a susține nivelul înalt al performanței academice în rândul tinerilor, prin acordarea a 6.200 de burse de performanță (media generală 10), burse de studiu (la programe în limba română, 20% la licență și 10% la masterat) și burse sociale.

”Investițiile noastre au fost și sunt îndreptate spre crearea unui mediu educațional competitiv la nivel național și internațional. În campusul nostru modern, studenți din peste 40 de țări alcătuiesc o comunitate multiculturală ancorată pe drumul devenirii profesionale și personale, aflate într-o explorare permanentă a cunoașterii. Preocupările noastre urmăresc adaptarea conținutului curricular raportat la evoluțiile din domeniul și cerințele angajatorilor, realizarea de activități extra-curriculare, abordările antreprenoriale integrative, parteneriatele cu universități internaționale, cursurile predate semestrial de profesori internaționali, parteneriatele cu mediul de afaceri, sprijinirea activităților de voluntariat, a stagiilor practice și dezvoltarea abilităților antreprenoriale, preocuparea permanentă pentru crearea de oportunități și extinderea orizonturilor cunoașterii și oferirea de experiențe integrative, sunt direcții urmate în cadrul universității noastre în procesul de construire a unui sistem de valori durabil.” susține prof.univ.dr. Costel Negricea, Rectorul Universității.

Anul acesta, pe 17 aprilie, Universitatea Româno-Americană celebrează 30 de ani de la înființare, moment ce va fi marcat în săptămâna 19-23 aprilie 2021 printr-o serie de evenimente online cu invitați din țară și de peste hotare.

Evenimentele se vor desfășura pe o platformă digitală și vor pune în lumină promovarea valorii în educație, cercetare, inovație și tehnologie, în contextul în care învățământul mondial este obligat să se adapteze unei noi realități.

Participanții – studenți, absolvenți și profesori, viitori cursanți și părinți – vor avea ocazia să viziteze standurile virtuale ale celor 7 facultăți din cadrul universității, să participe la workshop-uri de consiliere vocațională și orientare profesională, concerte de muzică clasică, dar și la o scenetă de teatru susținută de studenții actuali.

Pentru mai multe detalii accesați linkul: https://www.rau.ro/30ani/

Articol susținut de Universitatea Româno-Americană






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1252 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by