Vineri este prima zi din vacanța prelungită de primăvară stabilită săptămâna trecută de Ministerul Educației în perioada 2 aprilie - 4 mai, pentru toți elevii, mai puțin pentru cei din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a. Elevii din clasele terminale vor avea un interval de școală online între 12-30 aprilie, apoi din nou vacanță până în 9 mai.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decizia unei vacanțe prelungite a fost luată la solicitarea Ministerului Sănătății, pentru reducerea mobilității populaței, având în vedere că în luna aprilie este așteptat un vârf al numărului de cazuri de infectare, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Vacanțele de primăvară vor fi după cum urmează:

  • Pentru elevii din clase non-terminale (toți exceptând clasa a VIII-a și a XII-a): 2 aprilie - 4 mai
  • Pentru elevii din clasele terminale: 2-11 aprilie / 30 aprilie - 9 mai (Pastele Catolic: 4 aprilie; Paștele Ortodox: 2 mai)
  • Evaluarea Națională are loc între 22-25 iunie. Bacalaureatul are loc între 28 iunie - 1 iulie. (Vezi mai jos în articol calendarul detaliat)

Deși teoretic intră și ele în vacanță, grădinițele pot rămâne deschise, cu avizul DSP, pentru „activități educaționale”, potrivit ordinului de ministru de la începtului săptămânii.

„În perioada vacanţelor, în unităţile de învăţământ cu nivel preşcolar se pot organiza activităţi educative cu copiii, cu prezență fizică, cu avizul direcţiei de sănătate publică”, se precizează în ordinul de ministru pentru modificarea structurii anului școlar.

De asemenea, pe perioada acestei vacanțe se pot continua activitățile remediale cu prezență fizică, acolo unde rata de infectare cu noul coronavirus nu depășește 6 la mia de locuitori.

Când s-ar putea deschise școlile complet, fără scenariile verde, galben, roșu - ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu

  • „Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare (n.r. de angajaţi din educaţie vaccinaţi). Mult peste jumătate din angajaţii din învăţământ. Prim-ministrul şi-a asumat public în conferinţă de presă să spună că va susţine testarea noninvazivă despre care am discutat, care să nu necesite personal medical, care să fie uşor de acceptat pentru părinţi, care să fie chiar autoadministrabilă de către copii. Regulile de protecţie respectate, vaccinare, testare şi trend descendent va da ocazia Ministerului Educaţiei să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor şcolilor, nu după scenariile verde, galben, roşu, cu prezenţă fizică.
  • Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câştig. Este un imens câştig", a spus în urmă cu câteva zile ministrul Educaţiei la Digi 24, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă scenariul este acela ca după vacanţă copiii să revină la şcoală în toată ţara, ministrul a răspuns: "Da, pentru asta este nevoie de îndeplinirea a patru condiţii. Trei deja le avem. Le avem sau sunt în curs de a le avea, pentru că testarea este o promisiune".

Promisiuni pentru teste noninvazive din salivă pentru elevi, după vacanța de primăvară

Cîmpeanu a declarat în mai multe rânduri că Ministerul Educaţiei va insista pentru ca testele noninvazive să fie folosite în şcoli.

"Vom insista în orice fel să se pună în practică acest lucru şi sunt convins că primul-ministru atunci când a făcut această promisiune publică a avut în cap inclusiv acoperirea bugetară necesară achiziţiei acestor teste", a susţinut acesta.

Nu este clar însă în acest moment cine se va ocupa de achiziționarea acestora, când și câte astfel de teste vor fi disponibile. Atât ministrul Educației, cât și cel al Sănătății, Vlad Voiculescu, au afirmat pentru HotNews.ro că ministerele pe care le conduc nu au baza legală pentru a face această achiziție.

Structura an școlar 2020-2021 modificată:

După modificările făcute, anul școlar se va încheia pe 25 iunie pentru elevii din clasele nonterminale, iar săptămâna de școală care se „taie” din semestrul al doilea nu va fi recuperată în zile suplimentare.

Examenele de evaluare națională 2021 și bacalaureat 2021 vor rămâne la aceleași date stabilite.

Semestrul al II-lea are 16 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie - 25 iunie 2021, astfel:

Pentru clasa a VIII-a:

  • cursuri - luni, 8 februarie 2021 - joi, 1 aprilie 2021;​
  • vacanţă - vineri, 2 aprilie 2021 - duminică, 11 aprilie 2021;
  • cursuri în sistem online - luni, 12 aprilie 2021 - joi, 29 aprilie 2021;
  • vacanţă - vineri, 30 aprilie 2021 - duminică, 9 mai 2021;
  • cursuri - luni, 10 mai 2021 - vineri, 11 iunie 2021;

Pentru clasele a XII-a zi şi clasele a XIII-a seral şi frecvenţă redusă:

  • cursuri - luni, 8 februarie 2021 - joi, 1 aprilie 2021;
  • vacanţă - vineri, 2 aprilie 2021 - duminică, 11 aprilie 2021;
  • cursuri în sistem online - luni, 12 aprilie 2021 - joi, 29 aprilie 2021;
  • vacanţă - vineri, 30 aprilie 2021 - duminică, 9 mai 2021;
  • cursuri - luni, 10 mai 2021 - vineri, 4 iunie 2021;

Pentru grupele de grădiniţă şi celelalte clase, cu excepţia celor prevăzute mai sus:

  • cursuri - luni, 8 februarie 2021 - joi, 1 aprilie 2021;
  • vacanţă - vineri, 2 aprilie 2021 - marţi, 4 mai 2021;
  • cursuri - miercuri, 5 mai 2021 - vineri, 25 iunie 2021.

Vacanţa de vară - sâmbătă, 26 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.”

CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:

  • 7 - 11 iunie 2021 - Înscrierea la evaluarea națională
  • 22 iunie 2021 - Limba și literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 - Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 - Limba și literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 - ora 19:00) - 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) - Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 - Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie - iulie 2021

  • 31 mai - 4 iunie 2021 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 18-23 iunie 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 23-25 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 1 iulie 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 5 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 - 18,00
  • 6 - 9 iulie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 - 26 iulie 2021 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 17 august 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 18 august 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 19 august 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 23-24 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 26 - 27 august 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 30 - 31 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
  • 31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale