​Academia de Studii Economice (ASE) din București este singura instituție de învățământ superior din România care apare în segmentul 201-250 dintr-un total de 606 universități în clasamentul Times Higher Educaion pentru economii emergente, în timp ce Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca se află în segmentul 251-300.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alte nouă universități românești se află în ultimele o sută de locuri, adică 501+. Printre ele și Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București.

Foto mai jos cu clasamentul:

Pentru întreg topul, click aici

Topul este condus de universități din China, care ocupă primele cinci locuri.

Universitățile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanță, grupați pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internațională (10%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (10%), se precizează într-un comunicat de presă al ASE București.

„Academia de Studii Economice din București și-a continuat trendul ascendent în prestigiosul clasament Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings, în pofida activității în condițiile dificile, specifice contextului pandemic, și urcă pe locul 1 între universitățile românești și în segmentul 201-250 la nivel internațional, conform ediției 2021. Prezența pe poziții notabile a tuturor universităților membre ale Consorțiului Universitaria în acest clasament de prestigiu, respectiv Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara, validează, și de această dată, reputația și valoarea academică a acestora”, se mai arată în comunicat.