​Într-un comunicat comun, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federaţia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ cer eliminarea obligativității purtării măști de către elevi la orele de sport. Acestea consideră că măsura impusă de Ministerul Sănătății este excesivă și susțin propunerea Ministerului Educației de a fi eliminată această interdicție.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Este inexplicabil faptul că, atunci când s-au stabilit măsurile prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei și Ministerului Sănătății, reprezentanții Ministerului Sănătății au afirmat că s-au inspirat din deciziile luate de alte țări, nu însă și în ceea ce privește purtarea măștilor de către elevi la orele de educație fizică. Și atunci, și în prezent, elevii din majoritatea țărilor membre UE nu sunt obligați să poarte mască la orele de educație fizică. Greșesc specialiștii din aceste țări sau noi avem o problemă?! Se pune întrebarea: când este mai mare riscul transmiterii coronavirusului, atunci când elevii își petrec timpul liber în mall-uri, în stațiuni, în mijloacele de transport în comun sau la orele de educație fizică, păstrând distanța corespunzătoare?” Se întreabă aceștia în comunicatul transmis luni.

Semnatarii consideră că „oficialii din Ministerul Sănătății ar trebui să țină cont de riscurile la care sunt expuși elevii care fac orele de educație fizică cu masca pe față, având în vedere că masca afectează capacitatea de efort, iar hiperventilaţia pe o durată mai mare de 15 minute cu masca pe față nu este indicată, după cum arată specialiștii.”

Ei mai spun că „după o perioadă atât de îndelungată în care elevii au stat departe de școală, orele de educație fizică, acolo unde există condiții optime de desfășurare a acestora, sunt mai mult decât binevenite dacă se fac fără mască și reprezintă o revigorare fizică și psihică.”

„Orele de educație fizică se pot organiza, astfel încât să fie evitate sporturile de echipă în spațiile închise, acestea putând să se desfășoare în aer liber, pe terenuri de sport corespunzătoare și cu păstrarea distanței. Elevilor li se poate impune să poarte mască atunci când se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice și până la momentul începerii orei, precum și după finalizarea orei”, susțin părinții și sindicaliștii.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat marți că, după discuții purtate cu reprezentanții Ministerului Sănătății, s-a stabilit că ar fi acceptabile orele de sport la care elevii să nu poate mască doar dacă acestea s-ar desfășura în exterior, transmite Mediafax.

Ministrul a spus că în cea mai mare parte a școlilor din Europa purtarea măștii nu este obligatorie la orele de sport.

„Am dat exemplul tuturor țărilor europene care nu impun purtarea măștii în cadrul orelor de educație fizică. Există, în afară de regiunea Veneto, din Italia, în care încă există obligativitatea purtării măștii, singura regiune din Europa, mai există încă un caz special, cazul Franței, care recomandă ca orele de sport să se facă fără mască, dar să se facă în exteriorul școlii”, a declarat Cîmpeanu, la Antena3.

Acesta spune că soluția acceptată până acum ar fi că orele de sport s-ar putea desfășura fără mască doar dacă sunt ținute în spații deschise.

„Am discutat cu Ministerul Sănătății și punctul de vedere până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în condițiile în care orele de sport se fac în exteriorul școlii, în spații deschise. După cum vedem, temperaturile din acest moment nu permit aplicarea acestei variante propuse de Ministerul Sănătății. Discuțiile vor continua”, a mai spus acesta.

Conform reglementărilor actuale, copiii, cu excepția preșcolarilor, trebuie să poarte masca de protecție în permanență în timp ce se află în școală, implicit și la orele de sport.

În urmă cu 10 zile, Ministerul Educației a formulat mai multe propuneri pentru modificarea ordinului comun cu regulile în școli, una dintre acestea vizând desfășurarea orelor de educație fizică:

  • "Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri. Sporturile de echipă se recomandă a fi evitate. Atunci când este posibil, se recomanda organizarea orelor de educație fizică doar în aer liber (nefiind obligatorie purtarea măștii). Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, precum și după finalizarea orei de educatie fizică".

Ce prevede acum ordinul comun cu privire la orele de sport:

  • "Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze;
  • În situația în care în aceeași sala cursurile sunt organizate în schimburi se va asigura un interval de minimum 1 oră între acestea;
  • Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;
  • Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel încât să se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menținerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi.
  • Jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei maxim posibile dintre elevi;
  • Elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).
  • Se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, dacă condițiile meteorologice permit;
  • Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente.
  • Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;
  • La începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor prin utilizarea unor dezinfectanti pe bază de alcool;
  • Se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;
  • Activităţile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv şi cluburilor sportive şcolare se vor desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului şi sportului.

Cum este în alte state europene?

Austria - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, dar poate fi recomandată în cazurile în care este necesar.

Belgia - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Bulgaria - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri.

Cehia - nu se organizează ore de educație fizică.

Estonia - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Finlanda - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Franța - organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, nefiind obligatorie purtarea măștii.

Italia - regiunea Veneto: purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică este obligatorie pentru activitățile desfășurate în interior. Elevii pot renunța la mască numai dacă este menținută constant o distanță fizică de cel puțin 2 metri. Este așteptată o recomandare în acest sens din partea Ministerului Educației, iar regiunile vor decide asupra modalităților concrete în care aceasta va fi aplicată.

Luxemburg - purtarea măștii este obligatorie pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică.

Slovenia - purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică. Sunt deschise doar școlile din învățământul primar.

Spania - legea stabilește excepția de a nu purta o mască atunci când orele de educație fizică se practică individual și în aer liber sau când, ca urmare a naturii activităților, utilizarea unei măști este incompatibilă. În exercitarea competențelor lor, comunitățile autonome pot impune condiții mai restrictive și stabilit propriile reglementări în acest sens.

Suedia - purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie. (Notă: Datele au fost centralizate de către Ministerul Educației și transmie pe 12 februarie).