„Acest virus Sars-Cov-2 este fratele mai mic al lui Sars-Cov1. E un virus modificat în laborator de mâna criminală a omului și folosit ca armă biologică”, spune medicul Dan Gavrilescu în clipul pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, potrivit ziarului local, care a publicat clipul video.
„Nenorocirea care este? El a fost folosit într-un război complicat, economic. Este o mare afacere în spatele acestei pandemii. Un război economic care să lovească în economiile puternice. Anul trecut toți au dat înapoi în afară de China, care s-a redresat repede și acum este cea mai mare putere economică. O afacere mare cu vaccinurile, în care s-a investit foarte mult și banii trebuie recuperați. Deci practic trăim într-o minicună indusă prin televizor”, a mai afirmat acesta.

„Am încercat să am un dialog cu elevii mai ales că erau trecuți de vârsta majoratului ca să îi îndemna la discernământ, la trierea informațiilor pe care mass-media le dă trunchiat și îmi omoară pacienții. Numai că are patru secvențe proteice asemănătoare cu HIV. Nu stiu dacă e bine să facem știință la televizor, e multa politică”, a spus Gavrilescu vineri, la Digi24.
„Până la 31 decembrie 2020 am scris doar 12 certificate de deces, pentru alte boli nu pentru COVID. Cam unul pe lună. Până la 8 februarie anul acesta am scris 7. Cum să imi explic eu medical și ca cetățean acest fenomen alarmant? Dacă nu prin picatura asta chinezească pe care o administrează zi de zi persoanele în etate și singure?” a continuat acesta.
Întrebat dacă s-a vaccinat, medicul a răspuns: „Bineînțeles că nu, doamnă. Doar dacă mă obligă.” Pe de altă parte, a menționat că preferă vaccinul Astra Zeneca, cu virus atenuat viu.
Mai mult, medicul a precizat că nu poartă mască decât atunci când e nevoie. „Mi se pare irațional să port mască pe stradă” a spus el.
Numai idei proaste.
fiecare are dreptul al o opinie, nu exista nici o dovada ca Doctorul acesta NU ar avea dreptate
stiti voi sursa vaccinului?
Acuzatul poate respinge (demonta) probele acuzarii sau poate prezenta alte probe care ii dovedesc nevinovatia.
si? zici ca nenea doctoru a probat acuza sau doar si-a dat cu parerea?
haios este faptul ca saracul vrea sa se vaccineze cu vaccin astrazeneca, el crede ca functioneaza pe baza de "virus atenuat viu" :))). sunt curios daca ar mai vrea asta, daca ar avea idee ce contine de fapt vaccinul astrazeneca :D
Daca toti ar fi vorbit despre Corona doar pe baza de dovezi, ar fi fost o liniste deplina.
- "Lumineaza-ne si spune tu drept ce contine fiecare vaccin." nu trebuie sa te luminez eu, poti sa citesti singur prospectul fiecarui vaccin. esti in stare?
partea haioasa e ca acest medic nu vrea sa se vaccineze cu vaccin pe baza de mRNA dar vrea sa se vaccineze cu un vaccin ce contine "virus atenuat viu". daca te uiti la poza cu tabla o sa vezi ca sub vaccinul mRNA e scris cu litere mari GENETICA! ce nu stie el e ca vaccinul celor de la astrazeneca nu e un sc2 "virus atenuat viu", ci e un vaccin vectorial, e un adenovirus de la cimpazei modificat serios, nu doar "atenuat". acestui adenovirus i-a fost adaugat material genetic pentru a produce proteina spike sc2. deci practic acest doctoras se teme de vaccinurile pe baza de mRNA, ca sunt "genetice" dar vrea un vaccin care are un virus modificat genetic :)))) asta arata cat intelege el din genetica ....
- "Daca toti ar fi vorbit despre Corona doar pe baza de dovezi, ar fi fost o liniste deplina." daca ai avea curiozitatea sa citesti si articole medicale, ai vedea ca de fapt lumea din domeniu chiar foloseste si apreciaza dovezile. nu stiu in ce domeniu activezi tu, dar nu este peste tot ca la tine. cred ca esti in domeniul juridic, am observat intr-adevar ca acolo nu se prea dati importanta dovezilor :))) imi pare rau sa te anunt, calculatorul sau telefonul de pe care debitezi aberatii au fost construite cu ajutorul teoriilor bazate pe dovezi.
A, banuiesti ca unele teorii nu se incadreaza in linia oficiala, asta e cu totul altceva.
mai exista si argumentul de bun simt ca au fost atatea epidemii de-a lungul istoriei, deci nu e chiar asa de ciudat ca mai traim una..
in rest, daca sunt unii care cred ca sunt alte teorii mai plauzibile (nu ii contrazic), asteptam argumente serioase. dar important e sa fie de la cei autorizati/educati in domeniu, nu de la medici de famlie. in plus, argumentele sa fie recunoscute ca valide de comunitatea stiintifica.
iar OMS este obligata sa cerceteze fenomenul, indiferent ca circula sau nu teoria conspiratiei. Asta este obiectul sau de activitate.
Eh, imagineaza-ti cand esti pe domeniu. Ba mai mult, daca era o discutie la o bauta, asteptarile erau mici ca doar era asa for fun. Cand e vorba de educat copii si iti dai cu parerea nu e ok. Si voi continua cu faptul ca zici ca nu stii daca are dreptate. Cu atat mai mult trebuie sa-si tina gura inchisa daca nu stie sigur. Altfel o sa provoace dubii si contraziceri unora care inca sunt poe punctul de a invata ceva.
Aici nu e vorba de libertatea la exprimare. Toti se ascund in spatele acestui concept. Hai sa-ti explic cu niste exemple:
1. nu pot sa zic cuiva "parerea mea e ca felul in care calculeaza salariul meu e incorect... nu e bine facuta monografia contabila". E o parere. E alta fata de ce zic specialisti, carti sau legea. Am dreptul la opinie? Da. Am dreptul sa-m idau cu parerea unui prieten? Da, poate rade de mine, dar da.
2. Daca spun "parerea mea e ca 5+5=10 e ceva care nu e corect... daca schimb baza sau daca oi fi pe alta planeta, poate nu da la fel". Iarasi e o parere.
Voi incheia cu urmatorul lucru. Problema nu e datul cu parerea propriu-zis. Ca nu cu asta am probleme eu (sau multi). Ci faptul ca vin persoane care au zeci de ani experienta, cunostinte pe care unii dintre noi nici nu ni le imaginam, poate scriu carti, poate au lucrat cu diverse. Au dovezi, exxperimente, analize, poze... vin cu tot felul de explicatii bazate pe dovezi exacte. Apoi vine cineva cu o parere care contrazice toata munca lor.
unde e problema? Cand o "parere" fara nimic stiintific in spate decat "eu cred" are aceeasi greutate ca niste experimente sau dovezi clare.
Si cineva care a spus-o mult mai bine ca mine: www.youtube.com/watch?v=YulXp2Vy7lM
Poate inveti ceva din asta...
Păi nu știu cum să vă spun... Nu e nevoie să vină nici un neica-nimeni să facă pe Gică-Contra, că vin tot din ăștia cu „experimente, analize, poze”, care-și dau unul altuia la gioale și zic pe dos. Vă mai amintiți ? „Nu sunt dovezi că Sars-CoV-2 se transmite de la om la om” / „Avem dovezi că se transmite !”. Sau „Masca trebuie purtată doar de cei infectați” / „Toată lumea trebuie să poarte mască” / „Masca împiedică transmiterea virusului” / „Masca NU împiedică transmiterea virusului”... Sau, mai recent, „Vaccinul este singurul care poate pune capăt pandemiei” / „Vaccinul NU va pune capăt pandemiei”... „Tulpina britanică rezistă la vaccin” / „Nu există dovezi că vaccinul e ineficient împotriva tulpinii britanice”... Să vă mai dau exemple ? Cred că ați prins ideea.
Deci dacă ăștia cu „explicații bazate pe dovezi exacte” habar n-au ce se întâmplă pe tarlaua lor, cu ce autoritate veniți dvs. să-mi spuneți că părerea mea nu contează, că „consensul celor 97% dintre savanți nu mai poate fi discutat”, ca să fac o parafrază din climatologie ?
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24603172-seful-oms-toate-ipotezele-privind-originea-virusului-covid-19-sunt-investigate-continuare.htm
Deci cata vreme OMS inca nu eliminat oficial ipoteza de ce am cere unui doctor din Romania sa o faca?
Hai sa fim seriosi, ipoteza scurgerii din laborator este lasata ultima doar ca sa menajeze sensibilitatile tovarasilor chinezi. Faptul ca echipa de "inspectori" OMS a avut acces in Wuhan la un an si ceva de la izbucnirea epidemiei spune multe.
Dar pentru ca nu s-a intamplat asa, lumea il pune la colt pe doctorul asta care zice ca virusul nu e de la xian xian, ci ca e arma biologica.
E logic, nu?
stiu, chestii de neinteles pt postaci cu iz sovietic.
e mult mai plauzibil decat vrajeala cu pangolinii