Primăria Sectorului 4 a înregistrat în instanță o cerere de evacuare - ordonanță președințială - a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, după ce în trecut a solicitat relocarea pentru realizarea de lucrări de consolidare, relocare refuzată de Consiliul de Administrație.

Colegiul Naţional Gheorghe ŞincaiFoto: Hotnews

Judecătoria Sectorului 4 urmează să discute solicitarea într-o ședință programată pe 16 februarie. Înregistrarea solicitării primăriei condusă de Daniel Băluță a fost facută joi, 4 februarie.

Contactat de HotNews.ro, primarul Sectorului 4 nu a dorit să comenteze pe marginea unui proces în desfășurare.

Ce este ordonanţa preşedinţială?

Potrivit portal.just, „este o procedură specială în temeiul căreia instanţa de judecată poate dispune măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru:

• păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;

• prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;

• înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Între timp, conducerea colegiului a fost schimbată, au declarat surse din școală pentru HotNews.ro, în urmă cu doar câteva zile, după ce directoarea numită abia la începutul lunii ianuarie a demisionat. Astfel, în locul Marietei Popa a fost numită director Luminița Gheorghiu.

Complicatul caz de la Gheorghe Șincai

Mai mulți părinți, urmați de o parte dintre profesorii de la Șincai au transmis petiții luna trecută pentru a se opri relocarea solicitată de primăria Sectorului 4.

Atât părinții, cât și profesorii pun la îndoială expertiza potrivit căreia clădirea de patrimoniu în care se află Șincai, a cărei construcție a fost finalizată în 1928, ar avea un risc seismic de gradul II și acuză primăria condusă de Daniel Băluță de lipsă de transparență.

„Vă asigurăm că între vieţi omeneşti şi clădiri de patrimoniu, nimeni dintre noi nu contestă decizia de a alege vieţile omeneşti. Dar pericolul prăbuşirii zidurilor peste elevii şi profesorii colegiului nu este dovedit de Primăria Sectorului 4, care fie se încurcă în justificări din neştiinţă, fie ne încurcă pe noi cu rea intenţie”, arată în scrisoarea deschisă transmisă președintelui României cei 26 de profesori semnatari.

Reprezentanții Primăriei Sector 4 au declarat atunci pentru HotNews.ro că nu doresc să comenteze speța deoarece este pe rol un proces cu Consiliul de Administrație al liceului în ceea ce privește mutarea elevilor temporar în altă locație.

”Așteptăm hotărârea instanței și nu luăm nicio decizie până nu se pronunță instanța”, au declarat aceștia.

  • În octombrie anul trecut, Primăria afirma, într-un comunicat, că „fiecare zi în plus petrecută de elevi și de personalul didactic și nedidactic în interiorul acesteia reprezintă un risc la adresa securității și integrității fizice a persoanelor” și acuza la rândul său Consiliul de Administrație de la Șincai că a „refuzat nejustificat eliberarea și predarea amplasamentului.

„Așteptăm ca instituțiile care trebuie să se ocupe de această chestiune chiar să se ocupe, adică să își destupe urechile și să înceapă să verifice aplicarea legii de către cei care decid să ne mute fără să dovedească până acum că este chiar necesară această mutare”, a declarat în ianuarie pentru HotNews.ro Silvia Mușătoiu, unul dintre profesorii semnatari și fost director de școală până în iunie 2019, întrebată ce așteptări are de la acest demers.

Aceasta a povestit că, după refuzul consiliului de administrație de la Șincai de a se muta, au fost relocați în spațiul de la liceul „Petru Rareș” cei din Colegiul „Mihai Eminescu”, însă acolo lucrările nu au început.

„Nu este un loc preciziat în care ne vor muta. În luna iulie ne-au transmis că trebuie să ne mutăm la Petru Rareș. Acest lucru nu s-a întâmplat, consiliul nostru de administrație (CA) s-a opus predării patrimoniului mobil către nu știm cine, fie către alte școli fie către ei (primăria - n.r.). Predând fără să avem ceva în loc se cheamă că am fi golit școala de mobilier si de arhiva care înseamnă documente. În august au venit din nou cu solicitarea către CA să predăm patrimoniul către direcția de învățământ și pentru că noi nu ne-am mutat la Petru Rareș, s-au mutat cei de la Mihai Eminescu. Numai că la Eminescu, deși clădirea este goală, până la acest moment nu s-a apucat nimeni de lucrări. Putem fi îndreptățiți să credem ca și la noi s-ar fi întamplat acelasi lucru daca am fi cedat”, a spus fosta directoare.

Aceasta a mai afirmat că noul director al școlii ar fi spus profesorilor în întâlniri că este „expert în relocare”, însă decizia legală se poate lua doar de către CA al școlii.

„Deocamdată Consiliul de Administrație s-a opus, Primăria ne-a acționat în instanță, solicită instanței să vrem sa predăm patrimoniul. Or asta este imposibil pentru că acolo sunt niște voturi, instanța nu o sa ne spună niciodată cum să votăm. Dacă acest lucru nu se întâmplă rămâne doar instrumentul care se numește director de școală și care la noi este nou numit, o doamnă numită în 4 ianuarie și care a ținut să precizeze în întâlnirile cu profesorii că este „expert în relocare”. Așadar considerăm că directorul acesta are această misiune, de a reloca indiferent cum. Dacă va face o mișcare fără consiliul de administrație aceasta va fi ilegala. Consiliul de administrație nu există, nici nu se poate intruni (pentru că un membru și-a dat demisia - n.r.), daca doamna director va face ceva își asumă răspunderea”, a declarat aceasta.

Directorul despre care se menționa atunci fusese numit în 4 ianuarie, după demisia celui precedent în luna decembrie. După nici o lună, și Marieta Popa a demisionat.

Unul dintre părinții elevilor care s-a ocupat de strângerea de semnături pentru petiția depusă săptămâna trecută a precizat că se discută ca mutarea să se facă în sediul Colegiului Tehnic Miron Nicolescu din bd-ul Metalurgiei nr. 89, foarte departe de clădirea Șincai.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Sectorului 4 la solicitarea HotNews.ro, clădirea din Calea Șerban Vodă nr. 167 - a cărei construcție a fost finalizată în 1928 - este monument istoric de categorie B - interes local.

În martie 2019, instituția a comandat o documentație ”pentru executare lucrări amenajări interioare și exterioare în vederea modernizării, reabilitării termice și obținerii Autorizației ISU, respectiv Autorizația de funcționare pentru unitatea de învățământ, iar în raportul de evaluare seismică aferente se precizează că imobilul este încadrat în clasa II de risc seismic. Documentația a fost realizată de firma S.C. CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS S.R.L., iar expertiza a fost întocmită de ing. Dumitru Dan Popescu, expert tehnic atestat MLPAT și inginer Victor Nedriță, expert tehnic atestat Ministerul Culturii.

”Clădirea a fost consolidată în perioada 1994 în baza proiectului 23040 întocmit de Institutul Proiect București. În urma evaluării seismice efectuate, gradul de asigurare seismică R3 la corpurile A,B și D a rezultat cu o valoare inferioară celei de 0,65, corpurile fiind încadrate în clasa II-a de risc seismic, necesitând luarea unor măsuri de consolidare. Măsurile de consolidare propuse constau în placarea cu mortar beton armat (MBA) în grosime de 8 cm a pereților din corpurile A, B și D. Măsurile de consolidare propuse vor integra intervențiile asupra structurii executate în 1994”, se arată în expertiză.

Pe 27 iulie 2020, Primăria Sectorului 4 a încheiat cu firma Construcții Erbașu S.A. un contract în valoare de 17,6 milioane lei pentru executarea lucrărilor.

Printr-o adresă din 21.05.2020, firma care a făcut expertiza și documentația pentru consolidarea și reabilitarea liceului a transmis Primăriei că ”întrucât lucrările de consolidare prevăzute cuprind un volum important de lucrări constând în săpături, desfaceri, sprijiniri, transport materiale, operații care implică respectarea unor măsuri de protecția muncii, aceste măsuri nu pot fi executate decât cu mutarea elevilor și a personalului didactic din colegiu, pentru eliberarea spațiilor de lucru și evitarea producerii unor accidente”.

  • Pe 7 iulie 2020, Primăria Sectorului 4 a transmis conducerii liceului un document în care anunță că începând cu 11 septembrie 2020, unitatea de învățământ va fi relocată pe o perioadă de 15 luni la Liceul Traian Vuia, de pe strada V.V. Stanciu, în zona Timpuri Noi. Clădirea era modernizată și disponibilă, potrivit sursei citate.
  • Pe 24 august, Primăria revine cu cererea de relocare și cere discutarea în Consiliul de Administrație al liceului.
  • Pe 25 august 2020, conducerea liceului a comunicat Primăriei că va discuta propunerea în Consiliul de administrație.
  • Printr-o adresă transmisă pe 4 septembrie 2020, conducerea liceului transmite Primăriei Sector 4 că este împotrivă.
  • ”În urma discuțiilor purtate, Consiliul de Administrație al Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” consideră că nu este momentul potrivit pentru a avea loc această relocare. În ceea ce privește transferul patrimoniului mobil al școlii către ordonatorul superior de credite, votul C.A. al școlii este împotrivă”, se arată în adresă.
  • Pe 21 septembrie 2020, Primăria Sectorului 4 a obținut de la Primăria Capitalei autorizația de construire pentru modernizarea, reabilitarea liceului și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Autorizația are aviz de la Direcția pentru Cultură a Municipiului București, emis în iunie 2020, pentru aceste lucrări.

Ce prevede această autorizație de construcție, consultată de HotNews.ro:

”Lucrările vor consta în amenajări interioare și exterioare în vedere modernizării, rebilitării termice și obținerea autorizației de securitate la incendiu. La exterior se vor realiza lucrări pregătitoare de reparare și asanare a fațadelor, reabilitare, renovare soclu, reabilitare, renovare la tencuieli de câmp, inclusiv calcane, lucrări de reabilitare, renovare la tencuieli, la ancadramente ferestre, brâuri cornise, reparații la tâmplăria exterioară existentă din lemn și înlocuire, dacă este cazul, cu tâmplări din lemn stratificat cu geam termoziloant, similarp, repararea tâmplăriei interioare originale, recondiționarea elementelor din fier forjat, lucrări de tinihigerie, lucrări la învelitoare, ignifugare lambriuri interioare, reabilitare grupuri sanitare. Orice alte lucrări sunt interzise.”

La rândul său, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a precizat, într-un răspuns pentru financialintelligence.ro publicat pe 2 februarie:

  • “Vă comunicăm că nu deținem informații privind încadrarea în vreo clasă de risc seismic a imobilului situat în Calea Șerban Vodă nr. 167, sector 4, București, întrucât nu figurează în evidențele noastre ca fiind expertizat tehnic în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/1994, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Menționăm că listele imobilelor expertizate din punct de vedere al riscului seismic sunt publicate pe site-ul Primăriei Municipiului București și pot fi consultate la adresa: https://amccrs-pmb.ro/cladiri.”

La acest moment, pe lista clădirile cu risc seismic din București nu figurează și clădirea Colegiului Gheorghe Șincai.