De astăzi, peste 2,4 milioane de elevi se întorc în bănci. Cum începe școala în fiecare localitate din România / Tot ce trebuie să știm despre redeschiderea școlilor

de I.H.     HotNews.ro
Luni, 8 februarie 2021, 6:52 Actualitate | Educatie


Scoala, nebulizare
Foto: Facebook
​Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce în bănci, luni, odată cu începerea semestrului al doilea. Școlile se vor redeschide în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. În 149 de localități din România, vor începe cursurile în scenariul roșu, în 903 localități școala va începe în scenariul galben, iar în 2.129 de localități vor merge la școală toți copiii. În București și în majoritatea reședintelor de județ, școala începe în scenariul galben, adică vor merge fizic la școală doar copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din clasele terminale.

Potrivit Ministerului Educației, în acest an școlar sunt înscriși 2.918.275 de elevi , iar în România sunt 17.656 de unități de învățământ.

Semestrul al doilea are 17 săptămâni de cursuri, urmând să se încheie în 18 iunie.

Următoarele vacanțe:
  • vacanţa de primăvară: Paştele Catolic - 2 - 11 aprilie, Paştele Ortodox - 30 aprilie - 9 mai,
  • vacanţa de vară - 18 iunie - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022.
Școlile din România se vor redeschide în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, existând trei scenarii:

Scenariul 1 (verde):
  • Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori - participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie
Scenariul 2 (galben):
  • Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori
  • a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie
  • b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Scenariul 3 (roșu):
  • Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori
  • a) Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar
  • b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
În 2.129 de localități din România vor merge la școală toți copiii.

Reședințele de județ aflate în scenariul verde:
  • Pitești
  • Brăila
  • Buzău
  • Focșani
În București și în majoritatea reședintelor de județ, școala începe în scenariul galben, adică vor merge fizic la școală doar copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din clasele terminale. În Capitală, vor fi însă cinci unități de învățământ (din 660) care vor continua cursurile online, din cauza unor "situații generate de infrastructură sau lipsa apei curente sau altor servicii curente de care au nevoie pentru a asigura siguranța elevilor, a anunțat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu. Este vorba despre două licee - Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" și Liceul Tehnologic "Traian Vuia" -, Școala gimnazială 124 și grădinițele 35 și 185.

În 149 de localități din România, vor începe cursurile în scenariul roșu.

Reședintele de județ în care școala începe după scenariul roșu sunt:
  • Alba Iulia (rată de infectare 3,92)
  • Cluj-Napoca (rată de infectare 3,34)
  • Timișoara (rată de infectare 3,98)
  • Baia Mare (rată de infectare 4,56)
Scenariul hibrid a fost eliminat, însă cursurile vor putea fi exclusiv online în următoarele situații:
  • Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/ conexe/ instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem on-line numai în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau medicul curant. În acest caz conducerea unității /instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător sau va identifica alte soluții de derulare a cursurilor.
  • Preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardio-vasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.
  • Preșcolarii/elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal.
​Regulile pentru deschiderea școlilor dunt prevăzute într-un ordin comun al miniștrilori Educației și Sănătății care a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.
Câteva reguli:
  • Purtarea măștii în permanență, de către elevi și personalul din școli. Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării in incinta unitatii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atat în interior şi exterior. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării in incinta unitatii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atat în interior şi exterior. Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor. Schimbul măştii de protecţie între persoane este interzis.
  • Sălile de clasă să fie organizate cu aşezarea băncilor astfel încât să se asigure distanţarea de 1 metru". "În situatia in care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă".
  • Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi. "Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi".
  • Elevii să aibă alocată o singură sală de clasă, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este "1 clasă de elevi = 1 sală".
  • Este interzis schimbul de obiecte personale.
  • Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei.
  • Se recomandă evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi.
  • Accesul şi fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituţia de învăţământ de către persoane desemnate de către conducerea unității de învăţământ.
  • Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este esenţială.
  • Căile de acces (de tip poartă sau uşă) vor fi menţinute deschise în timpul primirii elevilor pentru a limita punctele de contact.
  • Conducerile unităților de învățământ preuniversitar/conexe pot stabili norme proprii cu privire la măsurarea temperaturii la intrarea în unitate.
  • După dezinfecţia mâinilor, elevii vor fi îndrumați direct în sălile de clasă.
  • Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Părinții/însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare.
  • Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze.
  • În situația în care în aceeași sala cursurile sunt organizate în schimburi se va asigura un interval de minimum 1 oră între acestea.
  • Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim.
  • Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel încât să se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menținerea distanţării fizice.
  • Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente.
  • Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate.
Sfaturi utile pentru părinţi:
  • 1. Evaluaţi zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la şcoală;
  • 2. În cazul în care copilul prezintă simptome în timpul programului școlar, parintele se va prezenta imediat la unitatea școlară pentru preluarea prescolarului /elevului şi va contacta telefonic medicul de familie sau serviciile de urgenţă, după caz;
  • 3. Discutați cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar şi pe cei din jur împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV2 ;
  • 4. Explicaţi-i copilului că, deşi şcoala se redeschide, viaţa de zi cu zi nu va fi la fel ca înainte, să respecte măsurile de prevenire pentru evitarea răspândirii infecţiei;
  • 5. Acordaţi atenţie stării mentale a copilului şi discutaţi cu el despre orice modificări ale stării lui emoţionale;
  • 6. Învăţaţi-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător şi vorbiţi cu acesta despre cum să respecte sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare şi la păstrarea distanţei; invăţaţi-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la şcoală, când se întoarce acasă, înainte şi după servirea mesei, înainte şi după utilizarea toaletei şi ori de câte ori este necesar;
  • 7. Învăţaţi-vă copilul cum să poarte corect masca de protecţie şi explicaţi-i importanţa şi necesitatea purtării acesteia;
  • 8. Sfătuiţi-vă copilul să nu consume în comun alimente sau băuturi şi să nu schimbe cu alţi elevi obiectele de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.) Nu oferiţi alimente sau băuturi întregii grupe/clase la aniversări sau cu alte ocazii;
  • 9. Curăţaţi/dezinfectaţi zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.);
  • 10. În situaţia în care copilul are febră, simptome respiratorii (tuse, dificultăţi în respiraţie), diaree, vărsături, contactaţi telefonic medicul de familie sau serviciile de urgenţă, după caz, şi nu duceţi copilul la şcoală;
  • 11. Părinţii/aparţinătorii nu vor avea acces în curtea unităţii de învăţământ şi nu vor putea însoţi copiii în unitatea de învămant, cu excepţia cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii şcolii;
  • 12. Comunicați constant cu personalul școlii, telefonic sau prin mijloace electronice, în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a iniţierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.
Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:
  • Elevul are simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
  • Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.
Ce se întâmplă dacă un copil are simptome de COVID la școală

În cazul în care în timpul orelor de curs un elev are febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată, procedura este următoarea:
  • a. Anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
  • b. Izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe;
  • c. Dacă pe perioada izolării, elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curățenie și dezinfecție avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
  • d. Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
  • e. Persoana care îngrijește elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
  • f. Igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecție cu virusul SARS COV2 se face cu substanțe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
  • g. După finalizarea perioadei de carantină/izolare, prescolarul/elevul/studentul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului și care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Ce se întâmplă în cazul apariției unor cazuri de COVID în școală

Suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune în următoarele situații:
  • a) La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.
  • b) La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal se efectuează ancheta epidemiologică și testarea contacților acestuia. Conducerea unității de învățământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeași clasă sau suspendarea cursurilor, după caz.
  • c) La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.
  • DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.
  • La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
  • În aceste situații procesul de învățământ continuă în sistem online.
Consimțământ al părinților pentru testarea rapidă a copiilor cu simptome
  • Elevii care au simptome de COVID la școală vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale, în cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian.
  • Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori.
  • Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore.
  • Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi: 1) cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs; 2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


5632 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Eu știu așa (Luni, 8 februarie 2021, 7:55)

    Casargoz [utilizator]

    La clasa a-XII-a in scenariul local fata in fata înseamnă religie și încă vreo doua materii. Restul online. Practic treci doua zile pe la școala.
  • +5 (5 voturi)    
    Parintii (Luni, 8 februarie 2021, 8:44)

    Brutus2 [utilizator]

    Ar trebui sa inteleaga faptul ca nu trebuie sa isi duca scolarul cu masina pana in clasa!
    Ce-i pe strada azi.... iarasi au uitat toti sa conduca.....
  • 0 (4 voturi)    
    se vede ca a inceput scoala, (Luni, 8 februarie 2021, 9:01)

    bancher [utilizator]

    a inceput si aglomeratia in trafic... primaria tocmai a desfiintat autobuzele ptr copii pe motiv ca nu erau copii in ele. Pai logic ca nu erau copii, din moment ce scolile erau inchise...ia sa le scoata azi in trafic, sa vedem daca mai sunt goale.
  • 0 (6 voturi)    
    Hehe (Luni, 8 februarie 2021, 10:18)

    sentenced [utilizator]

    "Scoala in vremea Marii Farse" ar fi un titlu bun de carte.
  • 0 (0 voturi)    
    nebulizare" (Luni, 8 februarie 2021, 11:34)

    victor L [utilizator]

    "Niciun rezultat pentru nebulizare".


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by