Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că preșcolarii și elevii nu trebuie să aducă adeverințe medicale de la medicul de familie pentru redeschiderea școlilor din 8 februarie.

Vlad VoiculescuFoto: AGERPRES

„Nu este necesară adeverință de la medicul de familie pentru începerea școlii luni”, a declarat Voiculescu în conferința de presă susținută cu ministrul Educației, după publicarea ordinului comun privind regulile de deschidere a școlilor.

Voiculescu a declarat că a primit mesaje de la medici de familie în acest sens.

Un medic de famlie din Timișoara ne-a semnalat la rândul său, joi seară, faptul că mai mulți părinți au venit la cabinet pentru adeverințe medicale cerute pentru copii de către gradinițe, pentru 8 februarie.

Astfel, singurele adeverințe medicale solicitate sunt cele din ordinul comun, și anume pentru elevii și cadrele didactice cu vulnerabilități de tipul bolilor cronice, pentru ca, în baza acestor certificate medicale, să poată continua școala online de acasă, a detaliat pentru HotNews.ro Monica Althamer, secretar de stat în MS.

În această situație, adeverințele din primul semestru pentru cei cu probleme medicale, dacă au fost emise, sunt în continuare valabile, și acestea pot fi transmise și electronic, a explicat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Citește despre problema adeverințelor medicale din septembrie anul trecut:

Adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate și avizul epidemiologic sunt obligatorii pentru elevi, la începerea noului an școlar / Medicii ceruseră renunțarea la ele, pentru a nu aglomera cabinetele în pandemie