Odată cu redeschiderea școlilor, din 8 februarie, scenariul hibrid dispare, dar vor putea face în continuare cursuri online cadrele didactice în vârstă sau cu afecțiuni cronice, elevii cu anumite boli, dar și cei care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, "după o evaluare medicală a persoanei respective, dacă aceasta nu a fost vaccinată şi există riscul de contaminare cu SARS-CoV-2", la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/ reprezentantului legal.

Scoala onlineFoto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP

Ce prevede draftul ordinului de ministru cu regulile pentru redeschiderea școlilor din România, odată cu începerea semestrului al doilea:

  • (1) Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/ conexe/ instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem on-line numai în baza unei certificări emise de medicul de medicina muncii. În acest caz conducerea unității /instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător.
  • (2) Preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiti de prezenta fizica in scoala.
  • (3) Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin (2), conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online.
  • (4) Conducerile unităților de învățământ au obligația să respecte măsurile de protecție şi cele de igienă recomandate tuturor elevilor, iar în situația preșcolarilor/elevilor menționați la alin. (2) să monitorizeze fiecare caz în parte.
  • (5) Preșcolarii/elevii menționați la alin (2), precum şi părinţii acestora, vor fi consiliaţi de medicii specialişti şi psihologii care îi au în îngrijire, în privinţa măsurilor suplimentare necesare.
  • (6)Preșcolarii/elevii care locuiesc impreuna cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicala a persoanei respective, daca aceasta nu a fost vaccinată şi exista riscul de contaminare cu SARS-CoV-2, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/ reprezentantului legal.
  • (7)Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin.(6), conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura desfășurarea procesului educaţional în sistem online.
  • (8) Preșcolarii/elevii cu dizabilităţi, in functie de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.
  • (9) Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP.