Autoritățile vor decide, marți, dacă școlile din România se vor redeschide din 8 februarie, așa cum anunța președintele Klaus Iohannis încă din 15 ianuarie. Capacitatea redusă a cabinetelor şcolare de a realiza teste rapide, dat fiind că multe dintre cadrele medicale şcolare sunt detașate acum în diferite instituţii și lipsa autorizațiilor sanitare pentru sute de unități de învățământ sunt două dintre problemele semnalate de Consiliul Național al Elevilor. Elevii mai atrag atenția că trebuie verificată de către comisariatele pentru protecţia consumatorului conformitatea măștilor aflate în stocurile școlilor.

Pregatiri scoalaFoto: Agerpres / Digi 24

Decizia privind redeschiderea școlilor odată cu începerea semestrului al doilea ar urma să fie luată marți, la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis, ministrul Educației și responsabili din sănătate.

"Ne concentrăm atenția pentru redeschiderea școlilor. În eventualitatea unei decizii favorabile mâine, aceasta va fi confirmată prin hotărâre a CNSU și apoi ordin al ministrului Educației", a spus luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Medici și asistenți școlari insuficienți

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra mai multor probleme care condiţionează redeschiderea în siguranţă a unităţilor de învăţământ.

Elevii avertizează că este esenţial ca autorităţile să aibă în vedere că, la momentul de faţă, capacitatea cabinetelor şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ de a realiza teste rapide este una semnificativ scăzută, dat fiind că multe dintre cadrele medicale şcolare (medici şi asistenţi) sunt, la momentul de faţă, detaşate de către direcţiile de sănătate publică în diferite instituţii.

În plus, chiar dacă toate aceste cadre medicale s-ar afla în şcoli la momentul începerii celui de-al doilea semestru, numărul acestora nu este nici pe departe suficient. La momentul de faţă, există 4904 cadre medicale (1302 medici şi 3602 asistenţi medicali) arondate la peste 18.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar, spune Consiliul Național al Elevilor. Aşadar, dacă măsura testării rapide a elevilor va fi implementată în şcoli, este imperioasă creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară şi suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat, avertizează reprezentanții elevilor.

Consiliul Național al Elevilor mai atrage atenția că, de la începerea acestui an şcolar, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a emis mai multe alerte privind punerea pe piaţă a măştilor neconforme, care pot pune în pericol sănătatea utilizatorilor acestora. În luna ianuarie a acestui an, ministrul Educaţiei a declarat că există un stoc de 37 de milioane de măşti destinat unităţilor de învăţământ, care vor putea fi utilizate odată ce elevii se întorc la şcoală. Reprezentanții elevilor spun că este necesară verificarea conformităţii acestor măşti, de către comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorului, în scopul garantării siguranţei elevilor şi a cadrelor didactice.

Sute de școli fără autorizație sanitară

O a treia problemă semnalată este lipsa autorizațiilor sanitare pentru sute de școli.

Conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, din 3424 unităţi de învăţământ evaluate, 301 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, 168 dintre acestea nu se încadrează în standardele actuale privind condiţiile de igienă din şcoli, iar 132 fie nu sunt aprovizionate cu apă potabilă, fie nu au apă potabilă adecvată din punct de vedere microbiologic. Consiliul Național al Elevilor cere ca inspectoratele şcolare judeţene să realizeze o situație a unităţilor de învăţământ care nu dispun de autorizaţie sanitară și să se implice în obţinerea acestor autorizaţii.

Reprezentanții elevilor mai spun că, ţinând cont de apariţia mai multor cazuri de infectare cu noua tulpină a virusului Sars Cov 2, este necesară secvenţierea tuturor testelor pozitive realizate în rândul elevilor şi cadrelor didactice, pentru a limita, pe cât posibil, răspândirea acestei noi tulpini.

"Ne aflăm într-un moment crucial pentru elevii din România. Am susţinut, încă de la bun început, descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor, cât timp acest lucru este realizat cu precauţie şi asigurând factorilor locali indicaţiile şi resursele necesare redeschiderii şcolilor în siguranţă. E momentul ca autorităţile centrale să dea dovadă de celeritate şi să vină în sprijinul elevilor, pentru ca aceştia să se poată întoarce la şcoală în siguranţă, acolo unde acest lucru este posibil.", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Trei scenarii pentru redeschiderea școlilor:

  • În localitățile care se încadrează în "scenariul verde", toate școlile ar urma să se redeschidă fizic.
  • În localitățile care se încadrează în "scenariul galben" vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele a VIII-a și a XII-a, precum și copiii de grădiniță.
  • Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Aceste scenarii au fost anunțate la jumătatea lunii ianuarie de către președintele Iohannis, care spunea că se revine la sistemul în care se ţine cont de evoluţia pandemiei de COVID-19, adică de rata de infectare, în fiecare localitate.

Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?

  • Scenariul verde - rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
  • Scenariul galben - rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
  • Scenariul roșu - rată de infectare peste 3

Conform datelor transmise luni de autorități, 31 de județe sunt în „zona verde” de COVID-19, nouă, dar și București, sunt în „zona galbenă”, iar Timișul a rămas singurul județ din „zona roșie”.

Patru situații în care va fi posibil în continuare scenariul hibrid, dacă vor fi redeschise școlile:

  • Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.
  • Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.
  • Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.
  • Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.