„Cu planuri cadru aprobate la final de ianuarie, programele aprobate la final de aprilie, cu licitație demarată la începutul mai, manualele, pe baza celor opt ani de experiență, ar fi gata în decembrie. Nu a fost nicio licitație cu durata mai mică de 7 luni. Anul trecut licitația a fost lansată foarte corect în luna decembrie și manualele au ajuns în octombrie. Deci 10 luni. Nu are sens să sperăm că făcând același lucru în același fel, pentru că legislația achizițiilor publice nu s-a schimbat, să ne așteptăm la rezultate diferite”, a declarat Cîmpeanu în cadrul unei dezbateri organizată la Parlament de cele două comisii de învățământ.
„Deci, dacă totul merge foarte bine, manualele vor fi gata în decembrie. Și asta nu e deloc bine”, a concluzionat acesta.
Ministrul a precizat că pot fi păstrate manualele din anul precedent dacă programa nu se modifică cu mai mult de un sfert.
"Din cele peste 4.000 de propuneri de modificare a variantelor de planuri-cadru puse în dezbatere în data de 5 ianuarie şi aflate în dezbatere până la finalul acestei luni, am reţinut reluarea unor elemente rezultate în urma unor consultări foarte ample. Profilul absolventului ar trebuie să se bazeze, să aibă în centru încrederea de sine, să aibă în centru învăţarea autonomă, să aibă creativitatea, să aibă spiritul antreprenorial şi să aibă capacitate de alegere şi adaptare. Acestea sunt concluziile pe care am încercat să le sintetizez în urma a tot ceea ce s-a discutat. Nevoile societale exprimate cel mai frecvent, cu care sunt întru totul de acord, sunt egalitatea de şanse, alfabetizarea funcţională, adaptabilitatea la piaţa muncii, creativitate şi inovare, cultură civică şi democratică. Sunt întru totul de acord şi susţin ca planurile cadru şi mai apoi programele pentru fiecare disciplină să reflecte aceste lucruri", a arătat ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.
e inacceptabil sa iti bati joc de elevii acestei tari in halu asta
Va dati seama ca acesti copii sunt acum clasa a VIII-a si inca nu sunt definitivate subiectele de evaluare? inca mai sunt discutii pe marginea lor... Copiii nu stiu ce li se cere... sunt extrem putine culegeri cu exemple de teste, scoase pe piata de la ultima modificare de programa din noiembrie...
Exact aceeasi situatie se va repeta peste 4 ani la BAC, daca nu se iau masuri din timp.