Conducerea SJU Covasna: Avem localităţi fără niciun caz de COVID; acolo s-ar putea redeschide şcolile
Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, consideră oportună propunerea Consiliului Naţional al Elevilor potrivit căreia decizia de redeschidere a şcolilor ar trebui să poată fi luată la nivel local, în funcţie de incidenţa cazurilor.
'8 februarie cred că este destul de realist pentru redeschiderea şcolilor, dacă se menţine trendul de scădere al cazurilor (...) Da, cred că ar fi bine ca decizia să se ia la nivel local. De exemplu, sunt sate, comune unde nu avem niciun caz de COVID pozitiv, niciun pacient infectat. De ce să nu meargă copiii la şcoală, mai ales acolo unde nu există internet, unde sunt copii mai săraci, care nu dispun de tablete sau de mijloace?', a declarat pentru AGERPRES dr. Roşu Matyas.
Managerul SJU, Andras Nagy Robert, este de părere că redeschiderea unităţilor de învăţământ ar trebui să se facă în mod treptat, acordându-se prioritate elevilor din clasele I şi celor care urmează să susţină examene de admitere sau de bacalaureat.
'Deschiderea şcolilor şi grădiniţelor ar trebui să se facă, cât de cât, treptat, adică o clasă da, una nu. De exemplu, clasa I da, clasele a II-a şi a III-a, nu (...) În clasa I înveţi să scrii, adică trebuie să fie lângă tine învăţătoarea care să te ţină de mână ca să înveţi să scrii. Am dat un exemplu. Sau cei din clasa a XII-a, care sunt înainte de bacalaureat şi ar trebui să se ducă la şcoală. În clasa a XI-a mai poate să înveţe copilul de acasă, în clasa a X-a la fel, dar clasa a VIII-a trebuie să se ducă la şcoală că au examene pentru clasa a IX-a. Deci, practic, o diferenţiere cred că ar trebui să se facă', a declarat Andras Nagy Robert.
În opinia acestuia, nici decizia de a închide o şcoală întreagă în care învaţă 1.000 de elevi din cauză că au apărut trei cazuri de COVID nu a fost oportună.
'Să închizi o şcoală întreagă nu este în regulă. Mai bine izolezi o perioadă de două săptămâni, trei săptămâni, o lună de zile clasa respectivă, dar ceilalţi se duc la şcoală', a adăugat acesta.
Potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna postate miercuri pe site-ul Instituţiei Prefectului, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 0,88/1.000 de locuitori.
În doar cinci localităţi din judeţ - Aninoasa, Brateş, Ghidfalău, Hilib şi Zălan - incidenţa cazurilor depăşeşte 3 la mia de locuitori, în timp ce în 11 localităţi incidenţa este cuprinsă între 1,5 şi 3/1.000 locuitori, în 25 de localităţi este sub 1,5/1.000 de locuitori iar 84 de localităţi nu au niciun caz pozitiv.
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor în funcţie de rata incidenţei la nivel local şi demararea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să se poată desfăşura.
"Pe data de 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei. Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă", se arată într-un comunicat al Consiliului Elevilor transmis luni.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul